Potrivit notei de fundamentare a proiectului celei de-a doua rectificări bugetare din 2015, printre indicatorii macroeconomici care stau la baza rectificării sunt creșterea PIB în primul semestru din acest an cu 3,8%, ca urmare a contribuției pozitive a cererii interne (4,8 procente), care s-a bazat, în principal, pe relansarea investițiilor, îndeosebi a celor din sectorul privat. Formarea brută de capital fix s-a accelerat cu 9,2% față de semestrul I 2014, când declinul investițiilor a fost de 8,2%.
Diminuarea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat aferente sistemului public de pensii cu suma de 2,6 milioane lei se datorează: diminuării alocaţiilor bugetare la titlul ‘Dobânzi’ cu suma de 3,4 milioane lei, la titlul ‘Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare’ cu suma de 25,8 milioane lei şi la titlul ‘Active nefinanciare’ cu suma de 1,2 milioane lei; creşterii alocaţiilor bugetare la titlul ‘Cheltuieli de personal’ cu suma de 3,4 milioane lei, la titlul ‘Bunuri şi servicii’ cu suma de 0,1 milioane lei şi la titlul ‘Asistenţă socială’ cu suma de 24,3 milioane lei. Pentru titlul ‘Asistenţă socială’ s-a avut în vedere majorarea per sold a sumelor aprobate cu 24,3 milioane lei ca urmare a redistribuirii de credite între ordonatorii principali de credite ai bugetului asigurărilor sociale de stat, astfel: diminuarea cu suma de 38,2 milioane lei a cheltuielilor cu asistenţa socială cuprinse în bugetul caselor de pensii sectoriale şi majorarea cu suma de 62,5 milioane lei a sumelor aprobate în bugetul Casei Naţionale de Pensii Publice pentru asigurarea plăţii integrale şi la timp a pensiilor şi a ajutoarelor pentru urmaşi în ultimele luni ale anului curent’, se menţionează în Nota de fundamentare a proiectului.La bugetul asigurărilor pentru şomaj prin proiectul de act normativ se propune majorarea veniturilor curente ale sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 7,8 milioane lei şi diminuarea per sold a cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 108,7 milioane lei. Această diminuare se datorează, conform Notei de fundamentare, în principal scăderii cu suma de 4,5 milioane lei la titlul ‘Bunuri şi servicii ‘, cu suma de 48 milioane lei la titlul ‘Transferuri între unităţi ale administraţiei publice’, reprezentând în principal contribuţii de asigurări sociale de stat şi contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru şomeri şi cu suma de 59 milioane lei la titlul ‘Asistenţă socială’, în timp ce alocaţiile bugetare la titlul ‘Cheltuieli de personal’ se majorează cu 3,4 milioane lei.

Citeste si Calcul pensii pensionar

Cheltuielile de asistenţă socială se propun a fi diminuate ca urmare a scăderii nivelului indemnizaţiei medii lunare plătite pe primele 8 luni la 403 lei, faţă de o indemnizaţie medie lunară de 421 lei avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2015.Astfel, în urma creşterii veniturilor şi a scăderii cheltuielilor, excedentul sistemului asigurărilor pentru şomaj se majorează cu 116,5 milioane lei.Proiectul de act normativ mai prevede majorarea cheltuielilor fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale cu suma de 0,2 milioane lei, excedentul diminuându-se cu aceeaşi sumă.’Totodată, în bugetul asigurărilor sociale de stat şi în bugetul asigurărilor pentru şomaj, la titlul ‘Cheltuieli de personal’, se prevăd şi fondurile aferente achitării celei de-a patra tranşe din sumele prevăzute la alin.(2)-(4) al art.35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prin excepţie de la termenul prevăzut la art.35 alin.(5) lit.c) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. De asemenea, se are în vedere plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile ce fac subiectul cheltuielilor eligibile în cadrul proiectelor, conform prevederilor art.2 alin.(1) lit.a din Hotărârea Guvernului nr.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate din programele operaţionale, până la data de 31 decembrie 2015, pentru creşterea absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune puse la dispoziţia României pentru perioada de programare 2007-2013′, se mai precizează în Nota de fundamentare.Cheltuielile de asistenţă socială se propun a fi diminuate ca urmare a scăderii nivelului indemnizaţiei medii lunare plătite pe primele 8 luni la 403 lei, faţă de o indemnizaţie medie lunară de 421 lei avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2015.Astfel, în urma creşterii veniturilor şi a scăderii cheltuielilor, excedentul sistemului asigurărilor pentru şomaj se majorează cu 116,5 milioane lei.Proiectul de act normativ mai prevede majorarea cheltuielilor fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale cu suma de 0,2 milioane lei, excedentul diminuându-se cu aceeaşi sumă.’Totodată, în bugetul asigurărilor sociale de stat şi în bugetul asigurărilor pentru şomaj, la titlul ‘Cheltuieli de personal’, se prevăd şi fondurile aferente achitării celei de-a patra tranşe din sumele prevăzute la alin.(2)-(4) al art.35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prin excepţie de la termenul prevăzut la art.35 alin.(5) lit.c) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. De asemenea, se are în vedere plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile ce fac subiectul cheltuielilor eligibile în cadrul proiectelor, conform prevederilor art.2 alin.(1) lit.a din Hotărârea Guvernului nr.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate din programele operaţionale, până la data de 31 decembrie 2015, pentru creşterea absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune puse la dispoziţia României pentru perioada de programare 2007-2013′, se mai precizează în Nota de fundamentare.

1 Comentariu

Lasă un comentariu