Se va mai putea cumula pensia cu salariul din sectorul bugetar sau asociat acestuia ?
Aici trebuie să recunosc că am avut o adevărată telenovelă, mai întâi nu s-a putut cumula, apoi s-a putut din nou dar cu limitare de valori.
La senat a fost înregistrat un nou proiect de lege, care dacă va fi aplicat, va pune pensionarii care realizeză venituri in baza unui contract individual de muncă la o unitate bugetară ( vezi aici detalii cumul pensie sist bugetar)  să aleagă în termen de 30 de zile unul dintre cele două venituri: PENSIA SAU SALARIUL.

Înainte de toate trebuie analizată puțin situația pensionarului care a cotizat o lungă perioadă de timp pentru a-și asigura un venit garantat de la data aplicării.

Acum proiectul de lege exclude pensionarii care muncesc din sectorul bugetar, iar codul muncii nu a exclus încetarea contractului de muncă, indiferent de sector bugetar sau privat, imediat ce s-a implinit varsta standard de pensionare. Continuarea activității și după data pensionării la limită de vârstă este prevăzută în legea pensiilor dar aplicarea ei se face numai după incetarea raporturilor de muncă și reangajarea după un nou concurs pe același post ( salariu minim etc).
Întrebare : Este sau nu pensia un venit primit urmare a unui stagiu de cotizare( contribuții deloc mici, acum minim 475 lei lunar) sau este tranformată într-un ajutor social ?
Întrebare: Pensionarii de invaliditate care acum pot desfășura o activitate de 4 ore, vor mai putea muncii în sectorul bugetar ?

Înainte de aceste întrebări, chiar dacă proiectul a fost semnat de un singur senator, poate avea mari șanse de reușită, unul din motive ar fi că cele două venituri ce nu vor mai putea fi cumulate vin in mare parte de la buget, iar acum bugetul de stat ”respiră rar”, ministrul de resort caută bani și în siturile arheologice.

Astfel constat că va fi dureros pentru cei cu pensii speciale și greu pentru pensionarii cu pensii mici care acum muncesc in sistemul bugetar pentru ași acoperii costurile vieții si care in zona lor nu găsesc locuri de muncă în sectorul nonbugetar.

IOAN COVACIU 24.11.2018

Lasă un comentariu

/* ]]> */