Stiri

2017 – Mai puține taxe pentru pensionari

Scris de Ioan COVACIU

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 6 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (4 taxe):

  • Comision efectuare reţineri din pensii – 3% din suma reţinută;
  • eliberarea certificatului privind stagiul de cotizare -15 lei;
  • eliberarea, la cererea asiguraţilor, a adeverinţelor care atestă calitatea, venitul asigurat şi/sau stagiul de cotizare realizat, începând cu a doua solicitare(prima era gratuită) din cursul unui an calendaristic – 15 lei;
  • eliberarea adeverinţelor care conţin informaţii necesare executării silite, solicitate de către executorii judecătoreşti – 17 lei.

Dacă la aceste taxe mai adăugăm eliminarea plății CASS și a impozitului pentru pensiile care sunt mai mici de 2000 lei atunci se poate spune pe bună dreptate că anul 2017 va fi unul dintre cei mai buni ani pentru pensionari.taxe

Alte taxe care afectau bugetul pensionarilor.

Taxa radio (persoane fizice – 2,5 lei/lună, persoane juridice fara salariati – 2,5 lei/lună, persoane juridice, inclusiv sucursale, filiale si alte subunitati fara personalitate juridica – 30 lei/lună, microintreprinderi – 10 lei/lună);

Ianuarie 2017.

Despre autor

Ioan COVACIU

Consultant pensii

Leave a Comment