Pensia de Urmas actualizata 2019/2020, Formular tipizat, Beneficiari; Reguli de acordare; student, elev; Documente necesare la dosar; Cumul pensie cu salariul; Suspendare, Reluare în plata; Valoare minimă pensie de urmaș.

Beneficiari

Extras din Legea Pensiilor
Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.


Vezi si pensia de urmaș pentru persoană persecutată politic


Condiții

Art. 84. – Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;

Exemplu: Copilul urmas este in varsta de 10 ani. Pensia de urmas se acorda tutorelui, curatorului, persoanei careia i s-a incredintat sau i s-a dat in plasament copilul minor
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;

Exemplu: Copilul urmas in varsta de 16 ani si 1 luna are dreptul la pensia de urmas dupa implinirea varstei de 16 ani daca face dovada continuarii studiilor prin prezentarea unei adeverinte emisă de o instituție de învățământ (Șc Profesională/Postliceeală, Universitară, etc). Pensia de urmas se acorda tutorelui, curatorului, persoanei careia i s-a incredintat sau i s-a dat in plasament copilul minor, pana la implinirea varstei de 18 ani cand are dreptul la pensie de urmas in nume propriu. 

c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).

Exemplu: Copilul urmaș in vârstă de 28 ani prezintă decizia medicală de invaliditate de gradul III eliberată de medicul expert al asigurarilor sociale intucât boala a apărut in perioada studiilor, până la implinirea vârstei de 26 ani. 

Art. 85. – (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.
 Exemplu: Femeie nascuta in aprilie 1954 solicita inscrierea la pensie de urmas avand varsta standard de pensionare conf. anexei 5 din Legea nr. 263/2010, casatorita la data de 18.09.1977 cu pensionarul/asiguratul decedat la data de 20.04.2014 – indeplineste conditiile acordarii pensiei de urmas pentru ca depaseste 15 ani de casatorie, ( condiția de 15 ani este valabilă și în cazul bărbatului șoț supraviețuitor).
astfel: 
– incepand cu data de 01.06.2014, daca cererea a fost depusa in termen de 30 de zile de la data decesului. 
– incepand cu data inregistrarii cererii de pensie de urmas daca aceasta a fost depusa dupa 30 de zile de la data decesului. 
– cuantumul pensiei de urmas se stabileste in procent de 50% din pensia sustinatorului decedat. 

nou proiect de lege pentru pensiile de urmaș


(2)În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Exemplu: Femeie nascuta in Februarie 1954 solicita inscrierea la pensie de urmas avand varsta standard de pensionare conf. anexei 5 din Legea nr. 263/2010, casatorita la data de 14.03.2003 cu pensionarul decedat la data de 20.04.2014 – indeplineste conditiile acordarii pensiei de urmas pentru cei 11 ani, 1 luni si 6 zile de casatorie, 
astfel: 
– incepand cu data de 01.06.2014, daca cererea a fost depusa in termen de 30 de zile de la data decesului. 
– incepand cu data inregistrarii cererii de pensie de urmas daca aceasta a fost depusa dupa 30 de zile de la data decesului. 
– cuantumul pensiei de urmas se stabileste in procent de 50% din pensia sustinatorului decedat, fiind diminuat cu 23,5% pentru 3 an si 11 luni diferenta pana la 15 ani de casatorie. 

Art. 86. – (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an.

Exemplu: Femeie nascuta in martie 1980, casatorita la data de 18.09.2012 cu sotul decedat la data de 19.12.2013 solicita inscrierea la pensie de urmas ca urmare a clasarii medicale in gradul II de invaliditate,  indeplineste conditiile acordarii pensiei de urmas intrucat duata casatorie este de 1 an 3 luni – cuantumul pensiei de urmas se stabileste in procent de 50% din pensia sustinatorului decedat. 

(2) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% (1457 lei) din câştigul salarial mediu brut utilizat la stabilirea bugetului de stat pentru asigurări sociale în 2019 (4162 lei).
Art. 87. – Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 85 şi la art. 86 alin. (1) beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% (1457 lei) din câştigul salarial mediu brut utilizat la stabilirea bugetului de stat pentru asigurări sociale în 2019 (4162 lei).35% (1457 lei) din câştigul salarial mediu brut utilizat la stabilirea bugetului de stat pentru asigurări sociale în 2019 (4162 lei).

Exemplu1.: Femeie nascuta in Iulie 1958 solicita inscrierea la pensie de urmas avand varsta standard de pensionare la 61 ani si 2 luni in Septembrie 2019, conform. anexei 5 din Legea nr. 263/2010, casatorita la data de 18.09.1977 cu pensionarul decedat la data de 19.04.2014 – indeplineste conditiile acordarii pensiei de urmas pe o perioada de 6 luni – pana la 30.12.2014,

astfel: 
– incepand cu data de 01.06.2013, daca cererea a fost depusa in termen de 30 de zile de la data decesului.
– incepand cu data inregistrarii cererii de pensie de urmas daca aceasta a fost depusa dupa 30 de zile de la data decesului.

Valoare pensie de urmaș

– cuantumul pensiei de urmas se stabileste in procent de 50% din pensia sustinatorului decedat.

Exemplul 2: Femeie nascuta in Noiembrie 1953 solicita inscrierea la pensie de urmas avand varsta standard de pensionare conf. anexei 5 din Legea nr. 263/2010, de 59 de ani si 7 luni (Iunie 2013) casatorita la data de 18.09.2006 cu pensionarul decedat la data de 10.02.2014, avand 7 ani si 4 luni de casatorie indeplineste conditiile acordarii pensiei de urmas pe o perioada de 6 luni – pana la 30.09.2014, astfel: 
– incepand cu data de 01.03.2013, daca cererea a fost depusa in termen de 30 de zile de la data decesului. 
– incepand cu data inregistrarii cererii de pensie de urmas daca aceasta a fost depusa dupa 30 de zile de la data decesului. 
– cuantumul pensiei de urmas se stabileste in procent de 50% din pensia sustinatorului decedat.

Art. 88. – Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35%(1457 lei) din câştigul salarial mediu brut(4162 lei)utilizat la stabilirea bugetului de stat pentru asigurări sociale pentru 2018.

Exemplu: Persoana decedata la data de 12.01.2014 era pensionar sau indeplinea conditiile pentru obtinerea unei pensii. Sotul supravietuitor nu realizeaza venituri salariale sau acestea sunt mai mici de 824 lei  si solicita pensie de urmas pentru ea si cei doi copii: 
– George nascut la data de 13.05.2000; 
– Mihaela nascuta la data de 15.07.2010; 
– incepand cu data de 01.02.2014, daca cererea a fost depusa in termen de 30 de zile de la data decesului. 
– incepand cu data inregistrarii cererii de pensie de urmas daca aceasta a fost depusa dupa 30 de zile de la data decesului. 
– cuantumul pensiei de urmas se stabileste in procent de 100% din pensia sustinatorului decedat. 

Art. 89. – (1) Pensia de urmaş se stabileşte, după caz, din:
a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat;
b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.
(2) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a) 50% – pentru un singur urmaş;
b) 75% – pentru 2 urmaşi;
c) 100% – pentru 3 sau mai mulţi urmaşi.
Art. 90. – Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, se stabileşte prin însumarea drepturilor de pensie de urmaş, calculate după fiecare părinte.
Art. 91. – În cazul modificării numărului de urmaşi, pensia se recalculează în conformitate cu dispoziţiile art. 89 alin. (2).

Încetare plată sau transformare

Art. 92. – Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.
Art. 93. – Persoanele prevăzute la art. 84 lit. c) şi la art. 86 alin. (1) sunt expertizate, revizuite medical şi au obligaţia de a urma programele recuperatorii, conform reglementărilor prevăzute pentru pensia de invaliditate.

Documente necesare

Acordarea pensiei de urmas pentru copiii care îsi continua studiile
Copiii au dreptul la pensie de urmas, daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 ani.
Având în vedere ca plata pensiei de urmas se suspenda daca nu se face dovada continuarii studiilor, conform prevederilor art. 114, lit g) din Legea nr. 263/2010, beneficiarii pensiilor de urmas sunt obligati sa depuna la Casa Judeteana de Pensii  sau la Casa Locala de Pensii , dupa caz, urmatoarele acte:

  • adeverinta scolarizare pentru anul scolar eliberata dupa începerea anului scolar (dupa 15 septembrie pentru elevi si dupa data de 01 octombrie pentru studenti);
    pentru copiii care studiaza în strainatate – adeverinta originala si traducerea legalizata.
  •   cupon pensie (copie);
  •  copie dupa buletinul tutorelui;

Actele trebuie depuse pâna la data de 30 septembrie pentru elevi si 5 octombrie a fiecarui an pentru studenti.
Copiii urmasi care, in cursul anului scolar implinesc varsta de 16 ani, au obligatia sa prezinte dovada continuarii studiilor, respectiv, adeverinta de elev, emisa in luna implinirii varstei.
Termenul de depunere – sfarsitul lunii respective.

Optiune intre pensia de urmas si pensia proprie in cazul sotului supravietuitor

Sotul supravietuitor care are dreptul la o pensie proprie si indeplineste conditiile prevazute de lege pentru obtinerea pensiei de urmas dupa sotul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasa pensie.
Acte necesare:

  •  Cerere de optiune;
  •  cupon de pensie proprie si cupon pensie decedat (copie);
  •  declaratie ca nu s-a recasatorit dupa moartea sotului;
  •  act de identitate (copie);
  •  certificat nastere (copie);
  •  certificat casatorie (copie);

Cererea, însotita de actele doveditoare, se depune în functie de domiciliul pensionarului, la:
Casa Judeteana de Pensii birou/ghiseu ”Stabiliri pensii”.
Trecerea de la pensia proprie la pensia de urmas se face cu data de întâi a lunii urmatoare depunerii cererii de optiune.
MODEL  CERERE(Cerere Pensie de Urmas)    pentru acordarea pensiei de urmas;

Cumul pensie de urmas cu alte venituri:

1 Pensia de urmas acordata copiilor, poate fi cumulata cu orice tip de venit cf art 118, lit c si d, indiferent de marimea venitului.
2 Pensia de urmas acordata sotului supravietuitor poate fi cumulata  cu venituri din activităţi profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea nu depăşesc 35% (1457 lei) din câştigul salarial mediu brut utilizat la stabilirea bugetului de stat pentru asigurări sociale în 2019 (4162 lei). (Datele vor fi actualizate după publicarea Bugetului de Stat pentru anul 2019).

VALOARE MINIMA PENSIE DE URMAS.

Pensia de urmas nu poate fi mai mica de 704 lei pentru fiecare urmas in parte deoarece valoarea Pensiei Minime Garantate Social este în 2020 de  704 lei.

Pentru ajutor si informații suplimentare scrie-ți la consultanta@pensiata.ro sau Tel 0742 602 033;

Actualizat: III.V.MMXX

www.pensiata.ro

491 Comentarii

  • tatal meu a fost cadru militar pensioanar .a decedat .eu avand gradul mediu de handicap beneficiez de pensie de urmas de pe urma lui?

  • Buna ziua . Ma numesc Andronache Marin ,mama mea a decedat anul trecut ea fiind recasatorita mentionez ca mai am 2 frati mai mici as vrea sa stiu daca eu am dreptul la pensie de urmas fiind cel mai mare din fratii .???? Va multumesc .

  • Buna ziua. Am obtinut pensie de urmas pana in urma cu 2 ani cand am terminat facultatea. Acum sunt din nou studenta (masterat). Ce acte trebuie sa depun pentru a primi din nou pensia? Adeverinta de la facultate + copie dupa talon mai vechi de pensie (desi nu cred ca mai am vreunul), sau toate documentele din nou? Multumesc!

    • Documentele se depun din nou după același criteriu ca și la facultate: Adeverință și dosarul de pensionare, probabil că vă ajută și cuponul ptr reînoirea dosarul deja arhivat.

  • Mama mea are pensie de urmas din2007 iar din febr 2014 , o pensie de handicap accentuat, Ma intereseaza daca pensia de urmas ar fi trebuit sa nu fie indexata. Daca NU ce trebuie sa fac?

  • Buna ziua! Ma numesc Stan Viorica , sunt vedova din data de 16 ian.2005.Sotul era pensionar la marina militare….eu am luat pensie de urmas numai 6 luni.
    Asi vrea sa stiu daca pot lua pensie de urmas acum la varsta de 55 ani….tinand cont ca nu am nici un venit.
    Multumesc anticipat .

  • Mama a decedat in februarie 2016 si am pensie 276 lei. De ce? Daca valoarea minima a pensiei de urmas este de 400 lei! Mentionez ca sunt studentă, iar mama avea gradul 2 de handicap.
    Multumesc!

  • Buna ziua sunt nascut pe 14 august 1990 si iau pensie de urmas pentru ca sunt la facultate.. implinesc pe 14 august 26 de ani .. mai iau si anul viitor pana implinesc 27 sau cand implinesc 26 gata ?

  • Buna ziua, tatal meu, nascut pe 24.12.1954, a decedat in 2009, avand 30 de ani de vechime in campul muncii. Mama, nascuta pe 19.05.1963m este pensionara din 1997 pe caz de boala, si are o pensie de 350 de lei. Poate beneficia de pensie de urmas ( se cumuleaza pensia ei cu cea de urmas) si ce documente trebuie depuse? Depasesc 25 de ani de casatorie.
    Va multumesc anticipat pentru raspuns!

    • Stimata Mirabela , mama dumneavoastră are dreptul la pensia de urmaș pe toată durata invaliditații dacă acesta este de gradul II sau I conform art . 86 aliniatul 1 din legea 263/2010.

  • buna ziua! eu am 21 de ani, pana acum am primit pensie de urmas, insa acum doresc sa fac un an pauza de la facultate. dupa acest an de pauza, mi se reda pensia de urmas pana la varsta de 26 de ani, sau odata intrerupta pensia, nu se mai da din nou? va multumesc!

    • Stimate Andrei, raționamentul dumneavoastră este corect, va trebui ca după ”pauză” să duceți din nou adeverință de la facultate precum că ați reînceput frecventarea cursurilor pentru a îndeplini condițiile impuse la primirea pensiei de urmaș.

  • Buna ziua !va rog frumos sa ma ajuta-ti cu un raspuns la urmatoarea intrebare.Sotul meu are un handicap accentuat (gr.2)din copilarie.Acum are 39 ani a incercat de multe ori sa se angajeze dar din pacate nu a putut face fata muncii si multi angajatori nu se complica sa angajeze persoane cu handicap avand in vedere ca este un handicap psihic.Intrebarea mea este daca ar putea beneficia de pensie de urmas dupa tatal lui avand in vedere ca are boala din copilarie.Va multumesc si astept un raspuns.

  • Ma numesc Petronelia Salitra,implinesc 65 ani in 12.XII.2016,sotul meu Salitra Constantin a decenat intr-un accident in 1995,4 dec.eu nu am depus cere de pensie de urmasi pina acum,am rugamintea sa-mi spuneti daca pot depune acum cererea,nu m-am rescassatorit si nici nu am venituri din alta munca.
    Va multumesc.

    • Stimată Petronela Salitra, veți depune dosarul pentru pensia de urmaș imediat, deoarece aveți dreptul încă din data de la care ați împlinit vârsta standard de pensionare.

  • Buna ziua,
    Va deranjez si eu cu o intrebare. Am fost casatorita 39 de ani,dupa care am divortat. Fostul sot s-a casatorit in America,dar a venit in tara fiind f bolnav,fara sotia lui. Ea este tanara si nu are nicio pretentie. El a decedat recent. Ma intereseaza daca eu,care am varsta de 72 de ani,as putea avea drept la o pensie de urmas.
    Va multumesc

    • Stimată Maria, îmi pare rău pentru pierderea suferită. Dar nemaiavând calitatea de soție nu puteți cere pensia de urmaș ci doar ajutorul de înmormântare dacă dovediți că ați suportat cheltuielile de înmormântare.

  • Buna seara ma scuzati De deranjez am o intrebare mama are pensie De urmas 522 lei si are 58 De ani si vaduva De 9 ani tata lucra la minereu si a avut un accident la locul De munca iar ei lau pus in afara locului De munca se mai poate face ceva ca sasi caute mama dreptul De a se mari pensia multumesc frumos

  • Buna ziua
    Fata mea are 25 de ani si in luna iunie a terminat studiile.
    Vreau sa stiu daca mai primeste pensie de urmas pana in septembrie sau trebuie sa anunt eu ca a terminat studiile ca sa nu dau banii inapoi ?
    Va multumesc anticipat.

  • Buna ziua ,am si eu o intrebare : sunt studenta am 21 de ani , iau pensie de urmas dupa tatal meu si vreau sa stiu daca pierd pensia daca ma angajez si in ce conditii ma pot angaja? Trebuie sa nu depasesc un anumit program de ore (4 sau 8) sau un anumit salariu (400-800ron) ? Va rog sa imi raspundeti ca nu stiu cum sa procedez. Multumesc.

    • Stimată Denisa, puteți să vă angajați fără nici o restricție de venit deoarece acum legea vă perimite să cumulați salariul cu pensia de urmaș (art 114), restricțiile sunt valabile numai în cazul pensiei de urmaș pentru soțul supraviețuitor.

  • Buna. Sunt vaduva din 03/10/2011 sotul are peste 20 anivechime pe cartea de munca. Am o fetita de 15 ani jumate ce merge la scoala eu pana in momentul de fata nu am cerut pensia de urmas. Pot sau am dreptul acum sa cer pensia de urmas? Multumesc anticipat!

  • Bună seara.tatal meu a decedat pe 4iulie 2016.nu era pensionar și nici angajat.avea 20 ani vechime în câmpul muncii si 58,11 ani.
    Intrebarea este:mama va beneficia de pensia de urmaș atunci când va împlini vârstă de pensionare adică în februarie 2020?ea nu are vechime în munca.

    Fratele are grad se handicap.diagnostic oligofreni gr 1. Se incadreaza pt grad de invaliditate gr 3 pt a putea beneficia se pensia se urmaș? Are 28 de ani iar boala e din naștere.

    • Stimastă Monica Antal,
      mama dumneavoastră va primi pensie de urmaș imediat ce a împlinit vârsta standard de pensionare. Fratele dumneavoastră nu se încadrează în prevederile legale pentru a primi pensie de urmaș și cel ai sigur are indemnizție corespunzătoare legislației persoanelor cu handicap.

  • Buna ziua, Domnule Covaciu!
    Tatal meu a fost ofiter MAPN. A decedat in luna martie 2016. Am depus dosarul pentru pensie de urmas a mamei in termenul legal de 30 m zile, dar a fost de nevoie de racalcularea pensiei tatalui meu, ceea ce a intarziat solutionarea dosarului. Aveni intr-un finai decizia de acordare a pensiei de urmas, am facut cerea prin care a renuntat la pensia individuala care a fost sistata incepand cu data de 1 07 2016. Intrebarea mea este urmatoarea: va primi mama pensia de urmas pe lunile din urma?(aprilie, mai ,iunie). De la Casa de pensii ni s-a spus ca sumele incasate pe cele trei luni trebuie returnate.

    Multumesc!

    • Stimată Eremia Elena, mama dumneavoastră va trebui să returneze pensiile primite începînd cu data la care a optat pentru pensia de urmaș. De asemenea va primi de la data depunerii dosarului pentru pensia de urmaș pensiile de urmaș retroactiv.

  • BUNA ZIUA

    ca ma intereseaza sunt surdo muta de 39 ani si tatal meu si mama a murit data e 26 iulie 2016 are pensia de urmas 600 ron si se poate sa faca eu urmatoarele pensia urmas ? sunt in anglia si se poate sa faca dosarele din romania de pensia urmas?te astept rasp va multumim

  • Buna ziua! Spuneti-mi va rog daca se pot cumula 2 pensii si daca mai este cazul intocmirii unui dosar de pensie de urmas militara intr-o astfel de situatie: tata, cadru militar in rezerva, in varsta de 69 de ani a decedat la sfarsitul lunii iulie 2016 avand cumulate o pensie de drept (660 lei), pecum si o pensie militara (aprox. 750 lei). Mama, sotul supravietuitor, in varsta de 59 de ani, este pensionata grad de invaliditate III si are o pensie proprie (500 lei). Daca se pregateste dosarul pentru pensia de urmas militara, mama poate cumula pensia proprie acordata pentru gradul de invaliditare III cu cea de urmas? Care ar fu articolele din lege care sa justivice asa ceva? Multumesc anticipat

  • Buna ziua .Fratele meu dupa un concubinaj a ramas cu un copil de 5luni prin hotarire judecatoreasca copilu i sa incredintat lui. Era angajat ca ingrijitor pentru mama noastra bolnava de parkinson .In urma cu 7ani am hotarit impreuna cu el sa iau eu la mine fetita ce avea 9ani ,eu locuind in Spania ,casatorita cu cetatean spaniol (Eu am inca cetatenie romana).In urma cu 2ani fratele sa inbolnavit si a decedat.In tara nu am primit nici un ajutor pentru fetita dar prin hotarire judecatoreasca (In Romania)fetita mia fost incredintata mie cu resedinta in Spania.Am depus actele pentru pensia fetitei de urmas si i sa dat 16lei iar in urma contestatie 17lei care sint 3,90euro si i se trimit in spania unde locuim si acum. Raspunsul casei de pensia a fost ca are dreptul la pensie de urmas dar…..nu are dreptul pentru ca locuieste cu mine afara din tara.Va rog mult sa -mi raspundeti este corect. Fetita are 16ani si vrea sa isi continue studiile.Ce pot sa fac? va multumesc

  • Buna ziua! Am pensie de boala din 2010 si Certificat de handicap obtinut tot in 2010, pe baza caruia m-am pensionat. Din 2013 Certificatul este permanent , grad ll, cu data ivirii invaliditatii dupa nastere , doar ca pe Decizia de pensionare apare data din 2010. Merg la Comisia de expertiza medicala anual, iar de fiecare data se trece acea data a ivirii invaliditatii (2010), desi arat acte medicale doveditoare ca handicapul ( pareza membru inferior stang, sechele poliomielita) exista din copilarie. Am intrebat la Comisie daca pot sa trec pe pensia de urmas de la tatal decedat in 2004, era pensionar la data decesului, si mi s-a spus ca nu pot din cauza acelei date. Pe Certificatul de handicap apare data reala a ivirii invaliditatii, iar pe Deciziile medicale data din 2010 , desi prezint acte si copie de pe Certificatul de handicap, nu vor sa le i-a in considerare, spunand ca nu-i intereseaza. Mai mult, dau vina pe mine ca nu am adus dovezi , desi, de fiecare data, am incercat sa arat. Exista la Dosar copii, dar nu vor sa tina cont de ele, spunandu-mi ca Legea nu le permite sa modifice data. Am fost si la Casa de pensii in audienta si mi s-a spus ca data poate fi schimbata pe urmatoarea Decizie medicala. Cei de la Comisie dau vina pe mine ca nu am facut Contestatie, dar pe primele doua Decizii medicale nu apare la subsolul paginii ca decizia poate fi contestata, mi-au mai zis ca trebuia sa dau Casa de pensii in judecata, iar de acolo mi s-a spus clar ca vinovati sunt cei de la Comisia medicala. Am incercat sa rezolv pe cale amiabila aceasta problema, dar in continuare apar probleme, numai sa nu beneficiez de pensia de urmas si sa renunt la pensia de munca. Anul trecut la controlul anual mi-au oprit la dosar actele medicale in original, dintre care un bilet de iesire din spital, datat din 1972, apoi altul din 1974, plus alte adeverinte medicale.Intrebare: am sau nu dreptul la pensia de urmas de pe urma tatalui meu? Va multumesc!

  • Buna ziua,
    Daca doi soti au fost casatoriti din 1988 pana in 2006 cand au divortat, iar anul acesta s-au recasatorit, exista posibilitatea obtinerii pensiei de urmas in cazul decesului unuia dintre ei?

  • Buna ziua! Am citit in mare despre pensia de urmas, insa as vrea sa va intreb totusi anumite lucruri. Eu eram divortata de sotul decedat la sfarsitul anului trecut. Am doi copii care au fost tot timpul in ingrijirea mea. Fata, cea mai mica (21 de ani acum), primeste pensie de urmas. Fiul meu care a lasat scoala pt un timp, acum a reluat studiile universitare si este student in primul an la zi, insa a depasit varsta 27 de ani. Chiar nu exista posibilitatea ca el sa primeasca nici un tip de ajutor. Mentionez, ca eu mama, sunt cardiaca, posesoare a unui defibrilator de mai bine de 4 ani si sunt pensionata pe caz de boala cu pensia minima de 400 lei. Astept un raspuns de la dvs. Multumesc mult !

  • Buna seara am si eu o intrebare tatal meu a decedat in 2015 si era pensionar mama mea poate beneficia de pensia de urmas daca a implinit 60 de ani in 1 August 2016 va multumesc

  • Buna ziua,
    Art. 84. – Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
    a) până la vârsta de 16 ani
    b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
    c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).
    Exemplu: Copilul urmaș in vârstă de 28 ani prezintă decizia medicală de invaliditate de gradul III eliberată de medicul expert al asigurarilor sociale intucât boala a apărut in perioada studiilor, până la implinirea vârstei de 26 ani.

    c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).

    Nu exista asa ceva!

    Nu poti sa primesti pensie de urmas daca invaliditatea s-a ivit pana la 16 ani (chiar pana la 18)pentru ca data la care s-a ivit invaliditatea reprezinta data la care te prezinti pentru prima data la comisie.Nu vad ce sa cauti la comisie inainte de 18 ani..
    La comisia de la handicap ai ce cauta de cand te nasti(asa cred, eu am fost la 11 ani si a fost bine),doar ca,casa de pensii nu se uita la certificatul meu de handicap chiar daca ai acelas diacnostic.
    Daca invaliditatea ta se investe dupa varsta de 18-26ani(daca isi contiunua studiile)aici treaba e foarte simpla pentru ca trebuie sa prezinti doar prima decizie de invaliditate si atat.
    Eu nu cred ca medicul de la comise a gresit in legatura cu data la care s-a ivit invaliditatea, si nici cei de la casa de pensii pentru ca nu se uita la certificatul de handicap.Eu cred ca alineatul c,nu e clar si atunci fiecare face ce vrea.

    Din cate am inteles pe casa de pensii nu o intereseaza certificatul de hadicap (varsta 11 ani cazul meu)penru ca cei de acolo nu evalueaza invaliditatea (dar cu aceleasi analize te prezinti la amandoua comisii).
    Si daca prin minune ar aparea pe decizia mea data ivirii (cea din 2001 varsta 11 ani),tot nu as putea sa primesc pensie de urmas pentru ca eu am deja pensie de invaliditate si nu am drept de optiune.Dar in lege nu am vazut scris ca nu am drept de optiune,dar nici ca as avea.Si atunci cum procedam?Pai renunti un an (sau astepti pana cand nu mai esti intr-un grad de invaliditate )si dupa poti sa primesti daca o sa ai din nou un grad de invaliditate.
    Decizia de invaliditate o am pe un an.Nu am contestat pana acum data ivirii pentru ca nu am stiut ca se poate asa ceva .Am aflat ca se poate si cred ca o voi face.Doar cred pentru ca mi e frica ca v a dura foarte mult raspunsul si nu stiu daca voi primi pensia mea pana imi v a veni rezultatul de la contestatie.(eu contest data ivirii nu gradul,ar trebuie sa primesc chiar si din urma daca raspunsul dureaza mai multe luni).

  • Buna, Sora Mea e pensionata de boala, si are pensie de urmas,, se considera vechimea cat e in pensie de boala? Multumim

    • Pensia de Invaliditate constitue stagiu de cotizare asimilat și se valorifica la calculul pensiei pentru limită de vârstă (vechime doar pentru p. limită de vârstă)

  • Buna seara, vreu sa aflu daca am dreptul la pensia de urmas; am divortat de sotul meu dupa 22 de ani, dar am ramas impreuna, in acest timp l-am ingrijit si l-am inmormantat.

  • Buna ziua,

    Care sunt prevederile legale referitoare la pensia de urmas in cazul recasatoririi?
    In cazul in care doua persoane au fost casatorite timp de 15 ani dupa care au divortat si s-au recasatorit anul acesta pot sa beneficieze de pensie de urmas in cazul decesului unuia dintre ei?

    Va multumesc!

    • Stimata Ana, în acest caz perioadele de căsătorie se cumulează fiind vorba de același persoane, urmare pensia de urmaș are îndeplinită condiția privind durata căsătoriei.

  • Buna ziua ! Tatal meu avea un salariu de 1000 de lei aproximativ. A murit acum 2 luni . Cata pensie as putea sa primesc ?

    • Pensia se calculează după criterii complexe și nu se raportează doar la ultimul salariu(venit), urmare pentru un calcul este nevoie de toate documentele ce stau la baza dosarului de pensionare.

  • Buna ziua! Nepotul beneficiaza de pensie de urmas dupa ambii parinti si a facut dovada ca este inscris intr-o forma de invatamant superioara. Din diferite motive nu a reusit sa plateasca ultima transa a taxei anuale la facultate fiind exmatriculat. La secretariatul facultatii i s-a spus ca va fi reintrodus in sistem daca reuseste sa plateasca suma pana la sfarsitul anului universitar. Ce se intampla cu pensia lui in acest caz? Va multumesc!

    • Fiind exmatriculat nu mai îndeplinește condiția de ”frecventare a cursurilor unei instituții de învățământ superior” , urmare pensia va trebui recuperată iar nepotul să anunțe casa de pensii iar apoi imediat ce plătește taxa să ducă o nouă adeverință de la universitate la casa de pensii pentru reluarea plății pensiei de urmaș.

  • unchiul meu a decedat avea 58 ani si era salariat , matusa mea are salariu net1100,si are 58 ani, primeste pensia de uramas de 6 luni si cat ar fi daca salariu unchiului era delei.

    • Stimate Domn, îmi pare rău pentru pierderea suferită. Mătușa dumneavoastră va putea primi pensie de urmaș numai la data la care va împlini vârsta standard de pensionare. Dacă va rămîne fără venituri va putea primi 6 luni pensia de urmaș. Deoarece venitul net depășește 35% din salariu mediu brut pe economie nu se încadrează acum în prevederile art. 87 din lege pentru pensia de urmaș.

  • Buna ziua, vreu sa aflu daca am dreptul la pensia de urmas; am divortat de sotul meu dupa 22 de ani, dar am ramas impreuna, in acest timp l-am ingrijit si l-am inmormantat.

    Va multumesc!

  • Buna ziua,
    Ma numesc LEOTESCU, sunt la pensie limita de varsta din noiembri 2008,si vreau sa va intreb ,daca depun la casa de pensii adeverinta cu premirile facute 1992-2008 ( desi eu am lucrat din 1977, si aceasta perioada 1977-1992 nu a fost trecuta in adeverinta ) se ia in calcul la recalcularea pensiei? La aceste sume in ceea ce priveste premierea s-au retinut pensii, somaj si toate cele-e specificat in adeverinta.Vreau sa imi trimiteti raspunsul pe email.Multuimesc frumos

  • Buna ziua! Tatăl meu a decedat la vârsta de 61 de ani. La data decesului beneficia de pensie de invaliditate gr 1 cu însoțitor in valoare de 1394 lei si de indemnizație pt handicap accentuat de 272 lei.As dori sa imi spuneti de ce drepturi de urmas beneficiaza mama mea in varsta de 59 ani care in prezent nu realizeaza niciun venit , neavand varsta de pensionare si pe ce perioada.Multumesc anticipat.

  • Am și eu o întrebare soțul a decedat pe 25mai2016 am bãgat dosaru de pensie urmași am 55ani dar nu mi sa dat nici un nr de dosar nu am primit nici un rãspuns vã rog ajutațimã

  • Bună seara … În urmă cu 5 ani tatăl meu a decedat ,era pensionar pe caz de boală nu avea vârsta necesară de pensie … dintre care mama are vârsta dar i sa spus că nu poate beneficia de pensia de urmaş pentru că nu se ia in calcul concubinajul … acea dor 4 ani de căsătorie civilă … întrebare chiar nu se poate face nimic pentru a beneficia de o pensie de urmaş ?

    • Dar nu se ia in calcul că o viață întreagă au fost împreună si ca au doi copiii mari şi faptul ca mama la ora actuală are vârstă de 74 ani şi nu are venit ? Mia spus cineva că trebuie să mai aşteptăm câțiva ani şi pe urmă de calculează ani de căsătorie civilă ŞI cu anu de deces …. este adevărat sau brăila habar nu are şi trebuie să mă adresez mai departe ?

      • Părinții mei aveau 4 ani si 6 luni trecuți la starea civilă aşa figurează şi în certificatul de căsătorie …. iar de când a decedat tata au trecut aproate 5 ani …. ca să înțeleg nu se poate face nimic cu pensia de urmaş?

  • Bună ziua!
    Tatăl meu nu era asigurat deoarece nu era angajat cu carte de muncă. Mama este casnică. Suntem 2 fraţi dintre care doar fratele meu este fiul legitim al decedatului.
    Căsnicia părintilor mei a fost de 9 ani si 11 luni.
    In situatia aceasta eu ( fiica vitregă), mama si fratele meu de 8 ani, putem primi pensii de urmași?
    Vă mulţumesc frumos!

  • Bună… Dacă am pensie de urmaș după tatăl meu decedat. Am vârsta de 19 ani şi urmează să mă căsătoresc… Mai primesc pensia de urmaș dacă îmi schimb numele?

  • Buna ziua anul acesta am terminat postliceala sanitara,daca m-am inscris in ordinul asistentilor medicali pot beneficia in continuare de pensia de urmaș?

  • Buna ziua. Am si eu o intrebare…am avut pensie de urmas pana anul trecut cand am terminat postliceala. As vrea sa stiu daca se poate relua daca imi continui studiile,dupa intreruperea asta de 1 an…vreau sa ma inscriu la facultate..

    • Da desigur, imediat ce sunteți admisă veți duce adeverință de la facultate/universitate la casa de pensii pentru reluarea in plata a pensiei de urmaș.

  • Buna ziua. Am o intrebare,in anul 1997 a decedat sotul meu,eram casatoriti 15 ani,impreuna avem 2 copii , atunci eram foarte dezamagita asa ca nu am depus cererea pentru pensia de urmas.In anul 1998 ne-am mutat in Slovacia, as vrea sa stiu daca e posibil inca depunerea cereri pentru pensia de urmas? multumesc pentru raspuns

    • Îngheață anul îngheață și …..pensia, adică aceasta se va primi numai după reluarea frecventării cursurilor și desigur prezentarea unei adeverințe la casa de pensii.

  • Buna ziua am si eu o intrebare:daca am stat in concubinaj si avem 3 copii impreuna pe numele concubinului acestia pot beneficia de pensia de urmas.Va multumesc anticipat!!

  • Pot beneficia de pensia de urmas daca am 24 de ani si sunt inscris la master si lucrez in acelasi timp cu carte de munca? De la casa de pensii mi s-a spus ca daca lucrez nu mai pot beneficia de aceasta! Multumesc

  • Buna ziua,
    As dori sa-mi comunicati daca pentru sotia supravietuitoare care a depus in anul 2013 cerere pentru a beneficia de pensia de urmas, al carui sot a decedat in anul 1989, i se calculeaza pensia de urmas dupa legea 263 din 2010 sau dupa legea nr.3 din 1997 la care avea dreptul sotul decedat.

    Va multumesc,

  • Buna ziua,
    Am 19 ani , am terminat liceul si vreau sa urmez un curs de pregatire profesionala, mai primesc pensia de urmasi sau nu?

  • Evi,
    Buna ziua,
    Am 21 de ani,primesc pensia de urmas,sant inscris la masterat si lucrez in acelasi timp.Va rog sa-mi comunicati daca pot beneficia in continuare pensia de urmas!

  • Buna ziua. Este posibil sa mai primesc pensia de urmas daca imi voi schimba numele in urma mariajului, continuand studiile si avand varsta de 22 ani. Va multumesc a.

  • Buna ziua, am o intrebare pentru dvs, mama mea s-a recasatorit in anul 2007 pe data de 2 mai si casnicia a durat pana pe 28.09.2016 cand sotul a decedat.Intrebarea este mama mea poate sa obtina pensie de urmas dupa sotul decedat, ea avand o pensie de 400 de lei iar sotul avea o pensie de 1476 lei. Multumesc astept raspunsul dvs.

  • Sotia in varsta de 62 de ani fara nici un venit poare beneficia de pensie de urmas , sotul a decedat in 2000 , avea 53 ani si o vechime in munca de 25 de ani dar nu era pensionar. Si 22 de ani de casatorie. Daca se poate ce acte sunt necesare ?

  • Buna ziua sotu meu a murit in 2015 are lucrat in Italia 8 ani avem si un copil am facut dosar de pensie in italia si mi sa spus ca nu am dreptu la pensie . În tara nu a lucrat de loc si nu am nici un drept la pensie .

  • Buna ziua,va rog sa ma lamuriti si pe mine in legatura cu pensia de urmas dupa sot care a decedat in urma unui accident rutier fiind declarat accident de munca.Eu si fetita beneficiem amandoua de pensie de urmas de 268 fiecare .Luam bani 525 impreuna,in conditiile in care pensia de la 1ianuarie e de 400 ron.Intrebarea mea e daca e bine calculat.Multumesc

  • Am doi copii, beneficiază de pensie de urmaș. Până anul acesta școlar eu (mama) am primit banii în contul meu. În august cel mic a împlinit 18 ani. Acum mi se cere de la casa de pensii pentru amândoi copii: copie buletin, copie cont bancă, cerere tip- să vireze lor pensia. Este obligatoriu? Nu se poate vira mai departe în contul meu?

  • Buna ziua , va rog sa ma ajutati si pe mine cu un raspuns , mama mea este pensionata boala gr 3 , primeste o pensie f f f mica. ,34 lei , acum are varsta de 76 ani ,, poate iesi la pensie de drept avand lucrati doar 8 ani de munca pe timpul CAP -ului , am mai intr in urma cu cativa ani la casa de pensii si a spus ca nu se poate , ca nu are ani de munca , dar cum sa traiasca cu doar 34 lei , va rog din suflet un raspuns .

  • Buna , eu mam lasat de facultate pentru ca nu mai placu si am primit adeverinta prin posta ca nu mai sunt student in Decembrie 2015 . De atunci si pana acuma imi caut de lucru si momentan am gasit ceva. Eu am incasat pensia pana acuma in Octombrie a.c. . Va trebui sa restitui banii incasati ?

  • Stimate Domn,fiica mea a fost casatorita 15 ani cu sotul ei care a decedat acum o luna la varsta de 42 de ani dupa un cancer.Ei au locuit in Spania in toti acesti 15 ani dar stagiul de cotizare din Spania este de numai 9 ani,alti 9 ani avand cotizat in Romania inainte de casatorie.Ei au impreuna 4 copii intre 5 si 15 ani cu care a ramas in intretinere fiica mea care nu are nici un venit.Intrebarea mea este de unde ar putea primi ajutor,sub ce forma,pe ce durata si in ce conditii?Ce ar trebui sa intreprinda pt.a dobandi ceva ajutor,pensie?orice forma de sustinere.Va multumesc.A.LUCA

  • Buna ziua.Am si eu o intrebare.Sotul meu a decedat acum 2 ani.Am beneficiat doar de 6 luni de pensie,neavand varsta de pensionare.Nu am nici un venit.Am 54 ani.Cand pot beneficia in continuare de pensia de urmas?Multumesc

    • Stimată Camelia, dacă decesul soțului dumneavoastră s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională atunci primiți pensia de urmaș imediat, altfel numai la împlinirea vîrstei standard de pensionare.

  • Buna ziua am si eu o intrebare: daca o persoana primeste ajutor de handicap mai poate primi pensia de urmas?

  • Buna ziua daca va rog imi puteti spune cat timp am la dispozitie pentru depunerea acetlor pentru pensia de urmas

  • Buna ziua.
    Am un copil minor in varsta de 11 ani. De 4 ani de cand tatal a decedat ( 2012) copilul primeste pensie de urmas. Initial a fost 350 lei, acum e 400 lei.
    Ma intereseaza daca aceasta pensie se poate recalcula sau daca i se va schimba valoarea vreodata si in ce conditii. Tatal a decedat la varsta de 37 ani.

      • Bună seara domnul Covaciu, va rog frumos să-mi spuneți dacă exista pensie de urmas in valoare de 6 lei pt un copil minor în vârstă de 10 ani și pt mine de 7 lei eu am 41 de ani, în urma deciziei am primit sumele menționate, mulțumesc.

  • Buna seara! Tatal meu a murit acum 5ani. Mama a avut pensie de urmas pe o perioada de 6 luni. Acum are 58 de ani. Avand in vedere ca nu a muncit niciodata, dar a crescut 6 copii, nu are pensie. Este vreo posibilitate sa ia pensie de urmas mai devreme de 60 ani? Multumesc!

  • buna ziua. copilul meu a implinit 16 ani in septembrie si nu am depus adeverinta de la scoala.Mai pot sa depun adeverinta ca sa primeasca pensia de urmas? Si daca da se da si retroactiv? Multumesc

  • Buna ziua! Va rog respectuos sa imi raspundeti si mie la o intrebare. Sotul meu a decedat de cancer. Cu cateva zile inaintea decesului i s-a emis decizia de pensionare cu grad de invaliditate. Copilul meu minor beneficiaza de pensie de urmas calculata dupa pensia de invaliditate, desi sotul meu are peste 35 de ani de munca. Intrebarea mea este, pensia de urmas se recalculeaza la implinirea termenului pentru pensie normala sau va primi pensia calculata dupa pensia de invaliditate? Va multumesc!

  • Buna ziua îmi puteți spune va rog in cazul in care voi fi exmatriculata de la postliceala din cauza absențelor, o sa mai primesc pensia de urmaș daca in toamna ma voi înscrie din nou. Am 23 de ani si anul acesta am dus adeverința la casa de pensi doar ca nu prea am frecventat pe la școala din cauza faptului ca si lucrez si îmi este greu sa ajung si la școala si am fost contactata de secretara care mi-a spus daca nu merg voi fi exmatriculata. Va Multumesc

    • Stimată IRINA, în cazul exmatriculării va trebui să anunțați casa de pensii. Reînscrierea la cursurile școlii vă readuce pensia de urmaș de la data reînscrieri(adeverința cu inscrierea va fi prezentată la Casa de Pensii).

  • Buna seara. In septembrie am incheiat divortul cu sotul meu iar vineri a decedat in timpul serviciului intr un accident rutier.Avea 48 de ani.Avem un copil minor si vreau sa stiu daca beneficiaza de pensie de urmas.Copilul are 11 ani.

  • Buna ziua,
    Sora mea (47 ani), are handicap din nastere si pensie invaliditate gr.II; Este necasatorita, avand grija, pana de curand, de tatal meu, care a decedat de curand. Poate obtine si pensie de urmas, avand in vedere art.84, pct.c) din L.263/2010?

  • Rosca Mariana 25/12/2016 .Buna seara. Am 57de ani si 5 luni am lucrat 23 de ani grupa a doua. Si in Italia am 9 ani lucrati cu contract de munca si actual lucrez la acelas patron.Va rog frumos sa-mi spuneti cind pot sa ies la pensie.Va rog frumos sa-mi raspundeti multumesc frumos.

    • Stimată ROȘCA MARIANA, dacă anii de grupa 2 sunt realizați în condiții 100% , atunci veți putea să vă pensionați imediat prin Pensie pentru Limită de Vîrstă Redusă, grație celor 5 ani de reducere pentru anii de muncă din grupa 2. Pentru a fi sigură vă recomand să accesați cu încredere serviciile de calcul pensie internațională dezvoltate de http://www.pensiata.ro .

  • Buna seara si La multi ani.! Am si eu o intrebare.In luna octombrie urmeaza sa ma pensionez la limita de varsta .Intrebarea mea este urmatoarea, am inteles ca dureaza cateva luni pana vine decizia,dar eu vreau sa optez pentru pensie de urmas ,Stiu ca pentru pensia de urmas se poate opta in a doua luna dupa iesirea la pensie. Cum sa procedez pentru nu a pierde din pensia de urmas . Va multumesc.

  • Buna ziua! Eu si sotul meu suntem pensionari cu pensii speciale de personal aeronavigant profesionist. Pensia lui fiind de sase ori mai mare decat pensia mea. Sotul meu a decedat in urma unui accident,dar NU de munca. Vechimea casniciei noastre este de 8 ani. In acest caz,chiar daca am depus dosarul pt pensie de urmas in timp legal,credeti ca pot primi pensie de urmas ,renuntand la pensia mea? Va multumesc

  • Buna ziua si La multi ani!Am o intrebare la care v-as ruga sa-mi raspundeti:Sotul meu a decedat anul trecut,fiind pensionar de drept.Eu care am tot pensie de drept,pot opta pentru pensia de urmas?Mentionez ca avem 40 de ani de casatorie!Va multumesc!

  • Buna seara,am 51 de ani ,in 2003 in urma unui accident de munca a decedat sotul meu ,avea 39 de ani si era salariat.La data decesului eram si eu salariata,deci nu am avut nevoie de nici un sprijin financiar ,acum nu am nici un venit ,as putea sa beneficiez de vreun ajutor sau o pensie de urmas pana cand voi fi din nou salariata ?Mentionez ca am fost casatorita legal mai mult de 5 ani cu sotul meu .Multumesc

  • Buna ziua.Tatal meu a decedat in 2010, avea de un an de zile pensie anticipata , mama mea e nascuta in 1958 la ce varsta poate iesi la pensie de urmas. Multumesc

  • Buna ziua!
    Am inteles ca din luna februarie se va mari suma minima. Trebuie sa depun vreo cerere sau se va recalcula automat?
    Multumesc anticipat!

  • buna ziua. am un copil de 8 ani tatal sau e decedat acum un an. poate beneficia de pensia de urmas daca nu eram casatoriti. ?

  • buna ziua domnule ioan am si eu o intrebare sotul meu a decedat in 2016 a avut pensie luata la cerere avind 39 de ani si 19 zile de munca si virsta de 61 de ani cind o decedat si am fost casatoriti legal 23 de ani eu am virsta de 47 de ani eu pot sa primesc pensie de urmas dupa sot?va rog sa imi raspundeti ca sa stiu ce sa fac .Va mai rog sa imi lasati scris pe saitul asta ca email nu imi merge va multumesc anticipat si cu respect

    • În acest caz pensia de urmaș se primește pe durata a 6 luni de la deces apoi numai de la implinirea varstei de 63 ani. In cazul in care decesul soțului s-a datorat unei boli profesionale pensia de urmaș se acordă imediat indiferent de vârsta pe care o aveți.

  • Buna ziua,
    Tatăl meu a decedat cu 2 luni înainte de a putea dispune de pensia de vechime,nu era nici asigurat, însă beneficia de indemnizația de revoluționar.
    As dori sa stiu ce drepturi/ daca are, mama mea care nu are niciun venit in mom de fata.
    Va multumesc.

    • Stimată Irina, mama dumneavoastră poate primi pensie urmaș pe durata a 6 luni de la decesul tatălui dumneavoastră (durata căsătoriei minim 10 ani) iar la data la care împlinește vârsta standard de pensionare va primi 50% din valoarea pensiei ce i s-ar cuveni tatălui dumneavoastră.

  • Buna as vrea sa știu indemnizația pentru creșterea copilului se poate acumula cu pensia de urmaș?deoarece eu primesc pensie de urmaș dupa decesul părinților si peste câteva luni voi intra in concediu pentru creșterea copilului.multumesc

  • Stimata Anișoara Ibimerescu, în acest caz veți beneficia de pensie de urmaș 6 luni dacă nu realizați venituri, apoi veți primi pensie de urmaș numai de la data implinirii vârstei standard de pensionare. Pentru alte detalii vă rog să-mi scrieți la consultanta@pensiata.ro .

  • Pentru a cunoaște dacă e mai avantajoasă pensia de urmaș (50% din cea a mamei) trebuie cunscut punctajul mediu anual pe care il avea mama dumneavoastră. Poate opta doar pentru cea mai avnatjoasă dintre ele , pensiile NU se pot cumula.

  • Stimate Ionuț, pensia de urmaș pentru care nu ați prezentat la momentul precizat documentele necesare nu se poate recupera. Pensia se plătește întotdeauna de la data la care sunt îndeplinite TOATE condițiile pentru acordarea ei.

  • Stimată Tatiana Adam, pentru a putea primi o pensie de urmaș trebuia ca mama dumneavoastră să fi putut primi măcar pensie de invalditate, însă pentru aceasta trebuia să aibă cel puțin 1 lună de cotizare.

  • Stimate Ionuț, pensia de urmaș o va primi doar la împlinirea vârstei standard de peensionare. Dacă decesul tatălui s-a datorat unui accident de muncă sau a unei boli profesionale pensia se poate cere imediat.

    • Bună ziua, in cazul in care am o pensie de urmaș, am 16 ani și dau de permis A1, mai apoi îmi cumpăr motocicleta, mi se va tăia pensia?

      • Stimate Alexandru, obținerea permisului pentru motocicletă nu este asimilată cu frecventarea cursurilor unei instituții de studii superioare, urmare plata pensiei va inceta din luna în care ați împlinit 16 ani.

  • Stimate BUNAIASU, într-adevăr este o situație cu totul excepțională la care sunt foarte importante datele din primele acte , certificat de naștere și de încadrare în grad de handicap. Pensia de urmaș va trebui acordată deoarece sora dumneavoastră a ajuns invalidă ca urmare unui ”accident” la naștere nefiind înregistrate documente înainte de naștere de către medici precum că ar avea probleme de sănătate iar mai apoi documentul emis de doctorul ginecolog confirmă accidentul din timpul nașterii, urmare se încadrează în paragraful : ART. 84 litera c) din legea 263/2010.

    • Scuze ca scriu aici soacra mea a avut pensie de handicap grad 2dar dupa ce a murit socru iau zis ca trebuie sa renunte la pensia de handicap ca sa o ia pe a lui Nu mi se pare corect desi ea nu aia revenit.

      • Stimată Simona, pensia de invaliditate nu poate fi cumulată cu pensia de urmaș. Primarii , parlamentarii, presedinții de consilii județene, viceprimarii etc numai acești ”necăjiți ai soartei” pot cumula pensia cu indemnizațiile de mii de lei.

    • Elena
      02. 03. 2018
      Buna ziua!
      Doresc si eu sa aflu daca am dreptul la pensie de urmas. Am 59 ani,fara venit.Copiii au beneficiat de pensia de urmas 4 ani,fiind minori dupa care s.antrerupt.Mentionez ca sotul a decedat in urma cu 7 ani fiind diagnosticat cu boala incurabila.Boala s.a agravat 8n timpul somajului dar diagnosticul s.a stabilit dupa expirare.
      Daca beneficiez as vre sa stiu si actele necesara.
      VA MULTUMESC!

      • Stimată Elena, veți beneficia de pensie de urmaș imediat ce veți împlini varsta stndard de pensionare ( desigur veți depune dosarul de pensionare).

        • Buna ziua tatăl meu a murit în urma cu 7 ani la vârsta de 53 de ani întrebare e mama poate benefică de pensia de urmas ia are vârsta de 57 si lucreaza pe un salariu de 1150 lunar

  • Pensia de urmaș se acorda pentru primele 6 luni după data decesului dacă soțul supraviețuitor nu realizează venituri sau aceastea nu depășesc 35% din Salariul Mediu brut pe economie. Pensia se acordă în proporție de 50% din valoarea pe care ar fi primito soșul decedat.

  • buna seara la ce varsta poate lua si maicamea pensie de urmas dupa taicameu care decedat acum 17 ani ia are acum 58 de ani .multumesc

  • buna seara mai am o intrebare socru a decedat an 2015 soacra poate primi pensie militara de urmas la varsta de 55 ani multumesc

  • Buna ziua! Tatal meu a decedat in luna mai. Am depus toate actele necesare iar zilele trecute i-a venit decizia de pensie fratelui meu care are valoarea de 9 lei. As vrea sa stiu daca statul adauga ceva acestei sume sau ramane atat? Daca da, cum trebuie procedat pentru a beneficia de o marire?

  • Buna ziua domnule Covaciu as dorii daca se poate maicamea este nascuta in 1957 si este vaduva de 33 kanipoate sa isi puna dosarul de pensie de urmas care este virsta standard

  • scuze ca iarasi revin cu un mesaj sotul meu a decedat de o boala incurabila de cancer avind gradu 2 la boala si gradul 1 ultimi 2 ani vreau boala avindo de 8 ani adica cancer pot sa bineficiez de pensia de urma? el a avut si pensi de handicap cu sustinator si eu am fost sustinatorul lui va rog din suflet sa imi raspundeti va multumesc

  • Buna ziua, am ambii parinti decedati si m am incadrat la pensie de urmas cu punctaj minim. Cuantumul a crescut in ianuarie de la 820 la 885. Am inteles ca pt un parinte pensia e 520. Nu ar trebui sa se majoreze? Multumesc!

  • Buna ziua.Am si eu o intrbare,sunt asistent personal persoana are 61 ani si grad de handicap 1 nu are locuinta si locuieste la mine.pot beneficia de pensie de urmas de pe urma lui?dupa deces.precizez ca eu am 31 de ani.

  • Buna ziua. Vreau sa stiu daca pot beneficia de pensia de urmas dupa decesul sotului meu. Cand a decedat era pensionar pe caz de boala iar eu am luat atunci timp de 6 luni un fel de ajutor deoarece nu aveam varsta de pensionare si nici un alt venit. Acum am implinit 60 de ani si pot beneficia de pensie de urmas? Va multumesc!

  • Subiect: Casatorie cu cetatean american, pensie de urmas

    in ce conditii un cetatean roman poate beneficia de pensia de urmas in urma casatoriei cu un cetatean SUA

  • Buna ziua. Tatal copiilor mei a murit de cancer cand copiii aveau 3 si respectiv 1 an. Pensia li s-a calculat de catre Casa de Pensii sector 3 Bucuresti la fiecare ca fiind de cate 150 RON pe luna. Inteleg ca pensia minima garantata va fi de 520 RON. Este valabila si in cazul copiilor orfani de un parinte? Va multumesc. Runa

    • Stimată Petringeanu, îmi pare rău pentru pierderea suferită. Chiar dacă pensia calculată a fost de 150 lei, la această valoare se adaugă o indemnizaţie socială care însumată cu 150 va totaliza 520 lei pentru fiecare copil.

  • Buna seara. Sotul surorii mele a decedat la 40 de ani si a lasat in urma un copil de o luna si unul de 2 ani. avea venituri anuale in ultima perioada undeva la peste 6000 lei. (cam in ultimii 5 ani) si avea lucrati 13. Imi poate spune si mie cineva cam de ce pensie de urmas aproximativa vor avea parte copiii. deoarece eu cu varsta de pensionare etc inteleg ca cei tineri practic toti sunt condamnati la pensia minima de 520 lei. Va multumesc anticipat. As aprecia foarte mult un raspuns.

    • Stimate Bogdan, îmi pare rău pentru pierderea suferită. Pentru a afla valoarea pensiilor de urmaş ce se vor încasa trebuie făcut un calcul al pensiei pe baza stagiului de cotizare realizat.

  • Buna ziua! In prezent sunt in clasa a XII-a si beneficiez de pensie de urmas.Aceasta pensie se acorda si urmatoarea treapta de studiu, dar intrebarea mea este: Daca anul acesta nu merg la facultate, in momentul in care ma voi inscrie voi mai primi aceasta pensie?

  • Buna ziua. In articolul dv este spus ca fiecare urmas ar trebui sa primeasca pensia minimala de 520 lei. Eu am 2 copii si primesc mai putin(320lei fiecare) Unde ar trebui sa ma adresez.

    • Stimată Tamara, trebuie studiată legea prin care se acordă indemnizaţia socială ce completează valoarea pensiei aflată în plată pînă la 520 lei pentru a vedea condiţiile de acordare a indemnizaţiei. Ex dacă copii realizează venituri(evident dacă sunt majori) sau dacă mai primesc alte sume din bugetul de stat care cumulate cu 320 lei să depăşească 520 lei atunci indemnizaţia socială nu se mai acordă.

  • Buna ziua, in prezent sunt student la master anul 2 si primesc pensie de urmas intrucat am prezentat la casa de pensii la inceputul anului actele necesare.Din pricina serviciului nu am putut fregventa cursurile si din motive evidente cred ca voi fi exmatriculat. Intrebarea mea este daca o sa fiu nevoit sa restitui banii primiti in decursul anului din cauza exmatricularii sau pur si simplu, pensia va inceta din octombrie pentru ca nu voi mai face dovada continuarii studiilor.Va multumesc anticipat pentru raspuns

  • Care este avantajul si dezavantajul pensiei de urmas? Mama are pensia micai tatal meu care a decedat a avut- o mai mare! Mama ar dori sa ia jumatate din pensia tatalui meu !pensia de urmas se mai mareste cu maririle care mai vin sau ramane suma fixa pana moare? Adica exact jumatatea pensiei ce a avut- o tatal meu! Multumesc! Marti ar trebui sa merg cu mama as dori sa aflu si parerea dumneavoastra! Multa sanatate!

    • Stimata Mihaela, pensia de urmaş (50%) din valoarea la zia pensiei tatălui dumneavoastră odată aleasă va fi noua pensie pentru limită de vârstă a mamei dumneavoastră şi va fi majorată odată cu majoararea punctului de pensie. Urmare nu există dezavantaje.

  • Tatal meu a decedat de curand. Pot lua pensie de urmas daca iau si bursa in valoare de 580 de ron?

  • Buna ziua! Poate solicita pensie de urmas fostul sot (persoana decedata nu s-a mai recasatorit) in conditiile in care au fost casatoriti 24 de ani? Dar copilul care studiaza in alta tara (acolo beneficiaza de bursa si obtine si venituri din salarii), acesta vand varsta de 20 de ani?

  • buna ziua ! in prezent primesc pensie de urmas eu fiind studenta si salariata in acelasi timp. anul acesta termin masterul.din cate vad conditia ca sa primesc in continuare pensia de urmas este sa fiu inscrisa la o facultate. vroiam sa stiu daca se poate sa ma inscriu din toamna la o alta facultate,sa-mi platesc prima taxa tot, sa duc adevrinta la casa pensiilor din care sa reiasa dovada studiilor, si ulterior sa primesc in continuare pensia.intrebarea mea este urmatoarea : daca nu o sa frecventez cursurile , si in semestrul 2 sunt exmatriculata spre exemplu…beneficiez in continuare de pensie de urma si pt semestrul 2? pt ca mie mi.au cerut dovada studiilor doar o singura data pe an in toamna, cand incepeam semestrul 2 nu-mi mai cerea nimeni dovada studiilor(continuitatii). si se poate spre exemplu pt urmatorii 3 ani (eu avand 23 in prezent ) sa ma inscriu la facultate in primul an ,in primul semestru ca sa pot beneficia de pensie? eu cand duceam adeverinta nu.mi scria pe ea ca sunt anul 2 -3 etc…

  • Buna ziua,
    Fiica mea, in varsta de 19 ani, din toamna va fi studenta la o facultate particulara ( in Brasov)care este in parteneriat cu Manchester Metropolitan University.
    Universitatea, AMERICAN HOTEL ACADEMY ,este acreditata de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari.

    Va mai primi pensie de urmas?

    Mi s-a spus ca nu poate primi pensie de urmas, pentru ca nu este unitate de invatatmant acreditata de Ministerul Educatiei. Dar diploma care o primeste la sfarsitul anul doi de studiu este recunoscuta de:MT, MMFPS si MECI.

    Multumesc

    • Stimată Isabela, în acest caz instituţia de învăţământ trebuie să fie acreditată pe toată perioada în care fica dumneavoastră primeşte pensia de urmaş. Diploma atestă durata , frecvenţa şi licenţa (toate necesare în cazul pensiei ptr limită de vârstă).

  • Sotul meu a decedat la 20.04.2017 si in urma lui au ramas trei copii minori. De ce a fost calculată o pensie socială pentru cei trei copii de doar 615 lei dacă valoarea Pensiei Minime Garantate Social este din 1 Februarie de 520 lei pentru fiecare urmaş în parte ? Menţionez că eu, ca soţie nu am cerut pensie de urmaş întrucât sunt salariată.

  • Buna ziua, domnule Covaciu! Tata a murit in urma cu 5 luni, fiind pensionat pe caz de boala si cu un grad de handicap de gradul I cu insotitor. Mama nu a lucrat cu carte de munca niciodata si are destule probleme de sanatate. In urma decesului tatalui meu, mama beneficiaza de o pensie de urmas timp de 6 luni. Am inteles ca daca are probleme mari de sanatate justificate prin internari, cum de altfel si are, se poate depune un dosar care ii va permite sa ramana cu pensia de urmas in continuare, dupa cele 6 luni asa cum i-a venit decizia. M-ar interesa daca este posibil acest lucru, care este termenul limita de depunere a dosarului, ce ar trebui sa contina dosarul si numarul de internari pana la data depunerii dosarului. Va multumesc din suflet!

    • Stimată Maria, dacă mama dumneavoastră va primi de la comisia de expertiză medicală o încadrarea în grad de invaliditate, atunci pensia de urmaş va fi primită pe toată perioada în care se afla în invaliditate. Dosarul pentru pensia de urmaş acordată pentru această situaţie poate fi depus imediat ce se primeşte buletinul de expertiză medicală.

  • Buna ziua! Este posibil sa ti se prelungeasca pensia de urmas acordata 6 luni daca faci dovada incapacitatii de munca in primele 6 luni de la venirea deciziei de pensionare?

  • Buna Seara..Povestea mea incepe 03/03/2002..Mia Decedat Sotul…din cauza unei bolii grave ..( – Cancer la Stomac si complicatiile acestuia )..Recunoscuta de Comisie Medicala cu Deciziea nr.1317/14..din 13/11/2001..Ca boala contactata in timpul Serviciului Militar si din cauza acestuia ..Am depus Dosar cu cerere de pensionare de atunci Aprile Mai 2002.dar nu mia raspuns…Am incercat iar 2003.2004 .2005..2009..2016 August..Dar fara sa mi vada Dosarul cu acte…i-mi spuneau …ca nu am virsta pensionarii..Apoi eu am Studiat in internet…si am gasit legea 86/2..unde ma incadrez eu..Apoi am revenit la Resurse Umane i.j.p.Nt.de unde facea parte si Sotul meu Pl.Mj.Ichimas P.Aratindule au recunoscut..Mia primit Dosarul ..are nr.295978.abea in 07/12/2016…A trecut mai bine de 6 Luni …si nici un raspuns….va Rog frumos…spuneti-mi …Unde sa ma Adresez…

  • Bună ziua!
    Aș vrea să știu dacă pensia de urmaș după decesul soțului se recalculează.Am pensie de urmaș,după ce am renunțat la pensia mea,din ianuarie 2017 .Cum trebuie procedat?Se recalculează din oficiu sau trebuie trimise niște documente?

  • Buna ziua
    Am handicap grav cu indemnizatie insotitor ca primariile nu mai angajaza asistenti personali si prefera sa ne plateasca indemnizatiile de insotitor sa ne descurcam sa platim persoane cand avem nevoie.340 lei pe cupon norma de hrana si 1065 indemnizatie asistent personal.
    Intrebare vreau sa stiu daca pot beneficia de pensie de urmasi dupa tatal meu care a decedat acum pe 14-06-2017 eu avand Distrofie Musculara Progresiva de la 14 ani diagnosticata,Am handicap grav cu asistent personal,nerevizuibil.
    Astept raspuns

  • Buna seara! Va deranjez pentru a va solicita ajutorul in scopul clarificarii situatiei in care ma incadrez si care are 2 variante: Anul acesta ar trebui sa termin studiile de licenta, insa nu voi sustine lucrarea de licenta din anumite motive. Am o restanta pe care as putea sa o iau.
    Daca o voi lua, se considera ca am terminat studiile de licenta, insa fara sustinerea examenului de licenta nu ma pot inscrie la master. Dupa INTRERUPEREA DE 1 AN a studiilor se poate relua plata pensiei de urmas odata cu inscrierea la master si continuarea studiilor in anul urmator?
    Cea de-a doua varianta ar fi sa las aceasta restanta pentru anul urmator si sa fac an suplimentar. In acest caz, daca teoretic nu se intrerup studiile, pot lua pensia de urmas odata cu inceperea masterului ulterioara anului suplimentar pe care il voi face pentru materia la care am restanta? Eu mi-as dori sa recurg la prima varianta, sa nu mai pastrez aceasta restanta inca un an.
    Multumesc, o seara frumoasa!

    • Stimată Andreea, dacă întrerupeţi studiile, anunţaţi casa de pensii, iar la reluarea lor(Master) duceţi adeverinţă la casa de pensii. Din luna în care impliniţi 26 de ani pensia nu se mai acordă.

  • Sunt o persoana cu handicap grad 1. Primesc pensie de urmas de pe urma tatalui meu. Recent am mostenit niste teren, l-am bagat la o asociatie iar in vara urmeaza sa primesc bani de pe urma lui. Imi va afecta asta la pensie? O pot pierde daca primesc bani de la asociatie?

  • Stimate domn,
    Tatal meu a decedat in luna mai a.c.si avea o pensie sociala de 520 ron;de curand ia venit decizia pt pensia de urmas mamei cu suma de 195 ron! Este posibil in conditiile in care se spune ca pensia minima nu poate sa fie mai mica de 520 ron?
    Multumim pt lamuriri.
    Ilinca S.

  • Buna ziua!In anul 2015 eu am terminat liceul si pana in prezent am lucrat fara sa mai continui studiile.Doresc sa ma inscriu la facultate incepand din acest an.Precizez ca pana in momentul terminarii liceului eu beneficiam pensie de urmas, undeva la 700lei,acum daca o sa mi reiau studiile,o sa pot benefiia din nou de ea?si daca da,m ar interesa si actele necesare pentru a o relua,dar pe numele meu de aceasta data si in contul meu.Multumesc!

  • Buna ziua!

    Nepotul meu in varsta de 25 de ani primeste pensie de urmas dupa mama lui care a murit cand copilul avea 14 ani.La momentul actual frcventeaza cursurile unei forme de invatamant. Are handicap accentuat (primeste indemnizatie), si o decizie medicala, gradul III de invaliditate (urmeaza sa depuna dosarul la casa de pensii). Handicapul il are din nastere. Am niste nelamuriri, pe care prin bunavointa dv, le pot clarifica:
    1) pensia de urmas se cumuleaza cu cea de invaliditate?
    2) in textul legii cu referire la pensia de urmas se specifica si punctul c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b). El se incadreaza in aceasta situatie? Are decizia de invaliditate eliberata in perioada cand primeste pensie de urmas.

    Multumesc

  • Buna seara! Matusa mea are 50 de ani(1967/06); unchiul meu a decedat acum o cca o luna, dupa 34 ani vechime; matusa nu a lucrat niciodata; au fost casatoriti 30 de ani; va roaga, sa-i spuneti daca are dreptul la pensie de urmas, si de cand sau cand (…) poate intra in posesia ei? Va multumim!

    • Stimată Iuliana S. mătuşa dumneavoastră va putea accesa pensia de urmaş imediat ce a împlinit vârsta standard de pensionare (63 ani). Poate accesa pensia de urmaş imediat dacă decesul s-a datorat unei boli profesionale sau al unui accident de muncă. De asemenea are dreptul imediat la pensia de urmaş pentru o perioadă de 6 luni.

  • Buna ziua, ma numesc Gabriela, născuta in 1960 am fost căsătorită 39 de ani, cu 3 copii majori, soțul decedat de 6 ani,fiind la pensie, am primit 6 luni jumătate din pensie, după deces. Eu neavand vechime in munca. La ce varsta pot beneficia de pensia de urmaș???? Va multumesc

  • Vă rog să mă ajutați ,dacă puteți ! Mama mea are vârstă de 57 ani și pensionata pe caz de boala gradul 3 .Poate sa solicite pensie de urmaș? Cum se procedează cu trecerea prin comisia medicală? Tatăl meu a decedat în 2008 ,pensionar de drept ,au fost căsătoriți 25 de ani . Mulțumesc anticipat!

  • Bună ziua sunt din sibiu am 24 de ani primesc pensie de urmaș militara de pe urma tatălui meu… Am terminat facultatea și m.am înscris la master Vreau sa mă angajez… Se mai pierde pensia dacă te angajezi? Pensia este pe numele mamei mele pt ca eram minora va rog ajutați-mă mă pot angaja fără sa o pierd ?

    • Stimată Dobre Virginia, legea pensiilor din România prevede o perioadă de minim 10 ani de conviețuire în calitate de soți pentru a putea primi pensia de urmaș în cazul producerii evenimentului nedorit. Este posibilă accesarea pensiei de urmaș chiar dacă durata căsniciei a fost mai mică de 10 ani dacă decesul s-a datorat unui accident de muncă sau a unei boli profesionale iar soțul beneficiar nu realizează venituri pentru care este obligatorie plata CAS, sau acestea sunt mai mici de 35% din salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului de stat pentru asigurări sociale.

  • am pensie de urmas de la 16 ani si ca reprezentant legal este mama mea,dupa ce am implinit 18 ani ea tot incaseaza pensia mea de urmas ,cum o pot face ca mama mea sa nu mai fie reprezentant legal pt incasarea pensie mele de urmas .multumesc!!!

  • Buna ziua! Sunt student in anul 3 insa din motive personale nu mai pot continua studiile pana la finalizare. O sa mi se ceara sa inapoiezi banii primiti din pensia de urmas pentru cei 3 ani care i-am facut pana acum?

  • Buna ziua,Domnul Ioan Covaci.Am nevoie de niste răspunsuri si nu vreau sa scriu pe sait.Puteți sa îmi dați un imeil personal,sa va pot intreba.?Este mai complcat

  • Buna Ziua.

    Am citit tot ce era de citit dar nu am gasit ce acte trebuiesc pentru Pensie de Urmas Gradul 2. Mie miar trebui si lamurire de unde se iau acele acte, unde nu mam dus toti dau aceeasi raspunsuri, am citit nenumarate articole dar nu am gasit si explicatii ca aici.

    Daca se poate va rog sa imi dati raspuins in decursul zilei de astazi.

    Va Multumesc.

  • Bună ziua ! Mama mea este născută in 1957 ,23 august ,anul acesta a implinit 60 ani ,tatăl meu ,pensionat pe caz de boala ,a decedat in anul 2010 ,decembrie. La ce vârstă se poate incadra mama ptr a lua pensia de urmas ? Va mulțumesc ! Menționez ca am depus dosar la Casa de Pensii Gorj si am primit răspuns ca nu se încadrează la vârsta standard de pensionare

    • Stimată Albulescu, mama dumneavoastră poate primi pensie de urmaș imediat numai dacă decesul tatălui dumneavoastră s-a produs ca urmare a unei boli profesionale sau a unui accident de muncă, altfel trebuie să aștepte până la împlinirea vârstei de 60 ani și 10 luni.

  • Buna ziua ,

    Va rog sa ma indrumati daca se poate face in cazul urmator:
    Mama a fost casnica pe toata durata casatoriei (33 ani, 5 luni ) cu tatal meu, fost cadru militar.
    In urma decesului tatalui, a primit pensie de urmas timp de 6 luni .
    Daca ea nu are nici un alt fel de venit , poate beneficia de pensie de urmas anticipat sau alt fel de ajutor ?! , pentru ca nu indeplineste inca varsta de pensionare ( nascuta in iulie 1963 ) si chiar daca are probleme cu inima nu poate fi catalogata la nici un grad de invaliditate .

    • Poate primi pensie de urmaș numai dacă decesul tatălui dumneavoastră s-a produs ca urmare a unei boli profesionale sau a unui accident de muncă, altfel doar la împlinirea vârstei standard de pensionare.

  • Buna ziua ,
    Mama a fost casnica pe toata durata casatoriei (33 ani, 5 luni ) cu tatal meu, fost cadru militar.
    In urma decesului tatalui, a primit pensie de urmas timp de 6 luni .
    Daca ea nu are nici un alt fel de venit , poate beneficia de pensie de urmas anticipat sau alt fel de ajutor ?! , pentru ca nu indeplineste inca varsta de pensionare ( nascuta in iulie 1963 ) si chiar daca are probleme cu inima nu poate fi catalogata la nici un grad de invaliditate .

    • Stimate Bogdan, din păcate poate primi pensie de urmaș imediat numai dacă decesul tatălui dumneavoastră s-a produs că urmare a unei boli profesionale sau a unui accident, altfel trebuie așteptată vârsta standard de pensionare.

      • Buna ziua ,
        Multumesc pentru raspuns.
        Va rog sa ma indrumati :
        Este posibila atunci o varianta de pensie anticipata ?
        Asta ar fi posibil atunci din 2018 ? Cand ar fi cu 5 ani inainte de implinirea varstei minime , fiind nascuta in 1963 ( din ce am citit si reusit sa inteleg )

  • Buna ziua! Eu am terminat facultatea si masterul. Doresc sa ma inscriu la un curs postuniversitar sau la un curs acreditat de Ministerul Invatamantului. As vrea sa stiu daca mai primesc pensie de urmas in aceste conditii sau trebuie sa urmez neaparat un alt master, doctorat? Mentionez ca nu am implinit 26 de ani. Multumesc mult!

    • Legea pensiilor prevede că perioadă eligibilă cea în care urmați cursurile unei instituții de învățământ acreditata, urmare pensia de urmaș poate continua pină la împlinirea vârstei de 26 ani.

  • Buna! Tatal meu a decedat in 2016 avand domiciliul in judetul Valcea. Actualmente mama (59ani) e cu domiciliul pe judetul Bihor . Va rog respectuos sa imi spuneti daca pot in judetul Bihor sa depun actele pentru pensia de urmas cand o sa implineasca varsta standard sau trebuie in judetul Valcea. Va multumesc!

    • Stimată Aurora, dacă tatăl dumneavoastră era pensionar atunci dosarul de pensionare se află la Casa de Pensii Vrancea (tel 0237 212 627) , dosar ce va trebui transferat la Bihor. Dacă nu era pensionar atunci trebuie să aveți toate actele necesare pentru pensie de urmaș în cazul soțului supraviețuitor la data la care mama dumneavoastră împlinește vârsta standard de pensionare. Dosarul de va depune la casa de pensii din Bihor.

      • Va multumesc pentru promptitudinea cu care ati raspuns. da era pensionat pentru limita de varsta.deci pe scurt trebuie sa merg cu mama la casa de pensii Valcea si sa luam dosarul pentru a fi mutat la CP Bihor. asta dupa ce mama indeplineste varsta standard de pensionare? Va multumesc domnule Covaciu!

  • Bună ziua,

    Am o nelămurire – în clasa a XI-a (septembrie 2015) m-am retras de la școală din motive medicale. În septembrie 2016 m-am reînscris la școală, însă nu am putut merge la cursuri și m-am retras pentru a doua oară. Vreau să amân și anul acesta.

    De fiecare dată când m-am retras de la școală am anexat la cererea de retragere un referat semnat de medicul psihiatru. Întrebarea mea este: dacă anul acesta nu m-am mai reînscris, ca în celelalte dăți, mai este nevoie să duc la școală un referat de la medic pentru a primi în continuare pensia de urmaș? (Am 19 ani.)

    Mulțumesc anticipat!

  • buna ziua
    ma confrunt cu o situatie destul de neobisnuita, sotul meu a decedat acum trei saptamani la varsta de 41 de ani, avem un baietel de 8 ani. Incerc sa obtin pensia de urmas pentru acesta. Eu lucrez in invatamant. As dori sa stiu daca exista un stagiu de cotizare minim in Romania pentru obtinerea pensiei de urmas, deoarece nu gasesc cartea de munca si nu pot depista unde a mai lucrat inainte de 2007, moment in care a plecat la munca in strainatate.

    • Stimată doamnă, îmi pare rău pentru pierderea suferită. Va trebui să întocmiți dosarul de pensionare deoarece nu sunt probleme legate de stagiul de cotizare, dar trebuie să luați în calcul faptul că munca legală realizată „afara” înseamnă automat că se impune pensie comunitară de urmaș. Pentru detalii va rog sa reveniți la adresa calcul@pensiata.ro.

  • Buna ziua am fost casatorita 40 de ani iar eu sunt nascuta in 1953 dar nu am pensie sotul meu a decedat acum 10 ani av vrea sa stiu ce pot face pentru a beneficia de pensie de urmas va multumesc!

  • Buna ziua. Va rog sa mă lămuriți.
    Primim pensie de urmaș după decesul tatalui. Sora mea este studentă în altă țară unde anul universitar se termina in martie, avem documente care atesta acest lucru. Ea a împlinit 26 de ani pe 5 august, iar pensia pe august a venit.
    1. Daca depunem actele că anul universitar este diferit putem primii pensia in continuare?
    2. Trebuie să dăm banii pe august înapoi?
    3. Am primit impreuna 75% din pensia lui, dacă rămân doar eu îmi revine 75% doar pentru un urmaș sau rămân la pensia de acum?
    Aștept răspunsul dumneavoastră. Va mulțumesc.

  • Buna Seara…vam mai scris in data de 29/06/2017..Situatia mea…Sunt Spanu Lucica dinRoman..JD.Neamt.Veduva di ichimas Petru ..mort de o Boala grava in…03/03/2002…Cancer la Stomac si Agravamentul la toate Organele..)care a murit in putin timp…la virsta de 43 Ani…eram casatoriti de putin timp ..dar in preuna de 14,6 anii..am loc de veci inpreuna cu el….nu am avut copii…dar Mia crescut Copilul meu…Deci mi-a lasat si Testament ca i-mi lasa toate Drepturile Légale …si Deci am depus Dosar de Pensie de Urmas….nr.295 978..La i.j.Politie Neamt…in data 07/12/2016…mi lau trimis la Casa de Pensii Militare..Bucuresti George Giorgescu…am fost la ei.in August …Dupa ce au trecut 8Luni …vream un raspuns….de la intrare…mia facut legatura tel.cu un Lucrator al acestei instituti…Care …dupa ce ma gasit…mia spus….Ca Legia si art.86/2..nu mai este in vigoare…Care spune…indeferent de virsta si perioada Casatoriei….am dreptul la pensie …daca Decesul a survenit de o Boala Profesionala ..Contactata in timpul Serviciului si din cauza acestuia….Eu ma Bazez pe Actele Médicale..Certificate si tôt ce am la mina….prima de a incepe o actiune in judecata…a-mi cere Drepturile….avind in vedere ca am cerere de pensionare din 2004 la ei…fara raspuns…si Sotul era si Asigurat pe viata…platea cotizatie ..dar nu mi sa dat nimic…mi sa spus sa astept….Va Rog Frumos …daca puteti a ma indruma spre rezolvarea situatiei mele…asi depune plingere si la UE…prima ma Consult …cu mai multi Consulentii (Avv.) Daca puteti a ma ajuta aveti 1%…sau eventual tratam la momentul potrivit…Va Multumesc anticipat…

    • Stimată Spanu Lucia, dacă pe biletul care externare scrie că decesul s-a datorat unei boli îndepliniți și din cauza sarcinilor de serviciu, fiind o boala asimilată unei boli profesionale, atunci aveți dreptul la pensie de urmaș. Pentru detalii legate de pașii următori pe care trebuie să-i faceți am sa va scriu pe e-mail-ul. Mulțumesc pentru oferta dar am sa va ajut gratuit.

  • Buna seara! Spuneti-mi va rog daca mama mea a decedat acum 2 luni si era inca in campul muncii iar eu sunt la master anul intai (23 de ani), as putea beneficia de pensie de urmas? Mentionez ca urmeaza sa ma casatoresc luna viitoare. Va multumesc anticipat!

  • Buna seara, am si eu o situatie similara: tatal meu a decedat in noiembrie 2015. Imediat dupa deces m-am ocupat pentru mama mea si am depus toate acetele necesare pentru ca ea sa primeasca pensia de urmas. Acum, mama tocmai a implinit 61 de ani, beneficiaza de pensie de urmas si intrebarea mea ar fi urmatoarea: doreste sa se angajeze, este apta de munca, insa o sperie faptul ca si-ar pierde pensia. Din ce am tot citit eu pe net, poate lucra legal oriunde, insa ma tot lovesc de acest zid cu cei 35% din salariu brut. Aici as dori sa ma ajutati si pe mine. Sa zicem ca maine ocupa un post si i se ofera un salariu net de 1400 lei, cu mentiunea ca beneficiaza de o pensie de urmas, se poate legal sa ia acesti bani? Salariu mediu brut este de 3131 lei. Aici intervine nelamurirea mea: 35% din brut inseamna 1095 lei, practic incaseaza in mana 1095 lei? Sau, din acest brut 1095 lei, se scade si ia in mana 817 lei?
    Multumesc frumos si astept un raspuns. Cu multumiri, Bogdan.

    • Stimate Bogdan, veniturile realizate sunt întotdeauna sub formă brută, urmare acestea nu trebuie să depășească 35% din salariul mediu brut lunar stabilit de către InstNațional de Statistică din fiecare lună a anului, urmare dacă este cazul unul salariu consistent e bine să cereți suspendarea pensiei de urmaș în această perioadă sau o angajare cu 4 ore care să vă scutească de aceste emoții. În cazul în care se depășește valoarea limită, având în vedere că INPS-ul anunâă cu 2-3 luni în urmă SMB pe economie se vor reține sumele diferență ulterior din pensie.

  • Buna seara domnule Covaciu . Am și eu o întrebare pentru dumneavoastră. Din aprilie2017 șanț pensionara cu pensie de urmaș ,după soțul decedat fiind pensionar al M. A. I. In aceasta luna as avea dreptul la pensia mea proprie . Eu vreau sa ramin cu pensia de urmaș. Întrebare : E obligatoriu sa îmi mai fac dosarul pentru pensia mea . ?. Vă mulțumesc anticipat .

    • Este important să cunoașteți care este valoarea pensiei dumneavoastră, oricum se acordă din oficiu cea mai mare dintre cele două. Nu este obligatoriu să vă depuneți propriul dosar.

  • Buna ziua!
    Vreau si eu o lamurire.Sotul meu a decedat in varsta de 46 de ani,cancer gastric. avem doi copii minori.5 ani si 1an si 7 luni.Am depus actele pt pensia de urmas ,mi-a venit decizia unde beneficiem toti trei de suma de 543 lei fiecare incepand cu luna iulie.Intrebare, eu am fost in CIC de la 1 octombrie m-am intors la serviciu sã pot beneficia de stimuletul de insertie.Mai beneficiez de pensia de urmas?(am fost casatoriti 8ani si10luni)!

    • Stimată doamnă îmi pare sincer rău pentru pierderea suferită. În acest caz primiți 6 luni pensia de urmaș dar numai în perioada în care nu realizați venituri. Dacă boala a fost cauzată de mediul profesional atunci pensia de urmaș o veți primi toată viața indiferent de durata căsătoriei în perioada în care nu realizați venituri mai mari de 35% din venitul mediu brut lunar pe economie.

  • Buna ziua, tatal meu a murit anul trecut. Eram stdenta la medicina in ultimul an. Am primit pana in luna septembrie pensia de urmas. Dupa care pana in luna ianuarie nu am mai primit nimic. Am dat examenul de rezidentiat si din luna ianuarie am inceput sa lucrez ca medic rezident. Din ianuarie fara sa duc niciun document la casa de pensii am inceput sa reprimesc pensia. Am fost la casa de pensii si mi s-a spus ca rezidentiatul este considerat o forma de invatamant. Problema este ca si dupa ce am implinit varsta de 26 ani pensia continua sa vina. Este corect? Daca nu ce trebuie sa fac.

  • Bună ziua mama nu a lucrat are 58 de ani tata a decedat 2015 avea 60 de ani și era la pensie de boală mama la ce virsta are dreptul la pensie de urmaș uni zic 63 alți 60 și 8 luni ?????

  • Buna ziua mama a beneficial de legea 189/2000 (refugiat).In annul 2011 a decedat si as dori sa-mi spuneti daca pot beneficia si eu ca urmas

    • Stimată Dumitru Maria, din studiul legii nu am găsit date prin care să fiți eligibilă pentru un venit bănesc în acest sens, dar vă recomand să studiați și dumneavoastră această lege.

  • Buna seara! Am o colega in varsta de 30 de ani ,ea mai are un frate mai mare. Parintii lor au decedat anul trecut.ea nu a primit nici o pensie dupa urma lor. Poate beneficia de un ajutor social sau pensie ? Precizez ca nu are niciun venit.

    • Stimată Valentina, pensia de urmaș ( orfan) se acordă pînă la împlinirea vârstei de 26 ani. În acest caz rămâne în discuție doar ajutorul social sau dacă sănătate îi permite trebuie să ceară ajutorul de la AJOFM.

  • Buna ziua, sotul meu a decedat in 2012 la varsta de 48 de ani, fiind incadrat la SNCFR, decesul a survenit in perioada cand era pensionat de boala gradul 2 . Fiica mea beneficiaza de o pensie de urmas, fiind studenta in momentul de fata, cu un procent de 50% din punctajul anual realizat de tatal ei, intrebarea mea este: Potrivit noi legi privind statutul personalului feroviar, art.43 alin.4 trebuie sa faca cerere de recalculare a pensie deoarece pensia nu a fost marita decat cu marirea punctului si dupa noua lege ar avea dreptul la pensia de urmas de 100% ? mentionez ca la acea data valoarea pct de pensie a fost calculat la 732,80 iar punctajul anual aferent urmasilor a fost de 0,84284. Va multumesc mult!

    • Stimată Popescu Carmela, legea 216/2010 cu modificările și adăugirile la zi stabilește în acest caz un procent de 50% pentru pensia de urmaș. Dacă statutul personalului feroviar este în vigoare în forma menționată la Art 43 alin(4) atunci va trebui redactată o cerere re revizuire a deciziei de pensionare prin care pensia să fie întregită la 100% din valoarea pensiei pe care ar fi primito soțul dumneavoastră.

  • Buna ziua,

    Cred ca ma incadrez la art.84 lit c respectiv am internari cu diagnostic schizofrenie paranoida inainte de 26 de ani cand eram student.
    Am obtinut grad de invaliditate la 31 de ani si incadrare in grad accentuat de handicap.
    Am sunat la Casa de Pensii si mi s-a spus ca eu ” am deja pensie” si ca nu am dreptul la pensie de urmas.
    Ce e de facut? Sa renunt la pensia de invaliditate? Asa voi primi pensie de urmas?
    Eu am inteles ca nu pot schimba pensiile.Pensia de urmas ar fi mai mare.

    • Stimate Adrian, pensia de invaliditate reprezintă stagiu de cotizare pentru pensia la limită de vârstă, fapt ce nu se întâmplă în cazul pensiei de urmaș. Ambele încetează imediat ce starea de sănătate este peste încadrarea în gradul 3 de invaliditate.

  • Buna ziua,vreau sa va intreb daca persoana decedata (32) ani nu a lucrat decat o luna cu cartea de munca si are 2 copii 2 ani si 5 ani plus ca al treilea este pe drum poate primi sotia si copii pensie de urmas> precizez ca sotia decedatului lucra la data respective si sigurul ajutor care ia fost dat a fost cel de inmormantare de 700lei
    va multumesc

    • Din datele prezentate rezultă că se pot întocmi dosarele pentru pensia de urmaș cel puțin pentru copii, iar dacă mama nu realizează venituri aceasta poate primi o pensie de urmaș pentru 6 luni. Pentru un răspuns concret vă rog să reveniți cu detalii la calcul@pensiata.ro .

  • Incasarea in acest moment timp de 6 luni a pensiei de urmas (in urma decesului sotiei asigurate) conform articolului 87 exclude cumva dreptul de a obtine ulterior pe toata durata vietii (peste 7 ani, cand sotul supravietuitor va implini varsta de pensionare) pensia de urmas pe viata conform articolului 85? Sau se pot cumula? Mentionez ca sotul supravietuitor indeplineste conditiile pentru ambele articole, dar la momente diferite (acum pentru articolul 87 si peste 7 ani pentru articolul 85). Va multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Stimată Mari, dacă decesul soției s-a doatorat unui accident de muncă sa a unei boli profesionale, precum și dacă dumneavoastră sunteți invalid pensia de urmaș se acordă pe toată viața sau pe toată perioadă invalidității, altfel indiferent dacă perioada în care nu aveți/realizați venituri este mai mare de 6 luni, pensia se acordă doar pe durata a 6 luni de la data decesului.

  • Buna ziua,eu sunt surdo-mut am varsta 28
    am pensia de urmas (care a murit tatal meu) 520 lei si pot sa angajez fara sa afecteaza pensia de urmas? Astept raspunsul tau. multumesc

  • In anul 2017 am reaalizat venituri din administrare bloc ,mai mari decat cuantumul de 35% din salariul mediu brut pe economie , prevazut in legea pensiilor ,pentru pensia de urmas.Casa de pensii m-a anuntat ca i-mi imputa pensia de urmas acordata in anul 2017.
    Am doua intrebari:
    1- Trebuie sa restitui pensia de urmas in intregime sau numai suma cu care am depasit baremul ?
    2-In cazul in care mi se imputa integral suma acordata ca pensie de urmas, mi se restituie macar pensia initiala ce mi se cuvenea pentru vechime (la care am renuntat )?

  • Poate o persoana cu pensie de urmas gradul II sa se angajeze? In ce conditii? care sunt restrictiile?

    • Stimate Vasile, accesați aici. Detalii suplimentare se pot obține de la un contabil. Voi revizui pagina oricum imediat ce voi obține date concrete legate de toate activitățile și veniturile ce pot fi realizate în acest caz.

  • buna ziua
    am fost casatorita 11 ani apoi divortata 7 ani si recasatorita cu acelasi sot 9 ani.
    beneficiez de pensie de urmas ??????

  • Buna seara,am si eu o intrebare, sora mea in vârstă de 19 ani ia pensie de urmași de la ambi părinți,este la postliceeala si daca renunța la ea la jumătatea anului trebuie sa dea bani pe care ia luat pana acum???

    • Stimată Anca, pensiile de urmaș primite pînă la data renunțării la studii nu se returnează, dar odată întrerupte studiile trebuie să anunțați casa de pensii. Vă recomand să nu renunțați la studii.

  • As avea si eu o intrebare dl Ioan:Tatal meu a decedat acum 6 luni intr-un accident rutier incadrat ca accident la locul de munca de traseu pt ca se deplasa spre servici si a fost absolut nevinovat!mama mea nu are varsta standard de pensionare si nu a invatat-o nimeni despre pensia de urmaș si a depus actele pt cele 6 luni de pensie din care deja 4 le-a pierdut pt ca a zis ca nu se mai da din urma! Daca urmarea decesului e incadrat ca acciden la locul de munca, nu ar trebui sa beneficieze de pensie de urmaș inca de acum? Sau care sunt legile? Ca nu mai înțeleg nimic! La cauza decesului a trecut cei de la casa pensiei moarte obisnuita!

    • Stimată Mihaela, îmi pare rău pentru pierderea suferită. În acest caz este important ce s-a scris pe certificatul constatator al decesului. Dacă este scris deces cauzat de un accident de muncă sau care este asimilat accidentului de muncă atunci mama dumneavoastră va primi pensie de urmaș fără limită de timp atât timp cât nu realizează venituri sau venituri mai mare decât 35% din salariul mediu brut utilizat la stabilirea bugetului de stat pentru asigurări sociale.
      Altfel ( deces din accident care nu are legătura cu activitatea profesională) beneficiază 6 luni de la data decesului, după care va putea primi din nou pensia de urmaș numai la împlinirea vârstei standard de pensionare.

  • Bună ziua domnule Covaciu,v aș ruga dacã aveți amabilitatea și timpul necesar să mã ajutați cu o informație.Soțul meu a decedat acum doi ani într un accident de muncă( a cãzut de pe un acoperiș de la 10 m),la data decesului eram angajată dar vremurile de azi fiind cum sunt am rămas șomeră ..Am 53 de ani ,am muncit 34 ani și am fost căsătorită34 ani.Vă rog să mi spuneți am dreptul la o pensie de urmaș?Cu mulțumiri și respect vă salut Mariana Man

  • Bună ziua domnule Covaciu,v-aș ruga dacă aveți amabilitatea și timpul necesar sã mă ajutați cu o informație.Soțul meu a decedat în 2015 luna decembrie în urma unui accident de muncă( a căzut de pe acoperișul unei clădiri la care lucra ) .La data accidentului eram angajată dar acum sunt șomera .Am avut 34 de ani de căsnicie.Menționez că acum am 54 de ani și încă nu pot ieși la pensie cu limită de vârstă.Oare acum aș avea dreptul la o pensie de urmaș întrucât sănătatea nu mi permite să mai lucrez desi nu mă încadrez nici la o pensie de boală .Cu mulțumiri și respect vă salut și aștept răspunsul d- voastră.ps.Am munciți 34 de ani

  • Buna seara domnule Covaciu! Am avut 21 de ani de căsnicie.Mentionez ca am 58 ani si 9 luni in prezent.Sotul meu a decedat in urma cu 18 ani si 6 luni in urma unui cancer agresiv renal .Eu in câmpul muncii am vechime de 12 ani si 8 luni.Pentru ca sanatatea nu ii permite sa mai lucrez a-si dori sa ii spuneti daca pot beneficia de pensie de urmas dupa sotul meu decedat sau un alt fel de pensie.multumesc frumos.astept rasp din partea dvs seara buna

  • Buna seara am si eu o intrebare tatal meu a decedat pe 08.01.2018 si inca nu a apucat sa iasa la pensie dar are cam 30 ani de vechime. Mama mea poate lua pensie de urmas de pe urma lui.

  • Bună ziua! Revin din nou cu rugămintea de a mă ajuta cu o informație.V am scris două mesaje și bănuiesc că nu ați avut timp să mi răspundeți dar sper cã totuși voi avea succes de data aceasta, la data decesului soțului meu eram încadrată în câmpul muncii ( 2015) iar din noiembrie2017 am rãmas șomeră ,,
    Pot beneficia de pensie de urmaș?Soțul a decedat în urma unui accident de muncă.La acea datã mi s a spus că pot beneficia de pensie de urmaș dar fiind angajată am zis că nu e cazul .Acum însã vremurile s au schimbat ,iar venitul meu din șomaj e cam mic .Vã rog din suflet să mã ajutați cu un rãspuns

  • Buna ziua,

    Daca am sub 26 de ani si sunt la master si am si pensie de urmas (tatal meu a decedat pe caz de boala, nu era pensionar), ma pot angaja sa primesc ambele venituri? Am sunat la casa de pensii si mi s-a spus ca nu, dar pe net citesc doar contrariul si nu mai inteleg nimic. Poate ca am ratat eu ceva.

    • Stimată Ruxi, conform art 118 din legea 263/2010 cu modificările și completările la zi pensia de urmaș în cazul copiilor poate fi cumulată cu orice tip de venituri indiferent de valoarea lor. Limitarea cumulului cu venituri pentru care este obligatorie plata CAS la 35% din valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea asigurarilor sociale de stat este valabilă numai la pensia de urmaș în cazului soțului supraviețuitor ( văduv/văduvă).

  • Buna ziua!revin din nou cu rugămintea sa ii mai explicați odata pentru ca nu am inteles.Eu la indeplinirea vârstei standar de pensionare pot beneficia de pensie normală adică pentru vârstă sau de pensie de urmas de pe urma sotului decedat (v-am explicat mai sus situatia mea in care ma aflu).ideea cu cotizație ca si calcul e înțeleasă.multumesc frumos

  • Vă salut din nou cu respect domnule Covaciu!Înțeleg că sunteți foarte ocupat întrucât nu am primit nici un rãspuns la mesajele mele,Dacă ați avea amabilitatea să mă îndrumați spre o oaltă cale de informare v aș mulțumi anticipat

    • Stimată Man Mariana, pentru a accesa pensia de urmaș trebuie să aveți la dosar certificatul constator al decesului unde trebuie să fie menționată cauza decesul: accident de muncă, caz în care dosarul va fi admis. Cât despre timpul alocat răspunsurilor pe forum pot să spun că este scurtat de timpul necesar pentru a răspunde celor care accesează servicii contra cost. Desigur voi căuta o soluție în acest sens.

      • Vã mulțumesc din suflet!Sunteți întradevãr un profesionist!Cu multă stimă și respect vă salut!

  • Buna seara, domnule Covaciu. Sunt orfana de tata, care a fost militar; si urmez cursurile unei Scoli Populare de Arta, subordonata Consiliului Judetean. Am trimis si adeverinta de scolarizare, dar cei de la Casa Sectoriala de Pensii mi-au raspuns ca nu exista baza legala pentru continuarea platii pensiei de urmas, pe motiv ca Scoala Populara de Arta nu ar fi acreditata, desi in regulamentul institutiei este mentionat faptul ca scoala functioneaza potrivit Legii Educatiei Nationale. Daca aceasta scoala este o forma de invatamant organizata potrivit legii, de ce mi s-a refuzat plata pensiei? Multumesc anticipat.

    • Stimată Adriana, în acest caz va trebui să contestați răspunsul primit( va trebui să-l cereți în scris) deoarece învățământul organizat de către autoritățile locale ( consiliile locale sau județene) au ca suport juridic legea 133/2000 pentru aprobarea OUG 102/1998 , care la art 4 litera c validează forma de învățământ frecventată de dumneavoastră. Eroarea care se face frecvent la nivelul caselor de pensii este aceea prin care se consideră instituții de învățământ doar pe cele aflate în subordinea ministerului învățământului.

  • Va multumesc foarte mult pentru raspunsul dumneavoastra Domnul Covaciu. Va doresc toate cele bune. Cu tot respectul, Adriana.

  • Buna ziua domnule Covaciu.Va deranjez si eu cu o intrebare.Sotul meu a decedat in luna august 2017.Am mers la casa de pensii si am depus cererea ptr. fiica mea care in momentul respectiv inca nu avea 18 ani sa primeasca pensia de urmas.In luna octombrie am primit decizia pe care au trecut ca si eu primesc 351 ron pe 6 luni pe care eu de fapt nu i-am cerut.In data de 23 ianuarie primesc prin posta o scrisoare in care scrie ca in perioada 01.09.2017-pana in 31.12.2017 s-au platit si incasat necuvenit sumele respective.Eu anul trecut am avut salariul minim pe economie de 1065 ron net.Intrebarea mea este: am avut dreptul la pensie de urmas pe 6 luni ?Pensia de urmas se cumuleaza cu salariul?Multumesc.

    • Stimată ILDIKO, din păcate așa se întâmplă când la completarea cerererii de asigurare, solicitantului nu i se explică clar, care sunt condițiile de primire sau încetare a plății pensiilor de urmaș, pentru văduvă sau pentru copii urmași. Pensia de urmaș în cadrul dumneavoastră se putea primi și încasa în cele 6 luni derulate de la data decesului NUMAI dacă veniturile lunare( brute) realizate de dumneavoastră erau mai mici decât 35% din salariul lunar mediu brut pe economie. În luna august 2017 salariul mediu brut unar a fost de 3290 lei iar 35% din această valoare este 1151,5 lei, oricare ar fi situația în lunile în care ați avit venitul lunar brut mai mare decât 35% din salariul lunar mediu brut pe economie trebuie returnată pensia de urmaș.

      • Stimate domn Covaciu, in cazul doamnei Ildiko, ca sa primeasca acea pensie de urmas, ea NU trebuia sa realizeaza venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie (a se vedea art. 6 din legea 263/2010, la ce se refera!), adica sa nu fi fost salariata! Iar procentul de 35% nu se refera la salariul lunar mediu brut pe economie dintr-o anumita luna din an, ci la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, adica 3131 lei, in anul 2017! Am dreptate, sau nu?

        Articolul 87, din legea 263/2010
        ,,Sotul supravietuitor care nu indeplineste conditiile prevazute la art. 85 si la art. 86 alin. (1) beneficiaza de pensie de urmas pe o perioada de 6 luni de la data decesului, daca in aceasta perioada nu realizeaza venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie sau daca acestea sunt mai mici de 35% câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

        • Stimate Ionescu, dacă în cererea pentru pensia de urmaș s-a trecut că nu sunt realizate venituri, ma mari decât 35% din salariul lunar mediu brut pe economie , atunci pensi s-a acordat, ulterior dacă acest lucru nu a a fost real, pensiile plătite necuvenit se recuperează.
          OUG 102/2017 din 21 dec 2017 a stabilit ca raportare SMB utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale.

  • Buna ziua . Am ieșit la pensie de urmaș militară în data de 1 aprilie 2017 după soțul decedat în anul 2006 . Întrebarea mea este la calculul pensiei trebuia să se calculeze pensia lui în plată plus majorările ulterioare ? Soțul a ieșit la pensie cu legea 164 , apoi a apărut legea 263 și la final când am ieșit eu mi sa calculat pensia cu legea 223 . Vreau sa va întreb este bine sau nu . Majorări de atunci nimic . Vă mulțumesc

    • Stimată Câmpean Floare, majoararea pensiei militare de urmaș trebuie să o vedeți începând cu luna februarie, dacă nu va crește în valoare vă rog să reveniți. Pentru a putea răspunde la întrebarea legată de corectitudinea stabilirii drepturilor cuvenite am nevoie de documentele pe baza cărora s-a stabilit valoarea pensiei de urmaș conform legi 223/2015.

  • Buna ziua domnule Covaciu ,mai întâi mulțumesc pentru răspuns . Am primit pensia vor luna februarie dar nu mărită . Eu primesc pensia pe card ,cupoanele mi le aduce prin posta ,dar pe ianuarie și februarie nu mi-au venit .As vrea sa știu ce acte și unde sa vi le trimit. Vă mulțumesc

  • Buna ziua domnule Covaciu . Chiar astazi am primit un raspuns nefavorabil din partea Comisiei de contestatii a MApN . Contestatia mea se refera la RECALCULAREA pensiei de urmas in baza L223/2015 . Pentru ca am observat multe asemanari intre cazul meu si al Doamnei Campean Floare si in speranta ca voi intelege mai bine cazul meu ,voi face un fff scurt istoric . Sotul a iesit la pensie in baza L 164,in 1999,la limita de varsta si in 2003 a decedat (la 59 de ani). Eu am continuat activitatea (limita de varsta-vechime 40 de ani)si in 2011 am ales intre cele 2 pensii, PENSIA DE URMAS (in baza L263/2010). Apoi a urmat aceasta RECALCULARE dezastruasa si nedreapta (in bazaL223/2015) ,obligatorie . Intre L263 si L223 pensia de serviciu a scazut cu 1000roni (pensie mica nu „NESIMTITA” ). Ca si D-na Campean , nu sunt lamurita cu diferenta mare intre cele 2 legi si cu „acesta „inghetare” a unor pensii mici . Au decuplat aceste pensii mici de cresterile celor activi si nu au aplicat acea lege cu cresterea in functie de inflatie si salariul mediu brut pe economie ( nu exista nici un fel de crestere in lunile 01, 02 2018 ) ,in cazul pensiei mele de URMAS.Sunt partasi la aceasta neomenie si cei de la Centrul Militar Zonal,care au oferit acele date salariale CSP a mapn . S-au introdus date salariale din 1999 in programul informatic , nu s-au aplicat sporurile care sunt astazi ,deoarece atunci nu existau (sotul putea sa aiba toate sporurile de pe lumea aceasta in cadrul armei sale – a cumulat 50 de ani vechime datorita muncii in grupa 1, nu a fost valorificata intreaga vechime in munca ) si nu au fost actualizate corespunzator datele ,s-a lucrat cu valori mai mici decat salariul minim brut pe economie .Pensia in plata este acceasi, dar nu este drept sa nu existe cresteri de pensie ,este discriminatoriu . Aceasta „inghetare” de pensii ,oare dureaza pentru toata viata ?Toti pensionarii militari au pensiile „inghetate”,sau doar cei la care RECALCULAREA peL223/2015 a dus la un cuantum mai mic decat in baza L 263/2015 ?

  • Ciobanu Elena PS Va multumesc anticipat pentru sfaturi si clarificari ! Am gasit si cuponul de pensie din 2003(acel an cand l-am pierdut intr-o clipa pe sotul meu ). Daca in timp de 4ani a crescut pensia de aproape 4 ori ,oare in intervalul 2003-2018,cat ar fi ? Unde pot gasi datele ?

  • Va salut,vă deranjez cu o întrebare.
    Dacă am pensie de urmaș, pot beneficia totodată de pensia de invaliditate (medicală) ?
    Sau ce alte beneficii pot fii cumulate cu pensia de urmaș având în vedere că sunt persoană cu handicap grad I permanent .
    Vă mulțumesc anticipat !

  • Buna ziua, tatal meu a decedat in anul 2016, la data dacesului avea 61 de ani. Decesul a survenit datorita cancerului, in momentul decesului era angajat dar pe concediu de boala, chiar cu o luna inaintea decesului am fost incadrat la handicap grad 1 datorita cancerului in forma foarte avansata. Pensia de urmas trebuia stabilita drept pensie de invaliditate grad 1 in conditiile in care avea 61 de ani? Daca da care este procedura pentru a cere recalcularea pensiei de urmas? In conditiile in care sunt inca student pot sa muncesc si sa primesc in continuare pensie de urma? Va multumesc anticipat

    • Stimate Gabriel, pensia de urmaș în cazul copiilor poate fi cumulată cu veniturile de natură salarială. Da pensia de urmaș în acest caz se stabilește calculând mai întîi valoarea pensiei de invaliditate gradul 1 pentru răposat.

  • Bună ziua.
    Sotul meu a fost ofițer de Poliție. Pe certificatul de deces este trecut ca si cauză imediata ‘stop cardio respirator’ Sunt trecute bolile:hipertensiune arteriala, boală cardiacă ischemica,insuficiența renala cronică gradul 5 (cu dializa )
    Se poate vb de boala căpătată în timpul profesiei?
    El avea 54 de ani si isi depusese dosarul de pensie in aug.2017,dar îndeplinea condițiile si nu a mai mers pe calea medicală. In 2 nov.2017 a decedat.
    Eu nu îndeplinesc nicio conditie ptr pensie acum, doar dacă vreo boală din astea ar fi legată de profesie.
    Hipertensiune si cardiopatie ischemica din 2009,insuficiența renala gr.5 din 2016 (cauza insuficientei a fost tensiunea arteriala)
    Am intrat cam mult in medicina, dar am vrut sa fiu mai explicită .
    Va mulțumesc!

    • Stimată Violeta, îmi pare rău pentru pierderea suferită. Decesul cauzat de o boală profesională trebuie să fie menționat explicit în certificatul constator al decesului.

      • Mulțumesc. Un medic de familie din cadrul Poliției n-o sa scrie niciodată explicit.Cu Poliția trebuie sa te lupți mai mult decât cu instituțiile civile ptr anumite drepturi
        Eu v-am intrebat deoarece am gasit intr-o anexa, unde hipertensiunea si cardiopatia ischemica sunt catalogate ca si boli de profesie.
        In fine, o sa mă mai documentez ..
        Multumesc încă o dată ptr răspuns.

  • Buna ziua! Va rog sa-mi spuneti daca pot sa primesc pensie de urmas in urma decesului sotului meu care are vechime in Romania, daca in prezent eu sunt angajata cu contract de munca in Germania. Varsta standard de pensionare o indeplinesc, dar nu stiu daca ma incadrez la conditia „venituri”.
    Conditia pusa de Lg.263/2010 , art.114, lit.h se refera la veniturile realizate in Romania, care trebuie sa fie mai mici decat 35% din sal.mediu brut pe tara, sau si la veniturile realizate oriunde in alt stat?
    Va multumesc foarte mult!

    • Stimată Neacșu Nicoleta, pensia de urmaș poate fi acesată și suspendată în perioada în care veniturile depășesc 35% din valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea asigurarălor sociale de stat( 4162 lei) . Pentru confirmarea posibilității de a realiza venituri în alte state pentru situația în care aveți pensie de urmaș, vă rog să reveniți la calcul@pensiata.ro .

  • Bună seara! Din câte am înţeles, dacă am 26 de ani şi încă sunt studentă, dar sunt şi încadrată în grad de handicap, pot lua pensia de urmaş în continuare? Iar dacă ambii părinţi sunt decedaţi, pot lua 2 pensii de urmaş? Menţionez faptul că ambii erau pensionaţi pe caz de boală.

    • Stimată Bucur Roxana, pensia de urmaș se acordă pe toată perioada invalidității ( nu este vorba de handicap) apoi , desigur, trebuia să primiți DOUĂ pensii de urmaș.

  • Buna ziua! Am un frate de 12 ani. In 2015 mama noastra a murit, fiind bolnava de cancer (in Romania). Ea lucrase ceva ani in Italia si fiind si rezidenta acolo a avut parte de o pensie de acolo (cred ca de boala). Ulterior, pentru copil am depus actele pentru pensie de urmas aici in Romania. Peste tot am intrebat daca el poate beneficia si de o pensie de urmas din Italia, pentru anii cotizati acolo. Aveti idee daca se putea? Acum oricum cred ca este prea tarziu.
    Multumesc

  • Buna ziua.Am 20 de ani si sunt student,primesc pensie de urmas in urma decesului tatalui,dar as dori sa ma si angajez.mai primesc pensia?

  • Mama are pensie de urmas dupa tata care el avea pensie de 520 lei. Si ea are 59 ani… Cat timp are ea pensie de urmas ?

    • Toată viața, dar la data implinirii condițiilor pentru pensia ei, va putea alege între pensia proprie si pensia de urmaș pe care o primește acum.

      • M-am pensionat partial anticipat in 2011 si aflu deabia acum ca desi aveam dreptul la pensia de urmas militara dupa sot am primit pensia diminuata cu 0,75% Si asta pentru ca in legi se scrie cu litere mici ca la banca.Mi s-a spus ca pot opta numai la limita de varsta.Va rog sa-mi confirmati daca e adevarat.

          • Pe un blog militar raspunsul suna cam asa:sotul supravetuitor care are dreptul la propria pensie poate opta pentru pensia de urmas ,chiar si anticipata pentru ca in art. de lege 92 nu se specifica ce fel de pensie trebuie sa aiba urmasul,sa fie doar proprie.Eu m-as bucura sa aveti Dumneavoastra dreptate ca sa nu raman cel mai prost informat om din lume.Va multumesc!

  • Buna ziua,
    din toata sumedenia de informatii de pe Internet pe site-ul dvs. am gasit cele mai pertinente raspunsuri si o amabilitate ce m-a convins sa va scriu.
    As dori sa va adresez cateva intrebari, in speranta ca ma veti putea ajuta/ indruma. Asadar, despre ce este vorba…

    1. Tatal meu (persoana cu handicap gr.II permanent) a decedat anul trecut, in luna august (60 de ani). Anul acesta, in aprilie, urma sa fie scos la pensie (avea 30 ani vechime in campul muncii si o buna perioada de grupa a II-a, iar cei de la Casa de Pensii i-au spus anul trecut ca in aprilie 2018 il vor scoate definitiv la pensie).
    2. Eu (35 de ani) am mostenit afectiunea de la el si am un certificat de invaliditate (tot gr.II permanent). Mentionez ca sunt angajat in mediul privat, iar urmare a bolii de care sufar nu primesc decat o indemnizatie lunara de 350 de lei, pe baza certificatului de handicap.
    3. Mama (57 de ani) este pensionara pe caz de boala, primeste cei 520 de lei.

    Intrebarea mea este: putem aplica pentru pensie de urmas? Eu sau mama sau amandoi? In cazul meu, din informatiile pe care le-am gasit in mediul online, am vazut ca s-ar acorda pensia de urmas pe toata durata vietii, dat fiind faptul ca eu, copilul decedatului, am acest certificat de handicap. Am inteles bine sau…?
    Pentru orice lamuriri pe care mi le puteti aduce, va multumesc din suflet.

    O zi buna!
    Cu respect

  • Buna ziua ! Primesc pensie de urmas dupa tatal meu ce a decedat in urma cu 3 ani. Acum sunt in clasa a -12-a , si termin cursurile in luna mai. Intrebarea mea, va rog, este : cat timp voi mai primi pensie de urmas? Se sisteaza ?

  • Nu trebuie sa mai astept raspuns caci l-am gasit singura.In cererea facuta pentru obtinerea pensiei de urmas nu s-a specificat faptul ca beneficiam de pensia anticipat partiala ci doar art. 85 si 86 fara92.Raspunsul a fost binenteles la limita de varsta.Oare angajatul care a trimis dosarul la CPS s-o fi implicat prea putin?Am scris pentru cei care vor face ca mine ,ca mine sa pateasca!

  • Mama mea este invalida gradul I si are 78 de ani si a fost casatorita 60 de ani cu tata. Tata a decedat de curand si avea pensie mai mare ca a mamei. Mama poate opta pentru a primi pensia tatalui? Primeste si pensia suplimentara pe care acesta o avea conform legii (era membru al Uniunii Ziaristilor)?
    Multumesc foarte mult pentru raspuns

    • Stimate Anghel mama dumneavoastră poate alege pensia de urmaș fără nici o problemă, în ceea ce privește indemnizația acordata de către Uniunea Ziariștilor va trebui să vă adresați instituției care gestionează plata acestei pensii suplimentare.

    • Fetita mea primeste pensie de urmas incepand cu data de 01 mai 2018.Este sudenta la ASE Bucuresti…in anul 2. Are voie sa lucreze ….dar sa nu piarda pensia de urmas? Dupa ce termina facultatea…imediat se va inscrie la Masterat. Trebuie sa faca alt dosar pentru a si primi in continuare pensia de urmas…deoarece schimba alta institutie de invatamant???

      • Stimată Smochina Fanica, după terminarea facultății și schimbarea instituției de învățământ trebuie dusă o altă adeverință prin care să rezulte că frecventează cursurilei unei instituții de învățământ superior, oricum și dacă urma cursuri de 6 ani, adeverința se duce anual la casa de pensii. Pensia de urmaș în cazul copiilor poate fi cumulată cu venituri de natură salarială.

        • Buna ziua, se aplica si in cazul pensiilor militare? Am 23 de ani, am absolvit o facultate, dar începând cu anul viitor as vrea sa fac alta, mai beneficiez de pensie de urmaș?

  • Buna ziua, am o întrebare, fostul meu soț, cetățean R.Moldova , are cancer, stadia terminală, copilul are 12 ani, eu și el, avem cetățenia și viza de reședință în România, dar locuim in Moldova ( mama ajuta cu copiii), aici copilul umbla și la școală. Eu mai am un copil de 2 ani, de la alt bărbat, nu sunt căsătorită. Poate copilul meu primi pensia de urmaș? Și ce documente sunt necesare pentru a prezenta și unde? Mulțumesc mult.

  • Buna ziua. Am 24 de ani, beneficiez de pensie de urmas de pe urma tatalui decedat, si urmeaza sa imi finalizez studiile de licenta in acest an (septembrie) 2018, cand implinesc varsta de 25 de ani. Doresc sa ma inscriu la o a 2-a forma de invatamant. Intrebarea este daca pot beneficia de pensia de urmas in continuare pana la varsta de 26 de ani? (Mentionez ca depaseste 35% din salariul mediu). Va multumesc!

  • Buna ziua,

    Mama pensionara a decedat in urma cu doi ani.Tatal meu nu are nici un fel de venit si nici un fel de vechime in munca.A fost diagnosticat cu leucemie anul trecut.Intrebarea este daca poate obtine pensie de urmas in cazul in care i se stabileste un grad de invaliditate din cauza leucemiei?.Daca da,care este procedura de diagnosticare?Ii trebuie trimitere de la medicul de familie catre comisia de expertiza medicala sau se poate duce direct la comisie?

    • Stimate Mihai dacă tatăl dumneavastr are 65 de ani poate cere pensia de urmaș, altfel nu se poate obține o pensie pe baza pensiei avută de mama dumneavoastră. Singurul venit eligibil ar fi ajutorul social.

  • Buna ziua ! Am 20 de ani,sunt stundenta si beneficiez de pensie de urmas de anul trecut. Pe parcursul verii as dori sa ma angajez. Pot face acest lucru desi primesc pensia de urmas fara a mi se scadea pensia sau fara a nu mai beneficia de ea ? Si daca o primesc in continuare fara nicio problema, pot munci la 8 ore sau doar la 4?

  • Bună seara . Am și eu o întrebare. Am pensie de urmas din M.A.I De la 1 iulie 2018 se spunea ca toate pensiile se maresc . Pensiile militare nu sau marit . În acest an nu am beneficiat de nici o mărire. Puteți dumneavoastră sa mă lămuriți în acest aspect? Va mulțumesc anticitat.

  • Bună ziua domnule Covaciu . Șanț pensionara cu pensie de urmas M.A.I. Se spunea ca cu data de 1 iulie toate pensiile se maresc. Ei pensia mea nu sa mărit. În acest an nu sa mărit deloc. Ați putea sa-mi spuneți ceva în legătură cu acest subiect . Va mulțumesc anticipat.

  • Buna ziua,
    Am gasit un pasaj in care scria ca daca sotul supravietuitor este pensionar cu pensie propie si sotul decedat este pensioanar, atunci sotul supravietuitor poate opta pentru cea mai avantajoasa pensie, nu doar jumatate din pensia mai avantajoasa.
    Va rog sa ma lamuriti.
    Multumesc

    • Da, corect numai că cea mai avantajoasă pensie se alege între pensia proprie și pensia de urmaș care este egală cu 50% din pensia pe care o avea decedatul.

  • Sotul meu a murit in decembrie 2017. El a lucrat 37 de ani in centrala electrica ca maistru si a lucrat in ture inclusiv noaptea , a luat prime trimestriale si a lucrat in grupa a 2 a 28 de ani ,2ani in conditii deosebite. Va rog sa-mi spuneti daca pot sa cer recalcularea pensiei dupa noua lege care se discuta in parlament dupa aprobare?

  • Buna ziua,

    Fiica-mea in varsta de 20 ani, urmeaza un program de formare profesionala de Director de Hotel. Programul este oferit de o asociatie, ce este furnzior autorizat de Formare Profesionala.

    Poate beneficia in continuare de pensia de urmas?

    • Continuarea plății pensiei de urmaș este condiționată de urmarea cursurilor unei instituții de învățământ superior( Universitate, Doctorand..) din păcate Aasociația Profesională nu este o instituție de învățământ superior.

    • Legea prevede continuarea plății pensiei de urmaș dacă se urmează cursurile unei instituții de învățămânăt superior ( studii universitare sau doctorale).

  • Buna ziua.
    Tatal meu a decedat pe 5 iulie 2018, avea o pensie de 1240 ron, mama mea are pensie sociala de 640 ron, va rog sa mi spuneti care este optiunea cea mai buna pentru ea, sa opteze pentru pensia de urmas (50%), s au sa mearga pe pensia ei sociala.
    Multumesc.

  • Buna ziua, daca decedatul nu era la pensie neavând inca varsta , soția fara niciun venit primeste ajutor timp de 6 luni ?

    • Da, cu siguranță. Va trebui să depună dosar de pensie pentru urmaș la casa de pensii imediat deoarce pensia se acordă timp de 6 luni de la data decesului și nu de la data depunerii dosarului.

  • Buna ziua va deranjez cu o intrebare scurta:
    Mărirea pensiilor o include si pe cea de urmaș?
    Va multumesc

  • Buna seara. Am si eu o întrebare .
    Tatal meu a decedat in mai anul acesta. Am depus dosarul si in urma calcularii reiese ca i se cuvine 0.6 punct pensie iar mie 50% din pensia lui. In acest caz pensia mea de urmas este mai mica decat 520 lei. Ar trebui sa fac contestatie?
    Mulțumesc anticipat!

    • Stimată Monica, nu trebuie făcută contestație deoarece la valoarea pensiei rezultate se va adăuga o indemnizație socială ( dacă nu realizați alte venituri) care va completa pensia până la valoarea de 640 lei.

  • Buna seara ! verisoara mea a divortat de primul sot dupa 19 ani de casatorie si are doi copii cu acesta.S-a recasatorit cu un cetatean francez in anul 2000. As dori sa-mi spuneti daca poate lua pensie de urmas de la primul sot decedat ? Precizez ca ,in present, este casatorita in Franta .Va multumesc mult ptr .raspuns .

    • Bună ziua stimată Jeni, în acest caz doar copii pot beneficia de pensie pînă la implinirea varstei de 26 ani. Odată divorțul pronunțat verișoara dumneavoastră a renunțat implicit la drepturile cuvenite prin căsătoria cu primul soț. Altfel dacă pentru fiecare soț decedat femeile ar primi pensie de urmaș, mă gândesc cam în ce pericol ar fi bărbații căsătoriți :) .

  • Buna ziua, mama mea are pensie in valoare de 700 lei, tatal meu a decedat in 1993.
    Mama are dreptul la pensie de urmas in cazul acesta!??
    Multumesc!

  • Bună ziua,

    As avea va rog nevoie de o informație: cu ce acte ar trebui sa ma prezint la casa de pensii pentru a afla situația unui dosar de pensie de urmaș? Va mulțumesc!

  • Buna ziua. Sunt beneficiar de pensie de urmas. Am absolvit o facultate si doresc a-mi depune dosarul pentru master. Pot beneficia in continuare de pensie?

  • Buna ziua. Tatăl meu a decedat pe data de 13 .09 , dată la care era angajat ( născut la data de 2.02.1960). Mama ( nascuta in data de 13.01.1959 ) este beneficiara unei pensii de invaliditate grad III de 750 lei. Poate beneficia de pensie de urmaș? În ce condiții? Mulțumesc.

    • Stimata Elena, imi pare rau pentru pierderea suferită. În acest caz trebuie calculată pensia pe care ar fi primito tatal dumneavoastră, deoarece pensia de urmaș este stabilită în cuantum de 50% din pensia soțului decedat, astfel ca daca aceasta are o valoare mai mică de 1500 lei, nu este oportuna alegerea ei. Trebuie reținut ca dreptul la pensia de urmaș se poate accesa in Mai 2020 data la care mama duneavoastră va implini varsta standard de pensionare, în cazul in care starea de santate se degradeaza si gradul de invaliditate va fi 2, atunci pensia de urmaș va putea fi accesată imediat.

  • Am terminat studiile anul acesta, am 25 de ani si urmeaza sa implinesc 26 ani in februarie, daca ma mai inscriu la o forma de invatamant mai primesc pensie tot cursul anului sau doar pana in februarie? Multumesc!

  • Bună seara! Sunt în anul II de facultate, iar la începutul lunii am fost sa duc adeverința de la facultate, am fost cu numărul de dosar pe care îl aveam anul trecut, care în prezent am aflat ca e numărul de dosar al fratelui mai mic. Problema este ca eu am făcut acea cerere pe numele lui, pentru ca asa mi-a zis doamna de la ghișeu și am mai și pus numărul lui de dosar ( cu tot cu adeverință) este posibil sa nu mai primesc pensia? Vă mulțumesc, o seara frumoasa!

  • Buna ziua,

    cumnatul meu a decedat la varsta de 30 de ani, sora mea are 2 copii cu el. Din pacate, cumnatul meu nu are f multa vechime in cadrul muncii. Copiii pot benefica de pensie de urmas?

    Multumesc mult,

  • Buna ziua. Din data de 5 noiembrie 2018 o sa ma angajez. As dorii sa stiu daca o sa mai primesc pensie de urmas dupa tatal meu, care a decedat in 8 martie 2018. Doar in data de 19 feb 2019 fac 26 de ani si inca sunt la master. Trebuie sa anunt ca m am angajat? Va multumesc!

  • Buna seara, am fost casatorita timp de 12 ani , am doi copii , sotul a fost angajat gardian la penetenciar, a decedat in 2002 intr un accident. Eu am 49 ani. Am fost invatatoare si in anul decesului am luat anterior circa cu 2 luni inainte de deces, un an de concediu fara plata dupa care am iesit din Invatamant si am emigrat in Germania. Copiii au primit pensie de urmas pana la terminarea studiilor. Eu m am recasatorit dupa 3 ani de la deces, insa nu am depus cerere de pensie de urmas pana acum, crezand ca nu am dreptul. As fi putut beneficia pana acum? sau pot doar la implinirea varstei de pensie? pot sa depun cerere pentru a primi pensia de urmas, chair daca m am recasatorit? Multumesc anticipat.

    • Stimată ”Kamilla”, odată recăsătorită ați renunțat la acest drept după fostul soț , altfel și dacă nu ați fi fost recăsătorită pensia de urmaș ați fi putut să o accesați decât la data împlinirii vârstei standard de pensionare.

  • Buna ziua, eu am depus adeverinta de student pe data de 4 octombrie si din cate am inteles pensia imi intra pe data de 12 noiembrie. suntem in 15 noiembrie si nici la ora asta nu mi au intrat banii.

    • Pensiile se achită/plătesc prin Poșta Română până inclusiv data de 15 a lunii dacă e zi lucrătoare, iar dacă pensia se încasează prin cont bancar atunci banca stabilește ziua de alimentare a contului.

  • Buna seara domncule Ioan. As vrea sa ma ajutati, daca se poate cu un raspuns la 2 situatii cu care ma confrunt, respectiv:

    Prima situatie
    Sotia supravietutoare care are stagiul complet de cotizatie, pensionata in 1984 si avand peste 40 de ani casnicie poate opta pentru pensia mai mare a sotului decedat dintre cele doua pensii? Daca da, in ce conditii? Doar daca indeplineste conditiile cerute de lege pentru obtinerea pensiei de care beneficia in concret sotul decedat?

    A doua situatie
    Sotul decedat in 2018 la varsta de 82 ani (pensie de cca 1600 lei), sotia supravietutoare (de peste 40 de ani casatoriti) beneficiaza de pensie sociala de 640 lei si indemnizatie insotitor de cca 600 lei. Fiul de 51 de ani are un handicap permanent grav (din nastere) si beneficiaza de ajutor handicap de cca 500 lei.

    In acest caz sotia si fiul pot beneficia de pensie de urmas de 75% x 1600 =1200 lei? Daca da, pensia sociala a sotiei se pastreaza?

    Va multumesc anticipat pentru raspuns, in speranta ca ma puteti ajuta. Sper ca am oferit informatiile necesare.

  • Bună ziua! Va rog sa ma ajutați cu niște răspunsuri. Tatăl meu în vârstă de 57 de ani a decedat acum 2 săptămâni. Au rămas ca urmași mama mea de 49 de ani și fratele meu de 12 ani. Tatăl meu lucra la o instituție de stat, respectiv la școală din comuna ca și fochist calificat.mama mea nu a lucrat cu carte de munca. Am depus actele pt pensie de urmaș pt mama și pt fratele și ni s. A spus ca mama va primi 6 luni iar fratele pana la 26 ani. Întrebarea este, de ce doar 6 luni? Sau dacă atunci când va împlini vârstă pensiei va mai primi pensie? Și cum se calculează, atât pt mama cât și pt frate! În cât timp primeste decizia de aprobare acasa și când primeste primii bani? Mulțumesc mult!

    • Stimată Iulia, îmi pare rău pentru pierderea suferită, mama dumneavoastră va primi din nou pensie de urmaș la data la care va implini varsta standard de pensionare in baza unui dosar de pensie. Dacă tatăl dumneavoastră a decedat ca urmare a unei boli profesionale sau a unui accident de muncă, atunci pensia se va primi imediat si pe toată viața indiferent de varsta mamei.

  • buna seara as avea nevoie de o informatie mama mea ii nascuta in 1959 iar tatal meu a murit in anul 2012 de atunci mama nu aprimit pensia de urmas ..la ce varsta are dreptul la pensia de urmas mentionez ca tatal a lucrat in mina 32 de ani.

  • Am și eu o întrebare, m-am înscris la postliceala dar între timp a trebuit sa plec din țara ca sa ma pot întreține, in cazul in care nu reușesc sa mai plătesc taxa de școlarizare și sa fac prezenta pot pierde pensia de urmaș? Țin sa Menționez ca am dus adeverința la începutul anului școlar ca sunt eleva la respectiva postliceala.

    • Stimată Alexandra, sincer nu cunosc cum se pot urma cursurile unei scoli postliceeale , dor prin chitanta că s-a achitat taxa de scolarizare. În același timp trebuie să recunosc că studiile nu se pot face pe ”stomacul gol” . Scriptic stați bine dat faptic ..doar in afara țării.

  • Buna ziua , matusa mea nascuta 1 iulie 1957 cu un stagiu de cotizare de 8 ani, casatorita august 2009 si sotul a decedat in aprilie 2018 . A beneficiat de pensie de urmas 6 luni dupa care s-a suspendat . Nu are nici un venit . Mai beneficiaza de pensie de urmas ? Are dreptul la o alta forma de venit ?

    • Stimată Cristina, mătușa dumneavoastră trebuie să beneficieze de pensie pentru urmaș încă din Mai 2018, urmare va trebui depusă o nouă cerere pentru pensia de urmaș. Este adevărat că în Aprilie 2018 nu indeplinea condiția de varsta standard de pensionare. Mult succes ! Sărbători fericite !

  • Buna ziua,

    Mama mea este pensionara si are o pensie de 1100 lei.
    A auzit ca a aparut o lege, conform careia poate primi si pensie de urmas , 25% din pensia sotului, (a fost casatorita cu tatal meu in jur de 50 de ani). Tatal meu avea o pensie mai mare decat pensia mamei mele.

    Intrebarea este daca poate sa primesca pensie de urmas si daca da, se vor cumula pensia ei cu pensia de urmas ?

    Multumesc

  • Buna ziua! Am si eu o nelamurire..tatal meu a decedat in luna august 2018.am fost informata la casa de pensii ca daca ma voi inscrie la facultate voi putea beneficia de pensie de urmas..oare daca ma inscriu la anul mai am dreptul la aceasta pensie sau e prea tarziu?Multumesc!

    • Stimată Dorina, îmi pare rău pentru pierderea suferită, pentru accesarea pensiei de urmaș pe lțngă condiția de urmarea a studiilor mai trebuie să aveți în vedere varsta limită pana la care poate fi accesată, adică 26 ani. Practic veți putea accesa pensia si de la anul.

  • Bună seara . Domnule Covaciu am și eu o întrebare. Sunt la pensie de urmas militara. Întrebarea mea : dacă vreau sa trec la pensia mea și sa obțin și 25 la suta din pensia soțului decedat (din noua lege ) Cum trebuie sa procedez , având în vedere ca eu nu miam depus actele pentru pensia mea , am ieșit direct cu pensie de urmas . Va mulțumesc.

    • Stimată Floare Câmpian, cumularea pensiei proprii cu 25% din valoarea pensiei de urmaș va fi posibilă numai din 2021, dacă legea nu va stabili altfel.

  • Buna seara dl.Covaciu mama a ramas vaduva in 3/02/2013. Tatal meu era pensionar.Mama e nascuta in 1961 iunie si vrea sa stie in c’è an poate iesi la pensia de urmas la limita de varsta.Va multumesc

  • Buna ziua,
    Vă rog frumos să-mi spuneti dacă copilul rămâne repetent în cursul anului școlar, pensia de urmaș se va sista?
    sau dacă nu mai dorește să frecventeze cursurile școlare pensia de urmaș trebuie sistată? În cazul în care trebuie oprită, care este procedura?

    Vă multumesc!

  • Buna ziua! Fratele meu are 16 ani si primeste pensie de urmas dupa tata. Insista sa se angajeze. Poate pierde pensia din cauza aceasta? Multumesc!

    • Nu pierde pensia pentru că se angajează, o pierde imediat ce va împlini 16 ani și o poate recupera dacă va urma cursurile unei instituții de învățământ superior.

  • Buna ziua! Am 16 ani si doresc sa ma angajez in paralel cu liceul! Am pensie de urmas dupa tata! Pot pierde pensia daca lucrez?

    • Stimată Dana, pensia de urmaș încetează la împlinirea vârstei de 16 ani dacă nu veți urma cursurile unei instituții de învățământ superior. Angajarea în acest caz nu are nici un efect asupra pensiei de urmaș.

  • Buna ziua am si eu o îmtebare sotul meu a decedat 2005 avea pensie de boala,si eu sunt nascuta 1959 cind pot sa ies la pensie de urmas.avind in vedere ca nu am nici un venit, am 29 de ani da casatories si trei copii mari
    Va multumesc mult.

  • Buna ziua,
    Cateva intrebari am si eu:

    1. Am sunat zilele trecute la casa de pensii si mi s-a spus ca la doctorat nu se acorda pensie de urmas(eu avand 24 de ani si 8 luni cand incep doctoratul anul acesta). Mentionez ca am sunat la o casa de pensii dintr-un judet ,,mai slab informat,, daca pot sspune asa. Din ce am citit aici se pare ca se da si la doctorat. Am nevoie de o lamurire.

    2. Dupa master daca ma inscriu la o alta facultate, cu taxa avand tot 24 de ani si 8 luni, pentru aceasta perioada urmatoare de 1 an si 4 luni voi primi pensie de urmas?

    Multumesc anticipat si o zi buna !

  • Buna ziua, in primil rând vrea sa va mulțumesc pentru informatiile detaliate si explicate.
    O singură întrebare am pentru dumneavoastră.
    Mama mea este pensionata medical, se aplica in cazul ei aceasta lege? Poate primi cei 50% din pensia tatălui meu?
    Va multumesc anticipat pentru raspuns.

  • Buna ziua,

    Am decizie pentru pensie de urmas ( invaliditate grad I din nastere)

    Pe situl http://www.cjpensiibihor.ro/catlegis.php?lkrel=PUARH am gasit:
    „Copiii au dreptul la pensie de urmaș:
    a) până la vârsta de 16 ani;
    b) dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani;
    c) pe toata durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b).”
    si
    „Copiii pot cumula pensia de urmaș cu venituri salariale. ”

    Eu asa inteleg
    supunctul b): elevii/studentii (fara invaliditate) pot primi si cumula pensia de urmas cu salar pana la varsta de 26 de ani
    supunctul c): pe toata durata invaliditatii daca invaliditatea s-a ivit pana la varsta de 16 ani
    sau daca invaliditatea s-a ivit dupa varsta de 16 ani se poate cumula pensia cu salar cat timp isi continua studiile (nu numai pana la 26 ani)

    Cand m-am angajat(in 2011) mi-au suspendat pensia de urmas (cat timp sunt angajata). Avand in vedere prima parte a supunctuli c) eu as putea cere inapoi pensia de urmas chiar daca sunt angajata?

    Va multumesc !

  • Buna ziua! In curand voi implini 26 de ani si sunt studenta in anul 2. Voi mai primi pensie sau exista vreo modalitate in care pot primi pensia pana imi termin studiile ?
    Multumesc !

    • Stimată Claudia, putem fi studenți toată viața dar pensia de urmaș se acordă până inclusiv în luna în care veți sărbători vârsta de 26 ani. Vă doresc succes la examene și mult noroc în viață.

  • Am 66 de ani Sotul decedat Pensie de limita de varsta de 799 ro, de handicap 375 ro Am dreptul la 25% din pinsia sotului decedat ?Sotul avea pensi 1330 ro Va multumesc

  • Bună ziua ! Vă rog să mă ajutați și pe mine cu niște informații. Mama mea este născută în anul în anul 1962, iar tatăl meu a decedat în anul 1997 în urma unui accident de muncă, iar mama mea fiind casnică având în grijă 3 copii minori.Ea a beneficiat de pensie de urmaș nu mai 6 luni de zile , după care a fost suspendată ..la ce vârstă are dreptul la pensie de urmaș? Menționez că tatăl a lucrat 16 ani și a decedat la locul de muncă… Vă mulțumesc!

    • Stimate Bejan Florin, mama dumneavoastră are dreptul de aprimi pensie de urmaș pe toată viața îndiferent de varsta dacă în documentele care atestă cauză a decesului este menționat accident de muncă sau se poate deducce acest lucru. Pensia se primeste pentru perioadele în care mama dumneavoastră nu realizează venituri. Pentru alte detalii vă rog să scrieți la concultanta@pensiata.ro .

  • Buna, Numele meu este „ALLIE REYNA” Sunt din SUA. Am fost căsătorit timp de 7 ani cu Ruben. Lucrurile au început să devină urâte și am avut lupte și argumente aproape de fiecare dată. Sa înrăutățit într-un punct pe care la depus pentru divorț … Am încercat tot ce-am putut să-l fac să se răzgândească și să rămână cu mine, dar efortul a fost inutil. Am pledat și am încercat totul, dar nimic nu a funcționat.

    Descoperirea a apărut atunci când cineva ma introdus în această minunată castă de vrăjitori, care în cele din urmă mi-a ajutat … Nu am fost niciodată un fan al unor lucruri de genul asta, ci doar am decis să încerc din nefericire pentru că eram disperată și nu aveam de ales … El a făcut rugăciuni speciale și a folosit rădăcini și ierburi … În 2 zile mi-a sunat și mi-a fost rău pentru toate traumele emoționale pe care mi le-a provocat, sa mutat înapoi în casă și am continuat să trăim fericit. ce minunat miracol a făcut B… E… pentru mine și familia mea.

    L-am prezentat multor cupluri cu probleme în întreaga lume și au avut veste bună … Cred cu tărie că cineva acolo are nevoie de ajutorul lui. Pentru ajutor urgent de orice tip, contactați ……

    • ”Alie” draguta încearcă pe alte site-uri cu vrăjeala, aici toți sunt bine și trăiesc împreună fericiți până la adânci bătrâneți. Mai mult avem preoți care rezolvă tot fără să ne afume cu ierburi. Între timp îți recomand să ai mai multă grijă de ”Ruben” să nu o ia din nou pe arătură.

  • Buna ziua, sunt la master anul 1 si primesc pensia de urmas. Aceasta se da si pe timp de vara? In vacanta?

  • Buna ziua

    Va rog sa-mi spuneti daca se poate primi pensie de urmas dupa tatal meu decedat daca sunt eleva la liceu, sunt casatorita si primesc indemnizatie de crestere copil?
    Va multumesc!

  • Buna ziua!
    Tatal meu a decedat in aceasta luna. Mama este nascuta in 1958/luna 11, au avut impreuna 40 ani casnicie si 3 copii.
    Imi spuneti, va rog, de ce fel de pensie/ajutor poate beneficia mama atat acum, cat si pe viitor, cat timp ea lucreaza cu contract in Italia?
    In cazul ei, care este varsta limita minima de pensionare?
    Multumesc!

    • Stimată Anca, îmi pare rău pentru pierderea suferită, vă doresc să aveți puterea de a trece peste această nedorită perioadă. Pensia de urmaș se poate accesa imediat pentru o perioada de 6 luni dacă mama dumneavoastră nu realizează venituri lunare mai mari de 1456 lei, apoi de la 61 de ani si 3 luni va primi pensia proprie sau de urmaș ( cea mai mare dintre cele două). Legislația care schimbă modul de accesare al pensiei de urmaș și aduce avantaje la pensionare pentru mamele care au crescut 3 copii pțnă la varsta de 16 ani este de așteptat să intre în vigoare la 01.09.2021.

  • buna ziua ma numesc moldoveanu angelica si am si eu o intrebare sunt pensionata din 2008 la limita de virsta am 47 de ani lucrati iar sotul meu moldoveanu gheorghe a decedat in 2002 nu era pensionar si nu a luat nici o zi de pensie eu an dreptul la pensie de urmas tinind cont ca nu m-am recasatorit asa am inteles ca este un ajutor dat pentru supravietuitor care ar fi 25 lasuta din pensia care i s-ar fi cuvenit sotului va rog astept un raspuns cu multumiri

  • eu sunt pensionata din 2008 la limita de virsta cu o vechime de 47 de ani in cimpul muncii sotul meu a decedat in 2002 ffin atuci salariat nu a beneficiat de nici o zi de pensie eun pot beneficia de un ajutor de 25% din pensia care i s-ar fi cuvenit lui? dac da la cine sa ma adresez

  • Buna seara,

    Am si eu o intrebare: bunica mea are 71 ani si are pensie de urmas dupa bunicul. In casa ei sta cea mai mica fata care are grija de ea si nu lucreaza. Are 32 ani si nu are niciun venit. Are niste probleme de sanatate si nu poate lua nici ajutor social pentru ca ar trebui sa faca zile in folosul comunitatii. Daca bunica mea moare, ea poate primi un fel de pensie de urmas?

    Seara frumoasa!

    • Stimată Oana, pensia de urmaș nu se acordă decât soțului supraviețuitor sau copiilor orfani în condițiile legii. În concluziile nepoții nu primesc pensii de urmaș.

  • Buna ziua ma numesc raru george am si eu o intrebare tatal meu a decedat de curand la varsta 52 si si-a pierdut locul de munca cu o saptamana inainte de deces dar el are vechime de munca si a cotizat la stat ,mama mea are varsta de 44 nu are nici un venit poate sa depuna actele pentru pentru pensia de urmas acum sau dupa ce indeplineste varsta de pensionare a mamei mele va multumesc anticipat .

    • Stimate Geoge, mama dumneavoastră va beneficia de pensie de urmaș timp de 6 luni de la data decesului tătălui dumneavoastră, apoi pensia de urmaș se va acorda numai de la împlinirea varstei standard de pensionare (63 de ani).

  • Buna ziua,
    As dori sa-ntreb daca sotia supravietuitoare poate beneficia de pensie de urmas in urma decesului sotului cu care a fost casatorita mai mult de 15 ani dar care la momentul decesului sotului nu mai era casatorita cu el dar stateau in continuare impreuna, nefiind recasatorita. Unde este prevazut in lege faptul ca, la momentul decesului trebuia sa fie casatoriti?

  • BUNĂ ZIUA MA NUMESC MIHAELA AM UN COPIL DE 14 ANI CARE BENEFICIAZĂ DE PENSIE DE URMAS ÎN URMA DECESULUI TATALUI SAU.AŞ DORI SA ȘTIU DACĂ PRIN EVENTUALA UNEI CĂSĂTORII A MEA CU UN ALT BĂRBAT EL AR PIERDE PESIA DE URMAS .VA MULȚUMESC.

    • Stimată Covalciuc Mihaela, în cazul descris copilul își păstrează pensia până la 16 ani și apoi până la maxim 26 de ani dacă va urma cursurile unei instituții de învățământ suoerior.

  • Buna ziua ma numesc Mitache anica născută pe 29 11 1959 cnp 25911293….. sunt văduvă de 15 ani as vre să știu la ce vârstă pot esi la pensie de urmaș .eu am avut cu el 30 de ani de căsătorie. Pe le il chema Mitache ioan am luat pensie de urmaș 6 luni dupa ce a decedat decizia cu nr100442 din 9 6 2005 vreau sa îmi spuneți și mie cand pot esi la pensie la câți ani .va multumesc

    • Stimată Anica Mitache, pensia de urmaș o veți putea încasa din 29.06.2021 ( 61 ani si 7 luni) deoarece atunci veți împlini vârsta standard de pensionare. Dacă decesul D-lui Mitache a fost cauzat de o boală profesională sau un accident de muncă atunci pensia poate fi solicitată imediat. Pentru alte detalii puteți reveni la consultanta@pensiata.ro .

  • Buna ziua , Ma numesc Aron Lucretia ( nascuta in anul 21 august 1959) , sunt vaduva din luna august 2019 , cand sotul pensionar a decedat . Am fost casatoriti de peste 20, la acest moment inca primesc pensia de urmas pentru acea perioada de 6 luni !Pe 21 februarie s-au implinit 6 luni de la decesul sotului. Cand pot iesi la pensie. Eu nu ama vaut carte de munca , am fost casnica crescand 5 copii. Sotul a decedat in urma unui atac cerebral.
    Ce documente imi trebuies sa depun dosarul
    Va multumesc!

    • Stimată Aron Lucreția îmi pare rău pentru pierderea suferită. Dumneavoastră veți putea solicita din nou pensia de urmaș de la implinirea varstei de 61 de ani si 6 luni , pensie pe care o veți primi toată viața.

  • Buna. Iau pensia de urmas si sunt studenta si ma voi angaja full time (deoarece sunt studenta la master si am foarte mult timp liber) Pierd pensia de urmas in acest caz sau continui sa o primesc pana la finalizarea studiilor?

    • Stimată Roxana-Mihaela, în acest caz, conform articolului 118 din legea 263/2010 pensia de urmaș poate fi cumulată cu venituri inclusiv de natură salarială.

  • Buna ziua!
    Conform art. 87 din Legea 263/2010 – Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 85 şi la art. 86 alin. (1) beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la stabilirea bugetului de stat pentru asigurări sociale (in 2020 este de 5429 lei), adica 35% din 5429 lei=1900 lei.
    Conform legii, suma rezultata de 1900 lei, este neta sau bruta?
    Adica pot lucra cu salariul minim de 2230 lei, dar sa iau si pensie de urmas?

  • Buna ziua! Sunt beneficiara de pensie de urmas dupa decedarea mamei pentru ca am urmat cursurile la o scoala postliceala. Mentionez ca am 24 de ani. Intre timp eu sunt stagiara in anul 2 la CECCAR, pentru a obtine calitatea de expert contabil. Acolo trebuie sa parcurg 3 ani de studii postuniversitare si cursurile au un nivel foarte inalt si trebuie sa invatam foarte mult. Din acest motiv din semestrul 2 nu mai pot sa urmez postliceala, drept cauza nu as mai primi pensie de urmas in continuare dupa ea. Intrebarea mea este daca ma duc la casa de pensii da depun adeverinta ca sunt in anul 2 de studii la ceccar o sa mai primesc pensie de urmas sau oricum va fi intrerupta daca las de postliceala?

Dă-i un răspuns lui Bacosca Catalin X