Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 245/26.06.2017).

Trebuie amintit că accest proiect de lege a fost inițiat în 27.02.2017 de către Doamna Deputat PSD Lucreția Roșca . Vezi aici Lege promulgată 26.07.2018.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a Legii ( 221/2018) pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Legea se referă la persoanele care au desfăşurat activitate în locurile de muncă încadrate în grupa I şi/ sau grupa a II-a de muncă.
Astfel, după articolul 169 indice 1 se introduce un nou articol, articolul 169 indice 2, cu următorul cuprins: „(1) Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169 indice 1 beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătoreşti, la stabilirea/ recalcularea pensiei aflată în plată sau, după caz, cuvenită la data de 31 decembrie 2015.

(2) În situaţia în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1), rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât punctajul mediu anual aflat în plată, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.

(3) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018.

(4) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018”.
„Art. II (1) De prevederile art. 56 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază, din oficiu, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 şi data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018”, mai prevede legea. ( sursa http://www.presidency.ro)

De asemenea modificare adusă articolului 56 aduce un stagiu complet de cotizare scăzut pentru cei care se regăsesc în anexele 2 și 3 ( vezi mai jos) , fapt ce atrage după sine pensii majorate la recalculare .

Exemplu cine a avut 70 de puncte realizate și un stagiu complet de cotizare de 35 ani (bărbați) a avut un punctaj mediu anual de 2 puncte și o pensie brută de 2200 lei ( iulie 2017), acum prin reducerea stagiului complet de cotizare la 25 ani , după recalculare va avea un punctaj mediu anual de 2,8 puncte , rezultând o pensie brută de 3080 lei, practic o creștere brută de 880 lei.

Pentru a vedea dacă acestă lege te include și pe tine cere ajutor la consultanta@pensiata.ro sau vezi aici.

Informații suplimentare la tel 0751 141 800.

Anexa 2

LISTA cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, în care se desfăşoară următoarele activităţi

  1. Activitatea din sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi şi muniţii pentru următoarele operaţii:

a)manipularea materiilor explozive: docheri, docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare, mineri de suprafaţă şi artificieri;

b)manipularea materiilor toxice şi pulverulente, a produselor chimice şi petrochimice, a cărbunilor şi a minereurilor: docheri, docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare;

c)fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor;

d)fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii, locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia;

e)asamblarea şi dezasamblarea focoaselor, şuruburilor portamorsă şi a detonatoarelor, în cazul în care elementele componente sunt încărcate;

f)asanarea terenurilor şi a apelor de muniţii, de produse pirotehnice, de materii explozive şi mine;

g)operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice;

h)delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare.

  1. Activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III şi IV din centrale nuclearoelectrice, unităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unităţi de fabricare a combustibilului nuclear, unităţi de tratare şi depozitare a deşeurilor radioactive, instalaţii radiologice şi alte instalaţii nucleare
  2. Activitatea desfăşurată în subteran la construcţii hidrotehnice de tuneluri, de galerii, precum şi de centrale electrice subterane, la exploatări din cariere prin tuneluri şi galerii
  3. Activitatea desfăşurată în subteran: lucrări de construcţii, întreţinere şi reparaţii de tuneluri, de căi ferate, drumuri, precum şi galeriile aferente, cu adâncimi mai mari de 8 m
  4. Activităţile desfăşurate în subteran în cadrul metroului pentru:

a)mecanic de locomotivă şi ramă electrică de metrou;

b)mecanic ajutor de locomotivă şi ramă electrică de metrou;

c)mecanic instructor.

  1. Activitatea de revizie, întreţinere, exploatare şi reparaţie de la metrou, care se desfăşoară 100% în subteran
  2. Activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei, care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor
  3. Activitatea de exploatare portuară desfăşurată de docheri şi de docheri-mecanizatori
  4. Activitatea desfăşurată de personalul navigant din unităţile de transport maritim şi fluvial, care lucrează în sala maşinilor de pe navele maritime şi fluviale cu capacitate de peste 600 CP
  5. Lucrări permanente sub apă la suprapresiune: scafandri şi chesonieri
  6. Activitatea desfăşurată de personalul de pe platforme marine
  7. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează în exploatări forestiere: fasonatori, corhănitori, funicularişti, tractorişti, conducători de tractoare articulate forestiere, sortatori
  8. Activitatea desfăşurată la forajul sondelor de ţiţei şi gaze: intervenţii, probe de producţie şi reparaţii capitale la sonde, combustie subterană, detubări sonde şi săparea puţurilor pentru repararea coloanelor la sonde; activitatea de operaţii speciale – pentru timpul efectiv lucrat la sondă; montarea-demontarea turlelor petroliere, cu excepţia turlelor rabatabile
  9. Reparaţii şi întreţinere la mori cu capacitate mai mare de 7.000 t
  10. Prelucrarea industrială a topiturii de sticlă prin suflare cu gura – operaţii executate complet nemecanizat la ţeavă, preluând priza din cuptorul de topire – şi din ţeava de sticlă greu fuzibilă
  11. a) Prelucrarea topiturii de sticlă la maşini automate, semiautomate şi prese;

b)Alimentarea manuală a cuptoarelor de topit sticlă;

c)Cuptoarele pentru topirea sticlei.

  1. Fabricarea fibrelor minerale artificiale din fibre şi fibre de sticlă
  2. Activitatea desfăşurată de personalul din activitatea de cocsificare a cărbunelui:

a)cocserie: maşina de şarjare, aşezarea şi etanşarea uşilor, încălzirea bateriilor şi a colectoarelor de gaze – platformele de pe bateriile de cocs şi semicocs, scoaterea uşilor, transportul cocsului la stins, stingerea şi sortarea cocsului;

b)sectorul chimic al cocseriei: chimizarea gazului de cocs, distilarea gudroanelor, ambalarea şi încărcarea în vrac a produselor chimice rezultate şi fabricate;

c)arderea pe vatră în cuptoare deschise a gudroanelor rezultate de la rafinarea produselor petroliere;

d)operaţia de gudronare a lingotierelor.

  1. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la producerea electrozilor siderurgici şi de sudură:

a)măcinarea, dozarea, malaxarea, brichetarea şi presarea materiilor prime necesare fabricării electrozilor;

b)calcinarea cocsului de petrol şi a antracitului;

c)prepararea smoalei, a electrografitului, precum şi a deşeurilor crude şi a antracitului şi dozarea acestor componente;

d)coacerea, recoacerea, grafitarea şi impregnarea electrozilor;

e)recuperarea produselor cărbunoase;

f)prelucrări mecanice pe maşini-unelte speciale ale electrozilor siderurgici grafitaţi şi ale niplurilor, ale blocurilor de furnal.

  1. Prepararea de minereuri: măcinare, flotare, filtrare
  2. Activitatea desfăşurată de personalul din activitatea de aglomerare:

a)sectorul de aglomerare din siderurgie: operaţiile de la maşina de aglomerare, reintroducerea în flux a şarjei neaglomerate – retur, expediţia aglomeratului;

b)încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi – operaţie ce se execută sub silozuri;

c)măcinarea, prăjirea, aglomerarea, şarjarea, precum şi topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb;

d)prăjirea şi aglomerarea minereului de cupru, topirea concentratelor cuproase, convertizarea, prerafinarea, precum şi granularea cuprului;

e)prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor şi a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea şi turnarea metalelor neferoase.

  1. Activitatea desfăşurată de personalul de la furnale:

a)încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi – operaţie ce se execută sub silozuri;

b)instalaţia de dozare şi de încărcare a materialelor de şarjă, încărcarea furnalelor, epurarea gazelor de furnal, preîncălzitoare de aer, curăţarea canalelor de la furnal, activitatea prestată la creuzetul furnalelor, desulfurarea fontei, granularea şi expandarea zgurii, precum şi epurarea gazelor de furnal.

  1. Activitatea desfăşurată de personalul din oţelarii:

a)încărcarea cuptoarelor, precum şi elaborarea oţelului în cuptoare, în convertizoare, în cuptoare electrice, inclusiv instalaţii de retopire sub zgură şi tratament termic în vid, care au capacitatea de cel puţin 5 t pe şarjă;

b)turnarea oţelului prin procedeul continuu şi în lingouri la uzinele siderurgice;

c)pregătirea gropii de turnare, turnarea şi evacuarea oţelului;

d)cazanele recuperatoare de la oţelăriile cu convertizoare.

  1. Activitatea din turnătoriile de fontă, oţel, neferoase sau materiale refolosibile neferoase, cu producţie industrială continuă, în care se execută şi operaţiile de dezbatere sau de curăţare a pieselor în hala de turnare
  2. Activitatea desfăşurată de personalul din activitatea de laminare la cald:

a)încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea, tăierea, presarea şi refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea şi sortarea la cald;

b)încărcarea şi descărcarea cuptoarelor adânci – macarale Tiegler, precum şi macaralele de la scoaterea oţelului din cuptoarele cu propulsie;

c)încălzirea ţaglelor în cuptorul cu vatra înclinată pentru laminorul de 6 ţoli, precum şi încălzirea bandajelor şi a discurilor pentru roţile de material rulant; încălzirea oţelului pentru laminare în cuptoare adânci;

d)încălzirea, scoaterea şi transportul platinelor şi al pachetelor de tablă, manual, de la cuptoare la cajă;

e)extragerea manuală a oţelului cald pentru laminare din cuptoare sau a ţaglelor din cuptoarele cu propulsie;

f)extragerea manuală a lingourilor sau a ţaglelor din cuptoarele cu propulsie; transportul manual al ţaglelor de la cuptor la linia de laminare;

g)striparea lingourilor şi curăţarea cu flacără a lingourilor, bramelor şi a ţaglelor, precum şi curăţarea cu ciocane pneumatice a lingourilor şi laminatelor.

  1. Activitatea de forjare continuă la cald, manuală, cu ciocane şi prese de peste 200 kg/forţă
  2. Activităţile efectuate de zidari-şamotori:

a)zidirea şi repararea cuptoarelor industriale, utilajelor de turnare, cazanelor din centralele electrice, precum şi a altor asemenea utilaje, cu cărămidă din silică sau cu cărămidă din silică asociată cu alte categorii de cărămidă refractară;

b)executarea la cald, la utilajele menţionate mai sus, a operaţiilor de zidire şi de reparare a zidăriei, indiferent de tipul de cărămidă refractară utilizată – activitate permanentă.

  1. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la:

a)uscarea, prăjirea şi distilarea minereurilor cinabrifere;

b)distilarea şi purificarea mercurului în proces continuu; instalaţiile de prelucrare cu mercur a minereurilor auroargentifere, activitatea de cianurare a minereurilor auroargentifere;

c)electroliza cuprului şi fabricarea industrială a pulberilor de cupru;

d)electroliza aluminiului, inclusiv captarea gazelor;

e)prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor şi a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea şi turnarea metalelor neferoase;

f)afinarea aurului şi a argintului;

g)fabricarea pulberii de aluminiu;

h)fabricarea feroaliajului şi a siliciului metalic.

  1. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la producţia şi prelucrarea plumbului, zincului şi cositorului:

a)măcinarea, prăjirea, aglomerarea, şarjarea, precum şi topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb; rafinarea plumbului, inclusiv cupelarea; elaborarea aliajului plumb-cadmiu;

b)topirea aliajelor cu peste 50% plumb şi turnarea de piese din aceste aliaje în procesul de fabricaţie industrială: topirea, elaborarea şi rafinarea metalelor neferoase în incinta uzinelor din metalurgia plumbului;

c)fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb;

d)metalurgia zincului;

e)personalul care lucrează cu plumb din fabricile de celofibră-viscoză.

  1. Activitatea de tratare şi acoperire a metalelor prin următoarele:

a)metalizarea cu nichel-carbonil;

b)instalaţiile de metalizare prin pulverizare cu jet de plasmă;

c)operaţiuni de tratamente termice efectuate în cuptoare care utilizează în exclusivitate gazul de cocs sau gazul de furnal;

d)deservirea cuptoarelor cu clopot pentru tratamente termice ale rulourilor de tablă şi benzilor de oţel;

e)instalaţii de zincare a tablelor, ţevilor şi profilelor în industria metalurgică;

f)operaţii de încălzire, tratament termic şi emailare prin pudrare a pieselor din fontă;

g)acoperiri metalice în metal topit, în cazul în care suprafaţa totală a pieselor care suferă această operaţie depăşeşte 20 m²/oră.

  1. a) Fabricarea abrazivelor din cuarţ – toate operaţiile aferente procesului de fabricaţie;

b)Granularea carburii de siliciu, a electrocorindonului şi finisarea pietrelor de polizor.

  1. Activitatea de perforare, forare, împuşcare şi transport al materialului derocat în cariere, unde se folosesc excavatoare cu cupa mai mare de 4 mc şi autobasculante mai mari de 25 t
  2. Activitatea de sablaj uscat cu nisip, cu excepţia instalaţiilor ermetizate
  3. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la fabricarea şi ambalarea negrului de fum
  4. Activitatea de fabricare a diamantelor sintetice
  5. Activitatea desfăşurată în instalaţiile care fabrică, vehiculează şi depozitează hidrogen sulfurat, de distilare a apei grele, de schimb izotopic şi de epurare a apelor reziduale cu hidrogen sulfurat
  6. Fabricarea acrilonitrilului şi a derivaţilor cianici, în cazul în care se desfăşoară în aceeaşi instalaţie; utilizarea în industrie a acrilonitrilului
  7. Curăţarea canalelor subterane care conţin substanţe foarte periculoase sau cancerigene din unităţile industriei chimice şi petrochimice
  8. Activitatea desfăşurată în instalaţii de fabricaţie a benzenului şi tetraclorurii de carbon
  9. Activitatea desfăşurată în instalaţia bitum – fabricarea, ambalarea, prepararea mixturilor asfaltice
  10. Fabricarea fenolului
  11. Activitatea desfăşurată în instalaţiile de fabricare a oxidului de etilenă
  12. Activitatea desfăşurată în instalaţiile de electroliză pentru producerea clorului
  13. Activitatea de fabricare a clorurii de vinil şi a policlorurii de vinil
  14. Activitatea de fabricare a pesticidelor
  15. Fabricarea şi utilizarea industrială de alfa şi betanaftilimină
  16. Fabricarea şi ambalarea benzidinei
  17. Fabricarea hidrobenzenului
  18. Dozarea manuală a antioxidanţilor, a acceleratorilor şi a agenţilor de vulcanizare
  19. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează în leprozerii
  20. Fabricarea ferodourilor – toate operaţiile; fabricarea şi prelucrarea plăcilor de marsit pe bază de azbest – toate operaţiile

Anexa nr. 3

UNITĂŢILE care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare

Nr.

crt.

Societatea/LocalitateaCodul

fiscal

Nr. registrul

comerţului

Aviz nr./

dată

Poziţia

din lista

locurilor

de muncă

1.Societatea Comercială Semifabricate –

S.A., localitatea Braşov

R14787559J08/982/20021/25.05.200424, 26
2.Societatea Naţională a Petrolului

Petrom – S.A., localitatea Bucureşti –

sucursala Petromar Constanţa,

localitatea Constanţa

1908756J13/2810/19972/12.11.20048, 9, 11
3.Societatea Naţională a Petrolului

Petrom – S.A., localitatea Bucureşti –

sucursala Arpechim, localitatea Piteşti

10122420J03/11/199828/15.02.20057, 36, 37,

39, 40, 42

4.Societatea Naţională a Petrolului

Petrom – S.A., localitatea Bucureşti –

sucursala Petrom Târgovişte,

localitatea Târgovişte

10072411J15/426/199933/3.05.200513
5.Societatea Naţională a Petrolului

Petrom – S.A., localitatea Bucureşti –

sucursala Petrom Videle, localitatea

Videle

3746480J34/522/199739/6.05.2005,

40/6.05.2005,

66/8.07.2005,

67/8.07.2005,

68/8.07.2005

13
6.Societatea Naţională a Petrolului

Petrom – S.A., localitatea Bucureşti –

sucursala Petrom Moineşti, localitatea

Moineşti

9691198J04/52/199847/1.07.200513
7.Societatea Naţională a Petrolului

Petrom – S.A., localitatea Bucureşti –

sucursala Petrom Timişoara, localitatea

Timişoara

10143369J35/33/199850/1.07.200513
8.Societatea Naţională a Petrolului

Petrom – S.A., localitatea Bucureşti –

sucursala Petrorep Moineşti, localitatea

Moineşti

96912001J04/51/199854/4.07.200513
9.Societatea Naţională a Petrolului

Petrom – S.A., localitatea Bucureşti –

sucursala Petrom Suplacu, localitatea

Suplacu de Barcău

10241960J05/123/199872/14.07.200513
10.Societatea Comercială Romplumb – S.A.,

localitatea Baia Mare

R2206334J24/54/19913/12.11.200421, 29
11.Societatea Comercială Star Glass – S.A.,

localitatea Târgu Jiu

R2162017J18/49/19914/12.11.200415, 16, 27
12.Societatea Comercială RIG Service –

S.A., localitatea Constanţa

R14320668J13/2053/20015/12.11.200411
13.Societatea Comercială Grup Servicii

Petroliere – S.A., localitatea Constanţa

R16020764J13/6322/20046/12.11.200411
14.Societatea Comercială Grup Petrol

Marin – S.A., localitatea Constanţa

R7471838J13/1755/19957/12.11.200411
15.Societatea Comercială Ampelum – S.A.,

localitatea Zlatna

R1772840J01/27/19919/3.12.20047, 21, 26
16.Societatea Comercială Acumulatorul –

S.A., comuna Pantelimon

R478901J23/177/200210/30.11.200429
17.Societatea Naţională de Transport

Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” –

S.A., localitatea Bucureşti

R11054545J40/9764/199811/30.11.20047
18.Societatea Naţională de Transport

Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A.,

localitatea Bucureşti

R11054537J40/9775/199812/30.11.20047
19.Societatea Comercială Aversa – S.A.,

localitatea Bucureşti

R850J40/924/199113/3.12.200424, 26
20.Societatea Comercială Ario – S.A.,

localitatea Bistriţa

R2736489J06/38/199114/22.12.200424
21.Societatea Comercială Saturn – S.A.,

localitatea Alba Iulia

R175057J01/186/199115/22.12.200424
22.Regia Autonomă pentru Activităţi

Nucleare – R.A.A.N. – S.A., localitatea

Drobeta-Turnu Severin – sucursala

Cercetări Nucleare Piteşti, localitatea

Piteşti – Mioveni

11057002J03/515/199816/22.12.20042
23.Regia Autonomă pentru Activităţi

Nucleare – R.A.A.N. – S.A., localitatea

Drobeta-Turnu Severin – sucursala

ROMAG – PROD., localitatea

Drobeta-Turnu Severin

12611350J25/300/199855/4.07.200536
24.Regia Autonomă pentru Activităţi

Nucleare – R.A.A.N. – S.A., localitatea

Drobeta-Turnu Severin

R10882752J25/282/1998172/22.09.20052
25.Societatea Comercială Mittal Steel

Hunedoara – S.A., localitatea Hunedoara

R2126855J20/41/199118/22.12.20047, 23, 25
26.Institutul Naţional de Cercetare-

Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie

Nucleară „Horia Hulubei”, comuna

Măgurele

332134J23/1945/200222/15.02.20052
27.Compania Naţională a Cuprului, Aurului

şi Fierului Minvest – S.A., localitatea

Deva – filiala Devamin Exploatarea

Minieră, localitatea Deva

R11669346J20/334/199924/15.02.2005

58/6.07.2005

20
28.Compania Naţională a Cuprului, Aurului

şi Fierului Minvest – S.A., localitatea

Deva – filiala Poiana Ruscă Teliuc,

localitatea Teliucu Inferior

R14990030J20/843/200225/15.02.200520
29.Compania Naţională a Cuprului, Aurului

şi Fierului Minvest – S.A., localitatea

Deva – filiala Roşiamin, localitatea

Roşia Montană

R4330648J01/468/200127/15.02.200520, 28 (b,

e), 32

30.Compania Naţională a Cuprului, Aurului

şi Fierului Minvest – S.A., localitatea

Deva – filiala Certej, localitatea

Certeju de Sus

14271549J20/763/200131/15.02.200520
31.Compania Naţională a Cuprului, Aurului

şi Fierului Minvest – S.A., localitatea

Deva – filiala Bradmin – S.A.,

localitatea Brad

R14271514J20/765/200174/14.07.200520, 26, 29
32.Societatea Comercială Rempes – S.A.,

localitatea Deva

2119262J20/2070/199226/15.02.200524
33.Societatea Comercială Glassrom – S.A.,

comuna Berca

R2810240J10/2713/199229/15.02.200515
34.Societatea Comercială Roşia Montană

Gold Corporation – S.A., localitatea

Roşia Montană

9762620J01/443/199930/15.02.200521 (c),

29 (a)

35.Societatea Comercială Rulmenţi – S.A.,

localitatea Bârlad

2808089J37/8/199132/3.05.20057, 24,

26, 27

36.Societatea Comercială Industria Sârmei –

S.A., localitatea Câmpia Turzii

199710J12/67/199134/4.05.200519 (a, d,

f), 23 (a,

b), 24,

25 (a, b,

e, f, g),

26

37.Societatea Naţională a Sării – S.A.,

localitatea Bucureşti Exploatarea

Minieră Râmnicu Vâlcea, localitatea

Râmnicu Vâlcea

R2536030J38/204/199823/R/

/29.04.2005

20
38.Societatea Comercială Moldomin – S.A.,

localitatea Moldova Nouă

11932018J11/233/199937/5.05.200532
39.Societatea Comercială Armătura – S.A.,

localitatea Cluj-Napoca

R199001J12/13/199138/5.05.200524
40.Societatea Comercială Hidroconstrucţia –

S.A., localitatea Bucureşti

1556820J40/1726/199142/6.05.20051 (a), 3
41.Societatea Comercială Uzina de Utilaj

Minier şi Reparaţii – S.A. – UUMR,

localitatea Baia Sprie

R2944625J24/1762/199243/10.05.200522
42.Societatea Comercială Cozmircom – S.A.,

localitatea Baia Mare

R2951916J24/2013/199244/10.05.200524, 26
43.Compania Naţională Romarm – S.A.,

localitatea Bucureşti – filiala

Societatea Comercială Uzina Mecanică

Sadu – S.A., localitatea Bumbeşti-Jiu

14373832J18/330/200145/10.05.20051 (c, d, g,

h), 7, 26,

29 (b), 33

44.Compania Naţională Romarm – S.A.,

localitatea Bucureşti – filiala

Societatea Comercială Uzina Mecanică

Plopeni – S.A., localitatea Plopeni

R13741804J29/162/2001101/26.07.20051 (c, d, e,

f, g, h),

7, 24, 26

45.Compania Naţională Romarm – S.A.,

localitatea Bucureşti – filiala

Societatea Comercială Tohan – S.A.,

localitatea Zărneşti

R13652413J08/49/2001131/15.09.20051 (c, d, e,

f, g, h),

7, 26,

27 (a),

29 (b),

30 (b), 33

46.Compania Naţională Romarm – S.A.,

localitatea Bucureşti – filiala

Societatea Comercială Carfil – S.A.,

localitatea Braşov

R13945863J08/596/2001173/22.09.20051 (d, e,

f), 33

47.Societatea Comercială Oltchim – S.A.,

localitatea Râmnicu Vâlcea

R1475261J38/219/199146/1.07.20052, 7, 24,

26, 39, 42,

43, 44, 45

48.Societatea Comercială Cuprom – S.A.,

localitatea Bucureşti – sucursala Baia

Mare, localitatea Baia Mare

15763027J24/1088/200348/1.07.2005

48B/8.09.2005

21, 26, 28,

29

49.Societatea Comercială Stipo – S.A.,

localitatea Dorohoi

R622127J07/1995/199149/1.07.200515, 16 (a,

b), 27, 33

50.Societatea Comercială Combinatul

Siderurgic Reşiţa – S.A., localitatea

Reşiţa

R1064207J11/59/199151/1.07.20051 (a), 7,

23, 25, 26,

27

51.Societatea Comercială Stimas – S.A.,

localitatea Suceava

717928J33/5/199152/4.07.200515, 16
52.Societatea Comercială Beta – S.A.,

localitatea Buzău

1154660J10/9/199153/4.07.2005

140/20.09.2005

2, 26, 33
53.Societatea Comercială Mecanica Dacia –

S.A., localitatea Mioveni

R9813287J03/714/199756/6.07.200524, 26
54.Societatea Comercială Centrala Electrică

de Termoficare Arad – S.A., localitatea

Arad

R14593668J02/336/200259/6.07.20057
55.Societatea Comercială Petromservice –

S.A., localitatea Bucureşti – sucursala

Piteşti, localitatea Piteşti

14716450J03/449/200261/7.07.200513
56.Societatea Comercială Petromservice –

S.A., localitatea Bucureşti – sucursala

Craiova, localitatea Işalniţa

R14794386J16/685/200265/8.07.200513
57.Societatea Comercială Petromservice –

S.A., localitatea Bucureşti – sucursala

Petromservice Vest, localitatea Arad

14743030J40/694/200271/11.07.200513
58.Societatea Comercială Petromservice –

S.A. – sucursala Ploieşti, localitatea

Ploieşti

146933608J29/642/200277/15.07.200513
59.Societatea Comercială Mecanex – S.A.,

localitatea Botoşani

R613803J07/199/199162/7.07.200524
60.Societatea Comercială Promex – S.A.,

localitatea Brăila

R2265683J09/112/199163/7.07.20057, 24, 26,

33

61.Societatea Comercială de Transport cu

Metroul METROREX – S.A., localitatea

Bucureşti

R13863739J40/6880/199964/7.07.2005

225/8.09.2005

5, 6
62.Societatea Comercială Upetrom 1 Mai –

S.A., localitatea Ploieşti

1350365J29/1/199169/8.07.200524, 26,

27, 33

63.Societatea Comercială IUS – S.A.,

localitatea Braşov

R1109309J08/30/199170/11.07.200526
64.Societatea Comercială Foraj Sonde Bascov

– S.A., localitatea Bascov

R167778J03/2714/199273/14.07.200513
65.Societatea Comercială de Reparaţii şi

Servicii Termoserv Craiova – S.A.,

localitatea Işalniţa

15376918J16/578/200375/14.07.20057, 27
66.Hidroelectrica – S.A., localitatea

Bucureşti – filiala Societatea

Comercială Hidroserv Porţile de Fier –

S.A., localitatea Drobeta-Turnu Severin

14936693J25/250/200276/14.07.200510
67.Societatea Comercială Cupru Min – S.A.,

localitatea Abrud

11551757J01/64/199978/15.07.20053, 14, 20,

26, 32

68.Societatea Comercială Hitrom – S.A.,

localitatea Vaslui

R2431476J37/174/200280/15.07.20057
69.Societatea Comercială Tractorul U.T.B. –

S.A., localitatea Braşov

R1109465J08/16/199181/18.07.200523, 24, 26
70.Societatea Comercială Foraj Sonde

Râmnicu Vâlcea – S.A., localitatea

Râmnicu Vâlcea

R2618033J38/1296/199283/18.07.200513
71.Societatea Comercială UMB – S.A.,

localitatea Bacău

R16970624J04/2137/200484/18.07.200524
72.Societatea Comercială Metabet CF – S.A.,

localitatea Piteşti

128507J03/150/199185/19.07.20057, 23,

24, 33

73.Societatea Comercială Materiale de

Fricţiune şi Garnituri de Etanşare –

FERMIT – S.A., localitatea Râmnicu Sărat

R1170151J10/298/199186/19.07.200551
74.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Socep S.A.,

localitatea Constanţa

1870767J13/643/199187/22.07.20051 (a, b),

7, 8

75.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Decirom S.A.,

localitatea Constanţa

1890411J13/516/199188/22.07.20051 (a,b), 8
76.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Chimpex – S.A.,

localitatea Constanţa

R1910160J13/619/199189/22.07.20051 (a, b),

7, 8

77.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Frial – S.A.,

localitatea Constanţa

1887971J13/624/199190/22.07.20051 (a, b), 8
78.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Casa de Expediţii

PHOENIX – S.A., localitatea Constanţa

R1878000J13/703/199191/22.07.20051 (a, b), 8
79.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Rotrac – S.A.,

localitatea Constanţa

R4272644J13/5956/199292/22.07.20051 (a, b), 8
80.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Minmetal – S.A.,

localitatea Constanţa

R1910217J13/566/199193/22.07.20051 (a, b),

7, 8, 9

81.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Umex – S.A.,

localitatea Constanţa

R1888500J13/604/199194/22.07.20051 (a, b), 8
82.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Romtrans Agenţia

Mol 1 – S.A., localitatea Constanţa

R400805J13/1549/199695/22.07.20051 (a, b),

7, 8, 9

83.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Oil Terminal –

S.A., localitatea Constanţa

2410163J13/512/199196/25.07.2005

226/08.09.2005

7
84.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Sticerom Group

Exim – S.R.L., localitatea Constanţa

R16041031J13/5029/200497/25.07.20051 (a, b), 8
85.Organizaţia Patronală Operatorul

Portuar, localitatea Constanţa –

Societatea Comercială Compania de

Remorcare Maritimă Coremar – S.A.,

localitatea Constanţa

R1874343J13/620/199198/25.07.20059
86.Societatea Comercială Dafora – S.A.,

localitatea Mediaş sucursala Foraj,

localitatea Mediaş

R15513764J32/768/200399/25.07.200513
87.Societatea Comercială Atlas – G.I.P. –

S.A., localitatea Ploieşti

1360687J29/79/2001100/25.07.2005

147/21.09.2005

1 (a, c), 2
88.Societatea Comercială Lugomet – S.A.,

localitatea Lugoj

R1846726J35/258/1991102/26.07.200524, 26, 27
89.Societatea Comercială Stisom – S.A.,

localitatea Poiana Codrului

6433995J30/663/1991104/8.09.200515
90.Societatea Comercială Remarul 16 Febru-

arie – S.A., localitatea Cluj-Napoca

201373J12/1591/1992105/8.09.20057, 24, 26,

30 (a)

91.Societatea Comercială Rompetrol

Rafinare – S.A., localitatea Constanţa

R1860712J13/534/1991106/8.09.200518 (b),

36, 39

92.Societatea Comercială Somvetra – S.A.,

localitatea Gherla

R202174J12/48/1991107/8.09.200515, 16,

27, 33

93.Societatea Comercială Celhart Donaris –

S.A., localitatea Brăila

R2253999J09/6/1990108/9.09.20057
94.Societatea Comercială Sticla Turda –

S.A., localitatea Turda

R202190J12/3/1991109/9.09.200515, 16 (a,

b), 33

95.Societatea Comercială Turnătoria

Metalul – S.R.L., localitatea Cluj-

Napoca

2886044J12/3977/1992110/9.09.200524, 33
96.Societatea Comercială Vitrometan – S.A.,

localitatea Mediaş

R803786J32/8/1991111/9.09.200515, 16 (a,

b), 27

97.Societatea Comercială Cristiro – S.A.,

localitatea Bistriţa

R567480J06/30/1991112/9.09.200515, 16 (b,

c), 27, 33

98.Societatea Comercială Agroexport – S.A.,

localitatea Constanţa

1592415J13/1164/2001113/9.09.20051 (a, b), 8
99.Agenţia Română de Salvare a Vieţii

Omeneşti pe Mare, localitatea Constanţa

16330145114/9.09.20059
100.Societatea Naţională de Gaze Naturale

ROMGAZ – S.A. – Sucursala de

Intervenţii, Reparaţii Capitale şi

Operaţii Speciale la Sonde

(S.I.R.C.O.S.S.), localitatea Mediaş

15750450J32/1190/2003115/12.09.200513
101.Societatea Comercială Foraj Sonde –

S.A., localitatea Târgu Mureş

R4727746J26/349/1995116/12.09.200513
102.Societatea Comercială Mittal Steel

Galaţi – S.A., localitatea Galaţi

1639739J17/21/1991117/12.09.20051 (b), 7

10, 18 (a,

b), 19 (c),

21 (a), 22,

23, 24,

25 (a), 26,

27, 30 (c,

d), 39

103.Societatea Comercială Nitroexplosives –

S.A., localitatea Făgăraş

16283540J08/675/2004118/12.09.20051 (c)
104.Societatea Comercială Alro – S.A.,

localitatea Slatina

1515374J28/8/1991119/13.09.200528 (d)
105.Societatea Comercială Grandemar – S.A.,

localitatea Cluj-Napoca

200947J12/365/1991120/13.09.200532
106.Societatea Comercială FOSERCO – S.A.,

localitatea Târgu Ocna

R969453J04/563/1991121/13.09.200513
107.Societatea Comercială Aquafor

Internaţional – S.R.L., localitatea

Târgu Ocna

R12979930J04/233/2000122/13.09.200513
108.Societatea Comercială Mittal Steel

Roman – S.A., localitatea Roman

2057240J27/88/1991123/13.09.20057, 24,

25 (a), 26,

27 (a),

30 (c)

109.Societatea Comercială Fabrica de Sticlă

Avrig – S.A., localitatea Avrig

R2460706J32/69/1991124/14.09.200515
110.Societatea Comercială Rominserv – S.A.,

localitatea Bucureşti – punct de lucru

Societatea Comercială Rominserv Valves

Iaifo – S.A., localitatea Zalău

14208851J40/8331/2001125/4.09.2005

158/21.09.2005

2, 24, 26
111.Societatea Comercială Sometra – S.A.,

localitatea Copşa Mică

813526J32/124/1991126/14.09.20057, 21, 22,

23, 26, 28,

29, 36, 38

112.Societatea Comercială Întreţinere şi

Reparaţii Locomotive şi Utilaje – CFR

IRLU – S.A., localitatea Bucureşti

R14300920J40/9679/2001127/14.09.20057
113.Societatea Comercială Severnav – S.A.,

localitatea Drobeta-Turnu Severin

R1606030J25/03/1990129/14.09.200533
114.Societatea Comercială Hidrojet – S.A.,

localitatea Breaza

R1318860J29/17/1991130/14.09.200524, 26, 27
115.Societatea Comercială Stirom – S.A.,

localitatea Bucureşti

335588J40/10/1990132/15.09.200516 (a, b),

30 (a)

116.Societatea Comercială Foraj Sonde –

S.A., localitatea Craiova

3730778J16/2746/1992133/15.09.200513
117.Societatea Comercială Laminorul – S.A.,

localitatea Brăila

2266948J09/42/1991134/15.09.20057, 25 (a),

26

118.Societatea Comercială Mechel Târgovişte

– S.A., localitatea Târgovişte

R913720J15/284/1991135/16.09.2005a (a), 7,

19 (f), 23

(a, b, c),

24, 25 (a,

b, c, e, f,

g), 26, 27

119.Societatea Comercială Silcotub – S.A.,

localitatea Zalău

R676666J31/8/1991136/16.09.200525 (a)
120.Institutul de Sănătate Publică,

localitatea Bucureşti

4340692138/20.09.20052
121.Spitalul Universitar Căi Ferate,

localitatea Craiova

4332169139/21.09.20052
122.Societatea Comercială Nuclear & Vacuum –

S.A., localitatea Măgurele

R481419J23/1216/2002141/20.09.20052
123.Trustul de Montaj Utilaj Chimic

Bucureşti – sucursala Bucureşti-Sud,

localitatea Bucureşti

390841J40/7572/2002142/20.09.20052
124.Societatea Comercială Rompetrol Rafinare

– S.A., localitatea Constanţa

R1860712J13/534/1991145/20.09.20052
125.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii

Louis Ţurcanu, localitatea Timişoara

4548538146/21.09.20052
126.Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă,

localitatea Timişoara

4483447148/21.09.20052
127.Societatea Naţională Nuclearelectrica –

S.A., localitatea Bucureşti

R10874881J40/7403/1998149/21.09.20052
128.Spitalul Clinic de Urgenţă Sf.

Pantelimon, localitatea Bucureşti

420388150/21.09.20052
129.Spitalul Clinic Prof. Dr. Th. Burghele,

localitatea Bucureşti

4283538151/21.09.20052
130.Spitalul Orăşenesc, localitatea

Bumbeşti-Jiu

4448199152/21.09.20052
131.Centrul de Cardiologie, localitatea Iaşi8615184153/21.09.20052
132.Societatea Comercială Vilmar – S.A.,

localitatea Râmnicu Vâlcea

R2989503J38/1525/1991156/21.09.20052, 25 (a),

26, 33

133.Spitalul Clinic Judeţean, localitatea

Sibiu

4240898157/21.09.20052
134.Societatea Comercială Rafiserv Arpechim

– S.A., localitatea Piteşti

15227355J03/211/2003159/21.09.20052
135.Spitalul Universitar CFR Witing,

localitatea Bucureşti

4267257161/22.09.20052
136.Societatea Comercială Menarom – S.A.,

localitatea Galaţi

R1627165J17/172/1991162/22.09.20052
137.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf.

Apostol Andrei, localitatea Galaţi

3126853164/22.09.2005

165/22.09.2005

2
138.Regia Autonomă de Transport Bucureşti –

R.A., localitatea Bucureşti

1589886J40/46/1991167/22.09.20052, 24,

30 (a), 33

139.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă,

localitatea Constanţa

4301103J70/380/1992168/22.09.20052
140.Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru

Trestioreanu, localitatea Bucureşti

4203709169/22.09.20052
141.Societatea Comercială Fortus – S.A.,

localitatea Iaşi

R1958479J22/683/1991170/22.09.20052
142.Spitalul Clinic Colţea, localitatea

Bucureşti

4192960171/22.09.20052
143.Spitalul Municipal, localitatea Roman2613940175/22.09.20052
144.Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola,

localitatea Iaşi

4541165176/22.09.20052
145.Societatea Comercială Foraj Sonde

Zădăreni – S.A., localitatea Zădăreni

1727229J02/124/1993177/22.09.200513
146.Spitalul Clinic de Pediatrie,

localitatea Sibiu

11411672179/22.09.20052
147.Institutul de Boli Cardiovasculare Prof.

Dr. C.C. Iliescu, localitatea Bucureşti

4203628181/22.09.20052

276 Comentarii

  • Buna ziua
    Am lucrat 27 de ani cu grupa 2 ,dar pana in 2001 doar 22 de ani și am ieșit la pensie in 15.01.2014
    Voi beneficia de aceasta lege ?
    Mulțumesc

  • Buna ziua. Daca , la un stagiu total de cotizare de 39 ani, 5 luni si 12 zile, am 17 ani, 9 luni si 25 zile in grupa a II-a de munca ( cu un stagiu aferent de 4 ani si 3 luni), nu ma incadrez in recalcularea cu stagiul de 25 de ani? Multumesc.

  • Tatăl meu a ieșit in anul 2015 la pensie, conform deciziei, a lucrat in gr.I (15 ani si 7 luni), gr.II ( 4 ani si 9 luni) + stagiu aferent grupe/condiții de munca (8ani si 9 luni) si perioade asimilate ( 1 an 3 luni si 20 zile) beneficiază de aceasta lege ( ma refer la reducerea stagiului complet de cotizare la 25 ani)

    • Stimate Nistor Vlad, din păcate legea nu prevede combinații între grupa 1 si 2 din care să rezulte un stagiu mixt similar cu cel precizat, urmare condițiile ce trebuie îndeplinite pentru solicitanți sunt 20 ani grupa 1 sau 25 grupa 2( mai multe in site).

      • Mulțumesc pentru răspuns! Dar încă tot nu mă „mulțumește”, pt. ca tatăl meu a lucrat cel puțin in peste 25 ani. Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale ( foraj sonde ) se reduce vârsta standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani. Rog daca se poate, dati-mi un link care prevede..
        Încă o întrebare: ce înseamnă stagiu aferent grupe/condiții de muncă? Nu ar înseamnă ca s-ar asocia cu gr.I/II?

  • Buna ziua, tatal meu are un stagiu 33 ani (din care 24 de ani gr.II condiții deosebite,2 ani somaj)-născut în 25.08.1960.
    Imi puteți spune când poate să iese la pensie ,si daca se încadreza la noua lege a pensiilor?
    Mulțumesc mult anticipat!

    • Stimată Petrescu Mihaela, este foarte important de văzut dacă activiatea desfășurată în cei 24 de ani se încadrează în cerințele prevăzute în lege (unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă) altfel nu se poate aplica noua prevedere legală la stabilirea drepturilor la pensionare. Altfel din datele menționate pensionarea cea mai timpurie se va putea realiza de la 59 de ani și 6 luni.

  • Bună ziua.Am lucrat la CFR (impiegat de miscare și operator RC) 28 de ani la grupa 1 și am ieșit la pensie în noiembrie 2010.În decizia de pensionare 10 ani din cei 28 de după anul 2001 au fost trecuti la conditii normale de munca.Vă rog sa-mi spuneți dacă beneficiez de recalcularea pensiei conform L221/2018.
    Cei 10 ani de după 2001,nu trebuiau trecuti la conditii speciale de către casa de pensii?
    Vă mulțumesc.

    • Stimate TOMICĂ TUDOR, dacă recalcularea punctajelor pentru anii realizați în grupa 1 încă nu s-a realizat, atunci acest lucru va trebui să se întâmple în acest an. Recalcularea cu stagiu de cotizare redus, nu se va putea realiza deoarece nu aveți, în acte, mai mult de 20 ani de grupa 1. Situația anilor de după 2001 privind încadrarea în grupe nu este apanajul casei de pensii ci al CFR si a sindicatelor din CFR.

  • Buna ziua. Vă rog să mă ajutați să înțeleg dacă am drepturile conferite de Legea 221 în condițiile în care am ieșit la pensie pentru limita de vârstă și am un stagiu total de cotizare de 37 de ani 4 luni și 25 de zile. Stagiul complet de cotizare pe L 19 care era in vigoare la data ieșirii mele la pensie era de 30 de ani și 7 luni. Am 19 ani 10 luni și 7 zile de gr. I. Vă mulțumesc pentru timpul acordat

    • Stimate Constantin, legea prevede un minim necesar de 20 ani in grupa 1, fără a face referiri la situațiile în care nu se ating 20 de ani în grupa 1. Urmare nu sunteți cuprins in recalcularea anunțată.

      • Am 25 ani 4luni 12 zile in grupa II am ieșit la pensie in februarie 2011 întru la RECALCULARE? Multumesc

        • Stimate Iriescu, este posibil să intrați în recalculare dacă pe decizia dumneavoastră scrie că s-a emis în baza legii 19/2000, lucru de altfel posibil deoarece normele de aplicare a legii 263/2010 sau emis în 20 Martie 2011, publcată în M.O. la 28 Martie 2011.

        • Am 27 de ani lucrați în grupă specială stagiu complet 35 de ani ,la câți ani mi se împarte punctajul Mulțumiri!

          • Stimat Andrei GHE Petrică, după caz se împarte la 20, 25 sau 35 de ani, depinde mediul în care sau realizat anii în condiții speciale.

          • Andrei Ghe Petrică
            La determinarea punctajului mediu anual se vor utiliza doua stagii complete:
            25 pentru condoitii speciale
            35 pentru restul

    • Mi se pare discriminatoriu și imoral faptul de a introduce o limită (20de ani)foarte mare de lucru în grupele Întâi si doi de muncă pentru a beneficia de recalculare a pensiilor persoanelor care au lucrat in aceste condiții.fiecare an lucrat la aceste categorii de muncă și-a pus amprenta in mod negativ asupra sănătății salariaților și am platit cu toții aceleași taxe și impozite și mi se pare corect ca toți să beneficiem de aceleași drepturi și la recalculare , voi ce părere aveți?

  • Ma numesc Stanca Nicolae am esit la pensie in 05-09-2014 am lucrat 27 ani 2 luni 24 zile in grupa 1 de munca restu de ani pana la 42,5 in conditi normale de munca stagiu de cotizare 35 ani .Sotia mea a esit in 01-01-2014 a lucrat 20ani 8 luni 10 zile in grupa 1 de munca 6 ani 2 luni 14 zile in conditi speciale restu pana la 32, 5 in conditi normale de munra stagiu decotizare 32,5 ne incadram la recalculare 01 -10 -2018 va multumesc .

    • Stimate Nicolae, dumneavoastră veți beneficia de recalculare, iar doamna va afla dacă este eligibilă pentru calcul numai după ce voi cunoaște în ce domeniu de activitate a realizat cei peste 20 ani de grupa 1. In acest sens puteți scrie la consultanta@pensiata.ro.

  • Buna seara!Daca se poate sa-mi spuneti cu aproximatie cand pot depune dosarul de pensionare.

    Sunt nascuta pe 24 aprilie 1963.Am 26 de ani in campul muncii ,din care 11 ani in grupa unu de munca+8 ani in Suedia.

    In alta ordine de idei,este bine sa aduc anii lucrati in Suedia pentru a-mi completa stagiul de vechime?

    Multumesc anticipat!Elena.

    • Stimataă Elena Adam, varsta standard de pensionare in România este 62 ani si 5 luni (24 Septembrie 2025) iar stagiul complet de cotizare 33 ani si 1 luna. Deoarece aveți cumulat un total stagiu de 34 ani plus 5 ani si 6 luni ( 38 ani si 6 luni) pentru munca desfășurată în grupa 1 se va putea aplica reducerea varstei standard de pensionare, grație anilor realizați 100% in grupa 1, de 5 ani si 6 luni , urmare varsta standard redusă de pensionare se va putea accesa incepand cu Martie 2020, iar pensia din Suedia incepand cu implinirea varstei de 67 de ani, dacă legea din Suedia nu prevede altceva.

  • Mama mea a lucrat la Romtelecom si are 30 de ani gupa a 2 de munca.A iesit la pensie in aprilie 1999,beneficiaza de recalculare?

    • Stimată Butura Iuliana, recalculările cuprind pensionarii cre au realizat ani de muncă in grupa 1, iar pentru cei care au realizat muncă in condiții de grupa 2, numai dacă nu au beneficiat deja de recalcularea punctajului realizat in grupa 2 după 2010.

  • Mama mea a lucrat la Romtelecom ca telefonista si are grupa a 2vde munca de 30 de ani.A iesit la pensie in aprilie 1999.Beneficiaza de recalculare?

  • Nu ,nu scrie pe decizia de pensionare punctajul realizat pe grupa, decat vechimea totală de 41 ani ,grupa a 2de munca, de 30 de ani si o luna si baza de calcul.Butura Iuliana.

  • Nu are nimic pomenit despre litera F ,apar literele pe decizie A,B,C,D si E….nimic de la litera F si punctaj grupa.
    Am depus la casa de pensii Galati o cerere sa vad daca i au platit grupa.de munca…in 30 de zile va primi un raspuns..

  • Buna seara am iesit la pensie in anul 2009 am 20,3 ani in gr 1 restul in cond normale,ma refer strict al acestia 20 de gr 1 credeti ca voi intra in recalcularea pensiei multumesc

    • Stimate Gheorghe Neagu, pentru recalcularea cu stagiu de cotizare redus trebuie ca acesti ani de grupa 1 sa fie realizati in functia de balerin, acrobat, jongler, clovn, calaret de circ, dresor de animale salbatice, solist vocal de opera si opereta, instrumentist la instrumente de suflat sau cascador, altfel puctajul calculat in 2009 pentru grupa 1 dacă nu a fost revizuit după 2010 acesta va fi din oficiu recalculat cu luare in calcul a stagiului complet de 35 ani.

      • Multumesc pt raspuns desi nu ma satisface eu stiam ca gr 1 inseamna munca grea toxicitate (in cazul meu turnatorie neferoase ) sunt surprins ca spuneti ca trbuia sa fiu calaret la circ ,cascador,instrumentist etc numai munca grea nu ati incluso 20,3ani de turnatorie care au fost recunoscuti de casa de pensii

        • Trebuie sa fiti surprins , e adevarat, dar să fiți cu gandul la cei care au dat legea. După cum vedeți ”legiuitorul PSD” a considerat că un călăreț a fost mai expus decât un turnător, probabil că și UDMR avut un cuvânt greu în această situație.. cine știe.

  • Am lucrat 15 ani la o exploatare de uraniu,pe vremuri era considerata in grupa 0 si am iesit la pensie pana la 1 aprile 2001.Imi puteti spune,va rog,cati ani de vechime se adauga si daca beneficiez de aceasta recalculare?Va multumesc!

    • Stimată Carmen, legea nu vă este eligibilă, deoarece în acest caz ați beneficiat de o pensionare indiferent de vârsta fiindcă ați avut 15 ani de activitate în mină de uraniu.

  • Bună ziua, Am lucrat în combinatul chimic Făgăraș 24 ani și 5 luni în grupa1, am ieșit la pensie în 2006 , puteți sa-mi spuneți dacă beneficiez de recalcularea pensiei? Aceeași întrebare și în cazul soțului meu care a lucrat la UPRUC Făgăraș, timp de 23 ani grupa1 plus 3 ani și 4 luni în condiții deosebite ; el ieșind la pensie în 2005. Va mulțumesc, Virginia .

    • Stimată Virginia, cele două dosare vor putea fi revizuite în ceea ce privește punctajul acordat pentru grupa 1, dar recalculare cu stagiul complet de cotizare redus la 20 sau 25 ani, nu este posibilă deoarece nu aveți realizați minim 25 ani în grupa 1. 20 de ani în grupa 1 este necesară în cazul celor care au realizat acești ani în funcția de balerin, călăreț de circ etc.

  • Am ieșit la pensie 01 .12 .2011 cu vechime de28 ani gr 1 , 2ani gr 2 și9 ani normal .Eu beneficiez de recalculare ? Am 91,5 puncte . Acestea se împart la25 sau numai punctele realizate în cei 28 ani ?Punctele din cei 28 ani câte sunt din cele 91,5 ?

    • Stimate Valerică, din datele prezentate , rezultă că decizia dumneavoastră va fi recalculată luând în calcul 25 ani ca stagiu complet de cotizare . Punctajul total va fi împîrțit la 25, nu doar cel aferent grupei 1. Pentru detalii numerice și un răspuns sigur, aveți la dispoziție serviciul de consultanțî dezvoltat de http://www.pensiata.ro .

    • Stimata doamna covaliuc, barbu vergil din Slatina Olt CNP 15601……,pensie de casă de pensii Slatina Olt în anul 2017, limită de vârstă respins recalculare pensie petru limită de vârstă motivul pentru pensie de invalid care mărit punctajul minim din 2018,1100pucte.acodate.la.penie., de ce nu dreptul la recalculare pensie petru limită de vârstă, după grup de munca și sport de vechime.

      • Stimate Barbu Vergil, vă mulțumesc pentru răbdare. În acest caz pensia dumneavoastră a fost calculată corect, deoarece legea 221/2018 stabilește recalcularea punctajului realizat in grupe superioare de muncă numai dacă asupra valorii pensiei nu sau aplicat prevederile OUG 209/2008 sau a legii 263/2010, cum decizia dumneavoastră a fost emisă după 2011 aceasta a beneficiat de aplicarea legii 263/2010 și un calcul al punctajului realizat in grupe conform legii în vigoare. Pentru recalcularea cu un stagiu complet redus la 25 de ani sunt necesari minim 25 ani realizați în condiții speciale.

    • Stimate Soare Dumitru, recalcularea pensiilor se face doar pentru cei care au minim 20 ani de grupa 1 ( acrobați, balerini) sau peste 25 ani în alte sectoare de activitate din grupa 1.

  • Buna ziua,
    Am lucrat 10 ani si 11 luni in grupa I si 19 ani si 5 luni in grupa II/conditii deosebite si 8 luni in conditii normale.
    Imi va fi recalculata pensia?
    Multumesc

  • Bună ziua. Am aproape 27 de ani lucrați în grupa 1 de muncă și grupă specială cum se numește după 2001. Vă întreb după noua lege a pensiilor 2018 de ce reducere din vârsta de pensionare voi beneficia? Mulțumesc.

  • Buna ziua!
    Am lucrat la unitate militara de transmisiuni ,angajat civil 43 de ani fara intrerupere dintre care 23 ani si 11 luni in grupa I ,si 16 ani grupa II iar restul in conditii normale. Beneficiez de rexalculare?
    Multumesc!

    • Stimată Ioana, recalcularea cu stagiul complet de cotizare redus se va face doar pentru cei care au minim 25 ani grupa 1 ( in cazul dumneavoastră), astfel că există doar șansa unui calcul al punctajului aferent perioadelor din grupa 1 sau 2 dacă acesta nu s-a realizat după 2011. Desigur din ianuarie 2021 și pensia dumneavoastră se va recalcula după noul sistem de calcul cu un stagiu complet de cotizare de 25 ani.

  • Am lucrat 27 de ani in grupa 2 in industria textila pana in 2001 si alti 10 ani in conditii normale pana la pensionare in 2010,eu beneficiez de recalculare prin reducerea stagiului de cotizare?
    Multumesc.

  • Bună ziua, am și eu o întrebare;am lucrat la mină 21 ani 4 luni 6 zile in subteran [ gr. 1, (la anexa din decizie specifică, condiții speciale de muncă) stagiu aferent grupe/condiții de muncă 10 ani și 9 luni] am ieșit la pensie în 1998 august și acuma la vârsta de 65 ani, la limită de vârstă cu un total de puncte de 53.01210 fără indicele de corecție, vă întreb dacă intru în recalculare? Puncte realizate s-au împărțit la 30 și nu la 20, cum prevede legea. Am dreptul la recalculare, da sau nu? Vă pot trimite anexa la decizie s-au la decizie. Vă mulțumesc.

    • Stimate Nechita Petru, pensia dumneavoastră a fost recalculată după anul 2004, cel mai probabil în 2005 după sistemul de calcul al legii 19/2000, apoi s-a aplicat o recalculare conform ordonaței 100/2008, etc. Pentru un răspuns concret trebuie să analizați suportul juridic pentru calculul punctajului aferent grupei 1 menționat în ultima decizie de pensionare. Din câte îmi amintesc am expediat n răspuns pe adresa de e-mail în acest sens.

  • Buna ziua, cei care au lucrat in zootehnie si au gr.2 beneficiaza de majorare.Mentionez ca are 25 de ani de grupa si a iesit in2003 la pensie.
    multumesc

  • Buna ziua,
    am iesit la pensie la 1 iunie 1997 in baza legii nr. 3/1977 cu o vechime totala de 41 ani, 7 luni si 3 zile (rotunjita la 42 de ani) , din care vechime efectiva 27 ani, 7 luni si 6 zile in grupa I de munca , devenita „conditii speciale zona I radiatii” , stagiul complet de cotizare la data iesirii la pensie fiind de 15 ani in temeiul Hotararii 407/1990 zona I radiatii.
    Va rog sa imi spuneti daca in aceste conditii beneficiez de majorarea punctajului anual cu 50% in temeiul Legii 263/2010 si a reglementarilor aduse de Legea 221/2018 si daca da , care va fi stagiul de cotizare utilizat la recalculare.
    Va multumesc anticipat

    • Stimată Dobre Camelia, punctajul realizat in condiții de grupa 1/cond speciale trebuie calculat cu majorare de 50%. Legea 221/2018 nu exclude recalculaea pensiei dumneavoastră cu stagiul complet de cotizare de 25 ani. Pentru siguranță vă recomand să cereți o confirmare oficială de la juristul casei de pensii.

  • Stimate Domn Ioan Covaciu,am și eu 2 rugăminți: Eu am ieșit la pensie pentru munca depusă la 3.03.2010.Am un stagiu de cotizare de 42 ani 7 luni și 28 de zile din care 19 ani 5 luni și 17 zile lucrați in grupa 1 .Aș dorii să știu dacă mă incadrez la această recalculare?
    Soțul meu a ieșit la10.12.2010 cu un stagiu de cotizare de 50ani 5luni 13 zile,din care 23ani 5luni 7zile grupa 1,aș avea aceeași intrebare,dacă se încadrează la recalculare.Dacă da de când o să ne incadrăm la calcul? Vă mulțumesc anticipat,vă doresc Sărbători fericite și un An Nou plin de bucurii.

    • Stimată Cornelia, dacă în fiecare caz nu sau primit decizii de pensionare după 2011 -prezent, atunci se calculează doar punctajul aferent grupei 1, calcul ce a debutat în oct 2018 su este de așteptat să se finalizeze in oct 2019. Calculul punctajului utilizând un stagiu complet de cotizare redus la 25 de ani se aplică doar celor care au minim 25 de ani realizați 100% în grupa 1 sau minim 20 ani 100% in grupa 1 ( cascadori, acrobați, balerini, etc). Sărbători fericite !

  • Buna ziua,
    Sotia mea a lucrat in perioada 1992-2001 la intreprindereaSC ARMUS SA ,permanent,zilnic 8-10,12 ore la serviciul ,atelierul Arhiva-Editie amplasat la subsol 7-9 m adancime,in fosta incinta ALA(Aparare locala antiaeriana) si adapost antiatomic.Interiorul nu a avut lumina naturala numai electrica in atmosfera viciata de noxe datorate slabei ventilatii,praf rezultat din manipularea documentatiei si a operatiilor de editare.taiere,ambalare,toalete subterane,materiale ALA din cauciuc de toate genurile,zgomote si trepidatii continue datorate masinilor -unelte de deasupra,caderi repetate de curent si apa curente,umiditate excesiva peretilor mai ales iarna, miasme,urcarea si coborarea repetata a scarilor ptr a mai iesi la suprafata cu toate materialele,solicitari fizice si nervoase permanente.Conform spuselor Dnei Olguta Vasilescu va rog respectuos sa-mi confirmati daca aceasta perioada de activitate este normal sa fie echivalenta cu conditiile de incadrare in grupa 1 de munca.Mentionez ca actualmente fabrica este desfiintata si demontata,dar grupul subtera exista fiind construit din beton.

    • Stimate Mihail în acest caz rebuie să existe înscrisuri în carnetul de muncă cu referire la grupa de muncă în care s-a desfășurat activitatea. Între timp Olguța și-a luat tălpășița.

  • Sunt nascuta in data de 01.07.1965 ,am pana in prezent 34 de ani de munca din care 5 ani si 7 luni in grupa a2a doar 75%din an.Cand pot iesi la pensie anticipat ?si cati ani mai imi trebuiesc sa ies fara penalizare?

    • Stimată Elena, pentru a putea accesa pensia anticipată parțială aveți nevoie de minim 34 de ani și 3 luni stagiu contributiv, odată această condiție îndeplinită pensia anticipată se va putea accesa din Mai 2023. Pentru alte detalii scrieți la consultanta@pensiata.ro .

  • Buna ziua,va rog sa ma ajutati si pe mine cu un raspuns,tatăl meu are ani lucrați în total 19 ani si 6 luni,dintre care 3 ani grupa 1 si ceilalti grupa 2, meseria de sondor si operator extractie petrol.este nascut in 1961.as dori sa stiu cand iese la pensie mai devreme.multumesc

    • Stimată Rada Ionela, așa cum am menționat telefonic, doar pe baza acestor informații, rezultă un stagiu total de cotizare de peste 23 ani la care se mai adaugă perioda serviciului militar obligatoriu. În aceste condiții dacă nu mai există stagiu de cotizare ( inclusiv in afara tări)cae să completeze totalul până la 35 de ani, varsta de pensionare rămâne 65 de ani.

  • Buna ziua,am sa va rog sa mi raspundeti la o intrebare.Am varsta de 54 de ani,stagiu de cotizatie 34 de ani din care 28,6 ani in grupa 1 de munca.Si acum intrebarea: pot iesi la pensie inainte de a realiza stagiu minim de cotizatie de 35 ani fara a fi penalizat? Multumesc.

    • Stimate Corneliu Costache, dacă în stagiul de cotizare realizat nu ați inclus și stagiul de cotizare primit pentru activitatea realizată în grupa 1, atunci aveți un stagiu total de cca 48 de ani. Astfel că pensionarea la limita de vârstă redusă se va putea realiza cu 13 ani mai repede decât vârsta standard de pensionare(65 de ani) adică de la 52 de ani, practic imediat. Pentru siguranță și garanția că documentele care atestă încadrarea în grupa 1 vor fi validate la casa de pensii vă recomand o analiză a dosarului și după caz un calcul al pensiei cuvenite, deoarece veți fi eligibil și legii 221/2018.

  • Bună seara!
    Am ieșit la pensie in data de 6.06.2004, având 26 de ani de grupa 1, în Combinatul Siderurgic Galați. Doresc să știu dacă beneficiez de recalculare.
    Vă mulțumesc!

    • Stimate Iancu N Cornel, deoarece aveți mai mult de 25 ani stagiu de cotizare în grupa 1 veți avea recalcuată valoarea pensiei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 ani.

  • bn seara…am iesit la pensie pe 25 sept 2010…stagiu cotizare realizat 45 ani 9 luni26 zile..din care in grupa 2 suta la suta 35 ani si 7 zile….ma incadrez in recalculare grupe?multumesc si spor la treaba…

    • Stimate Tudor Sambeteanu, dacă după 2010 nu ați mai primit decizie de recalculare a pensiei atunci veti avea pensa recalculată conform legii 221/2018. În acest caz fiind vorda doar despre recalcularea punctajului aferent grupei a II-a. Pentru detalii legate de noua valoare a pensiei aveți la dispoziție serviciile de calcul dezvoltate de http://www.pensiata.ro și partenerii.

    • Stimate Stoica Ion, veți beneficia de această recalculare deoarece aveți mai mult de 25 ani realizați în grupa 1. Pentru detalii legate de valoarea pensiei ce va trebui să o primiți și suma restantă, aveți la dispoziție serviciile de calcul dezvoltate de http://www.pensiata.ro .

    • Mă numesc Cornel și revin întrucât sunt nelămurit deoarece direct casei de pensii București a spus că cei care au beneficiat de OUG 100din 2008 și legea 263 din 2010 nu mai beneficiază de leg 221 din 2018 privind recalcularea pensiei pt gr 1 și 2.
      Eu am lucrat în comb sider Galați am ieșit la pensie in 06 06 04 avind 25 și 5 luni in gr 1.
      Dacă am beneficiat de OUG 100 din 2008 și leg 263 din 2010 mai beneficiez de leg 221 din 2018 ?
      Menționez că punctajul să împărțit la 30 ani și 5 luni.Va mulțumesc anticipat.

      • Bună ziua stimate Cornel, răspunsul primit a fost parțial adevărat deoarece al doilea efect al legii 221/2018 este cel de recalculare a valorii pensiei cu un stagiu complet de cotizare redus de la 35 la 25 de ani pentru cei care au realizat minim 25 de ani în grupa 1, sau 20 de ani pentru cei care au muncit in ( subteran, artisti)

  • Sunt pensionat in ianuarie 2015 la varsta de 63 de ani si 5 luni cu stagiul de cotizare 35 ani
    Am lucrat in grupa 2 -a 25 de ani si 16 zile iar stagiul de cotizare realizat este de 47 de ani , 2 luni si 9 zile cu un stagiu aferent grupei a 2-a de 6 ani si 3 luni
    Beneficiez de recalculare?

  • Buna ziua,

    Am iesit la pensie in anul 1999, cu pensie limita de varsta. Am grupa a II-a, 19 ani, 11 luni si 9 zile. Voi beneficia de recalcularea pensiei pentru grupa?

    Multumesc!

  • Bună ziua.Tatăl meu s-a pensionat la data de 28.04.2002.are stagiul complet de cotizare 31ani,din care 21ani 10luni în grupa 1,restul gr.2.beneficiază de recalculare?vă mulțumesc.

    • Stimate Pleșa, tatăl dumneavoastră va beneficia de o recaculare , dacă după 2011 nu a primit nici o decizie de pensionare (recalculare). Calculul pensiei cu stagiul de cotizare redus la 20 de ani se va realiza numai în cazul în care a ealizat anii de grupa 1 în minerit (subteran) sau in domeniul artistic ( balerin, acrobat, cascador, sufleor,,,etc), altfel legea nu-i va fi eligibilă.

  • Cum pot sa-mi recuperez grupa de munca din perioada 2001 -2004 imainte de 2001 am avut grupa 1 din 2001-2004 am lucrat in acelas loc de munca in aceleasi conditi de munca si aceasi meserie din 2004 pana in 2006 an primit adeverinta cu gr. speciala

  • Buna ziua, am iesit la pensie in dec. 2014, stagiu cotizare 35 de ani, din care 23 de ani in grupa a II-a. Voi beneficia de recalcularea pensiei? Va multumesc!

  • Am lucrat in grupa 11 ani, (industria de armament) si 8 ani gr 2 ( industrie aviatie), am iesit la pensie in 2015 si nu cred ca beneficiez de recalculare dar mi se pare o discriminare, a pesedistilor, de ce trebuie sa ai 25 aniin gr 1? ca cei care ai lucrat 25 ani si peste s-au prapadit sau nu mai au mult! Ce nemernicie !

  • Buna ziua,eu am castigat in urma unei hotărâri judecătorești grupa unu de munca,respectiv din 1972 in 2001 incluzând si armata,adică 27 ani si 6 luni,menționez ca am dus actele necesare la casa de pensii si mi sa făcut recalcularea dar eu am lucrat 39 de ani in total si m-am pensionat in dec.2011,as vrea sa stiu de ce nu sa făcut recalcularea cu împărțirea punctajului la 25 de ani si daca mai e posibil acest lucru,va mulțumeasc

    • Stimate Constantin, perioada serviciului militar obligatoriu nu poate fi valorificată si nici legiferata in instanță ca fiind realizată în grupa 1 de muncă. Despre recalculare ar fi multe de spus dar mă abțin. Cat priveste situația dumneavoastră, trebuie să aveți minim 25 de ani in grupa 1 pentru recalcularea pensiei utilizand stagiul complet de 25 ani, dacă această condiție este îndeplinită atunci răspunsul legat de data recalculării il poate oferi numai casa de pensii de care aparțineți.

  • Buna ziua ! Am lucrat 39,5 ani din care 22,3 in gr. 1 proc 100 % obtinuti prin hotarare jud. Am iesit la pensie la limita de varsta la 01.01.2014. Beneficiez de recalculare ? Va multumesc !

    • Stimate NICA Constantin, sunteți unul dintre cei cărora le-a fost calculat corect punctajul aferent perioadei realizate în grupa 1. Pentru recalcuarea deciziei de pensionare utilizând un stagiu complet de cotizare redus la la 35 ani la 25 ani sunt necesari minm 25 de ani realizați în grupa 1.

  • Domnule Covaciu,cu respect va rog sa-mi raspundeti la urmatoarea situatie;am renuntat la pensia mea pentru limita de varsta si din 4 06 2011 am optat pentru jumatatea de pensie de urmas .Sotul meu a lucrat 30 de ani gr 1 si 7 ani grupa 2 si a iesit la pensie in 1997 dupa Legea 3din 1997.Va rog sa-mi spuneti daca beneficiez recalculare. Multe multumiri.O seara buna va doresc.

    • Stimată Magda Vlad, deoarece aveți mai mult de 25 ani realizați în grupa 1 în decizia de pensionare, aceasta va trebui recalculată conform legii 221/2018 prin utlizarea unui stagiu complet de cotizare adică 25 ani.

  • Buna seara.Am iesit la piensie in data de18.06 2015,avind 23 ani,4 luni,9 zile in gr1 de munca,3ani ,2luni gr2,7 ani ,5 luni in conditi normale.Doresc sa aflu daca beneficiez de recalculare conform legii221/2018. Va multumesc.

    • Vestea bună e că deja aveți calculat corect punctajul aferent grupelor de muncă, veste mai puțin bună este că pentru recalcularea pensiei, utilizând 25 de ani stagiu complet de cotizare, aveți nevoie de minim 25 ani de grupa 1 sau 20 ani în subteran sau domeniul artistic (balerin, cascador, acrobat…).

    • Stimate Dumitrescu Mihail, legea 221/2018 pevede recalcularea punctajului aferent grupelor de muncă pentru toate pensiile care nu au fost recalculate după 2011 și recalcularea pensiilor cu un stagiu complet de cotizare redus pentru pensionarii care au realizat 25 ani in grupa 1 sau 20 ani de grupa 1 ( minerit, cascadori, balerini, acorbați, sufleori, etc).

  • Am lucrat 14ani si 7 luni la grupa 1 . Am realizat un stagiu de cotizare de 36 ani .. Total vechime cu anii de grupa a fost trecut pe decizie 43 ani … Am ieșit la pensie in 2018 .. Ma încadrez in recalcularea pensiei ????

    • Sunteți fericita unui calcul corect, recalcularea cu un stagiu complet de cotizare in valoare de 25 de ani se va putea realiza numai dacă aveți 25 de ani realizați în grupa 1.

  • MI AM DEPUS DOSARUL IN 15 DECEMBRIE 2010 .AM 29 ANI GRUPA A DOUA .DECIZIA MI A VENIT IN IANUARIE 2011 .IN TOTAL 46 ANI VECHIME. PENSIA MEA VA FI RECALCULATA

  • Buna ziua,
    Am iesit la pensie in 01.11.2009,avand 52 ani si 6 luni.Varsta standar de pensionare conf.lit.E din decizie a fost de 58 ani si 5 luni.Am beneficiat de o reducere a varstei de pensionare de 12 ani datorita conditiilor speciale si deosebite de munca .Am lucrat 21ani 10 luni si 15 zile in gr.1(L3/1977),GRUPA 1 fiind obtinuta prin sentinta judecatoreasca ca urmare a activitatii desfasurata in CONSTRUCTII METALICE INDUSTRIALE.Am lucrat in continuare pana la 01.11.2018 in conditii normale de lucru,solicitand in fiecare an recalcularea pensiei ca urmare a modificarii stagiului de cotizare.INTREBAREA ESTE: mai beneficiez de recalculare in 2019 ca urmare a activitatii desfasurate in GRUPA 1?

    • Stimată Dorina, sunteți printre fericiții care au calculat corect punctajul pentru munca desfășurată în grupa 1. Pentru recalcularea pensiei prin utilizarea unui stagiu complet de 26 ani trebuia să aveți realizați minim 25 de ani realizați în grupa 1.

  • Buna seara! Am lucrat 19 in grupa doua fiind telefonista si am o vechime de 28 de ani si 6 luni in munca. Am iesit la pensie la 15 martie 2017. Beneficiez de recalculare ?

    • In acest caz punctajulul aferent grupei a II-a este corect calculat iar recalcularea cu un stagiu de cotizare redus de la 35 la 25 de ani se realizează doar pentru cei care a realizat minim 25 de ani în grupa 1. ( 20 de ani in cazul minerilor sau artistilor).

  • Mă numesc Iancu Cornel am lucrat la Combinatul Siderurgic și am ieșit la pensie in 6 06 04 avind 25 ani și 6 luni de Gr 1. Am beneficiat de OUG Nr 100din 2008si de legea Nr 263 din 2010 art 169.
    Doresc să știu dacă mai beneficiez de leg 221din 2018 privind recalcularea pensiei pt cei care au lucrat în grupa 1 și 2 de munca.
    Vă mulțumesc anticipat.

  • Am lucrat douazeci ani 11luni in conditii speciale si 1 luna grupa 1 la combinatul campia-turzii.Doresc sa stiu daca beneficiez de recalculare.Am iesit la pensie de boala in 2008

  • buna ziua …am 22 de ani lucrati in gr. 1 si 5 ani lucrati in conditii deosebite…am iesit la pensie in 2006….stagiul total de pensionare este de 44 ani 4 luni si 14 zile…. tot stadiul l-am facut la ARPECHIM, PITESTI ,la derivati cianici( pozitia 134 in tabelul prezentat mai sus)….ma incadrez in recalculare?

  • STAGIU cotizare 31 ani si 8 luni…..vechime pensionare 44 ani, 4 luni si 14 zile…..grupa 1 am 22 ani+ 5 ani conditii deosebite( toti anii lucrati la DERIVATI CEANICI ARPECHIM PITESTI)..PENSIONAT IN 2006…MA INCADREZ LA RECALCULARE?

  • gr 1…..22 de ani si 2 zile conditii deosebite….4 ani, 2 luni si 16 zile conditii normale 5 ani ,9 luni si 18 zile stagiu aferent grupe/conditii de munca…11 ani perioade asimilate……1 ani,4 luni si 1 zi …..se recalculeaza?….pensionat 2006

      • Am iesit la pensie in iulie 2015,am lucrat 25 de ani si 6 luni in minerit gr 1 de munca,mi-a fost recalculata pensia in 2016,mai mi se recalculeaza pensia pentru ca am lucrat 25 de ani si 6 luni?va multumesc anticipat,ma numesc domnul barbu

  • Total stagiu de cotizație 41ani 11 luni din care 26 de ani gr ll pensionata in august2010 Mentionez că după pensionare mi-am continuat activitatea până în 2015

    • Stimată Doina, dacă după 2010 nu ați mai primit nici o decizie de pensionare prin care să fie revizuit punctajul aferent grupei a II-a, atunci acest punctaj va fi recalculat. Recalcularea cu un stagiu complet redus de la 25 de ani se va realiza numai pentru cei care au realizat minim 25 de ani in grupa 1.

  • Am iesit la pensie in februarie 2009 ,cu 25 ani gupa speciala din otelarie, beneficiez de recalculare ?Mentionez ca am iesit cu 169.1. Multumesc !

  • Eu am lucrat 29 de ani in SNCFR, Regionala Bucuresti , in gr. 1 si gr. 2 de munca . Am iesit la pensie in anul 1998. Va rog sa imi spuneti , daca beneficiez de recalcularea pensiei pana la 1.10.2019. VA MULTUMESC.

    • Stimate Bistorescu, veți benefica de recalcularea pensiei cu un stagiu complet, redus de la 35 la 25 de ani, numai dacă aveți minim 25 de ani realizați 100% în grupa 1, altfel dacă după 2010 nu ați primit altă deczie pentru recalcularea punctajului realizat în grupe ( 1 si 2) atunci se va recalcula acest punctaj.

  • Buna ziua.
    Am iesit la pensie in iunie 2009 in baza legii 19/2000 cu o vechime totala de 41 de ani, din care 26,7 ani in grupa a IIa .
    Am lucrat la Combinatul chimic Azomures. Beneficiez de recalculare?
    Nu am mai primit de atunci nici o decizie de reclaculare.
    Mentionez ca pe decizie la litera G se mentioneaza:
    – numar puncte realizate: 42,37477
    – numar puncte conf. OUG 209/2008: 7,11423
    – Punctajul mediu anual 1,64963
    din care maj. OUG 209/2008 = 0,23714
    Va multumesc

    • Stimată Magdalena Kiss, este important de vazut dacă pe cupoul de pensie punctajul mediu anual este același ca cel din decizia de pensionare, dacă este mai mare atunci ese posibil ca să fi primit o altă decizie de calculare de care să nu vă aduceți aminte. În cazul în care punctajul este identic și nu a fost primită nici o decizie de recalculare după 2010, atunci va trebui să primiți o recalculare a deciziei avand ca obiect punctajul de grupa 2. Pentru alte detalii ne găsiți în Tg Mures (Tel 0724 414 043)

  • Daca am 36 de ani de cotizare din care 15 ani lucrati in gr 2 , sunt pensionata in anul 2016 , beneficiez de recalcularea pensiei?Va multumesc.

  • Buna ziua. Tatal meu are 23 ani lucrati in grupa I la CFR si a iesit in pensie in 1994.
    Se incadreaza la recalcularea pensiei?
    Multumim.

  • Buna ziua.Am un stagiu de cotizare de 35 ani si 7 luni,din care 23 ani si 7 luni in conditii speciale(artist instrumentist instrument de suflat).Am iesit la pensie in august 2015.Beneficiez de recalculare?
    Va multumesc.

    • Stmată Teodora, în acest caz va trebui să intrați în recalculare deoarece aveți peste 20 de ani în grupa 1 cu condiția ca acești ani să fie realizați în funcția de instrumentist, caz in care valoarea pensiei va fi ecalculată cu un stagiu coomplet de cotizare redus la 20 de ani.

  • Buna seara! Imi puteti spune va rog daca voi beneficia de recalcularea pensiei avand in vedere detaliile de mai jos?
    Data pensionare: 8 Aprilie 2010
    Vechime: 20.7 ani lucrati in conditii speciale de munca (domeniul minier).
    Va multumesc!

    • Stimate Avram, dacă anii realizați in grupa 1/cond speciale sunt realizați în subteran, atunci pensia dumneavoastră va fi recalculată prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare redus de la 35 la 20 de ani.

      • Va multumesc mult pentru raspuns. Eram ingrijorat fiindca zilele trecute am primit o notificare prin posta referitoare la calcularea pensilor dupa legea din 31.12.2015, in care pensia era recalculata la 30 de ani, nu 20.
        Sa inteleg ca urmeaza sa primim o notificare si pentru recalcularea pensiei in baza legii din 2018.

  • Buna ziua!
    Am iesit la pensie in luna aprilie 2014 de la UMP Plopeni, intreprindere cu profil militar, cu un stagiu de cotizatie de 47 de ani si 9 luni, din care :
    -in grupa 1 – 20 ani si 4 luni
    – conditii speciale – 7 ani si 2 luni
    – conditii normale – 4 ani si 6 luni
    – stagiu aferent grupei 1 – 13ani si 6 luni
    Total grupa 1 = 27 ani si 6 luni
    Doresc sa stiu daca beneficiez de recalcularea punctajului 1 de munca.
    Am iesit la pensie la varsta de 54 de ani.
    Va multumesc!

  • Buna ziua. Am lucrat 16 ani in grupa 1 si datorită acestui mediu toxic in care am lucrat, am fost operata curând de tumoare. Am stagiul de cotizare de 41 ani si o pensie in prezent de 1019 lei, pe care jumătate ii dau la spital lunar pe tratamente si nedicamente. Credeți ca este corect pentru noi? De ce nu s-a făcut recalcularea de 15 ani grupa 1? Cati oameni mai au norocul sa trăiască după ce au lucrat ani de zile in mediul toxic? Mulțumesc

    • Stimată Tatiana, vă doresc multă sănătate și viață fericită cât mai lungă ! Am spus și o voi spune cât timp voi vedea acest fapt: pensionarii sunt valută electorală forte pentru cei care nu reușesc să aducă progres în economie și o creștere a valorii monedei naționale în TOATĂ Europa Centrală și de Est. Toți se fac că plâng după tinerii care pleacă din lipsa unei economii sănătoase ( etc) și în același timp amăgesc pensionarii pentru un vot și apoi o tipărire de bani așa ca să fie ”majorate” pensiile. Mai avem puțin și țara NOASTRĂ va arăta ca un mare Azil de Bătrâni. SIGUR că sunt de acord cu dumneavoastră, nu demult am fost sunt de un miner din Baia Mare că din cei peste 50 de mineri care așteaptă recalcularea au mai rămas 3, ceilalți au trecut deja frontiera în lumea în care nu mai au nevoie de recalcularea pensiei.

  • Am lucrat 21 de ani in grupa 2 la firma Potter la atelierul vulcanizare încălțăminte și la agregatul de injectat tălpi din poliuretan in amestec cu izoceanat. Beneficiez de majorare?
    Am iesit la pensie in 2011 pe caz de boală și la drept in 2012.

    • Stimate Nicolae, deoarece pensia la limită de vârstă redusă s-a realizat după 2010, punctajul aferent grupei a II-a este corect calculat. Recalcularea prin utilizarea unui stagiu de cotizare complet redus la 20 sau 25 de ani se aplică doar celor care au realizat 20 respectiv 25 de ani în grupa 1 ( dacă se va recalcula vreodată).

  • Buna ziua. Mama s-a pensionat in 2016 si are 37 de ani cotizati dintre care 21 ani in gr.II.
    Tata este pensionat in 2014 si a cotizat 40 de ani dintre care 23 gr.II. Beneficiaza vreunul dintre ei de recalculare?

    Multumesc frumos!

    • Stimată Valentina, ambele cazuri sunt fericite, dacă pot scrie așa, deoarece au punctajul aferent grupei a II-a calculat corect. Recalcularea este pentru cei care au muncit în grupe( 1 și 2) și nu au avut recalculată decizia după 2011 și a celor care au muncit 20 ani grupa 1 ( minerit, artiști) sau 25 de ani în grupa 1 ( alte domenii) caz în care se recalculează pensia cu stagiu complet redus la 20 respectiv 25 de ani.

    • daca am lucrat 52 dintre care 26 de ani si 7 luni in grupa 2 deci stadiu complect de cotizare am esit la pensie in 2014 beneficiez de recalculare

  • Ma numesc Dimulescu Ion, am lucrat 30 ani grupa 2 de munca , 1969-1999.Trebuie sa depun cerere de recalculare sau dosarul este recalculat fara cerere/

  • Buna ziua! Ma numesc Gogoasa Gheorghe…am iesit la pensie in mai 2009!de la casa de pensii mi s a spus k pensia mea este corecta si nu ma incadrez la nici o marire….am 23 de ani si 3 luni de gr 1…mi s a spus k a grupa a fost calculata atunci in baza OUG 209/2008…mentionez ca punctajul din cupon este egal cu cel din decizie…este corect?

    • Stimate Gogoasa Gheorghe, după 2010 trebuia să primiți o decizie de pensionare prin care să se dovedească faptul că punctajul pentru grupa 1 recalculat cf legii 263/2010 ( creștere cu 50%) este mai mic decât cel primit prin OUG 209/2008 prin care se acordau 0,5 puncte pentru fiecare an de grupa 1. De regulă dacă aveți nelămuriri legate de calculul pensiei, cereți un răspuns în scris, caz în care îl veți primi de la persoanele mandatate să dea un răspuns.

    • În acest caz , recalcularea punctajului aferent perioadei de grupa 1 este posibilă numai dacă după 2010 nu ați mai primit nici o decizie iar recalcularea cu stagiul de cotizare redus din păcate nu, deoarece aveați nevoie de minim 25 de ani realizați în grupa 1.

  • Buna ziua. Daca o persoana a lucrat 26 ani grupa 1 de munca cu un stagiu complet de cotizare si a iesit la pensie in 2010. A beneficiat de oug 100/2008. Mai beneficiaza acum de recalcularea pensiei dupa legea noua ? Va multumesc.

  • Buna ziua,
    Daca am peste 25 de ani de conditii speciale, la cat se imparte punctajul mediu anual?Cei care au 20 de ani de grupa I, (subteran metrou) beneficiaza de aceasta lege(221/2018)?

  • Buna ziua! Va rog sa-mi dati si mie o veste buna. :) Voi beneficia si eu de marirea pensiei in baza legii 221/2018 ?
    Sunt pensionata din Iunie 2008 in baza legii 19/2000
    Am lucrat in industria textila ca laborant fizico-chimist. Deci in toti acesti ani am inhalat atata toxicitate,ca am ramas cu probleme majore de sanatate!
    Total stagiu de cotizare realizat este de 38 ani,4 luni si 28 de zile, din care in grupa a II-a 27 de ani,11 luni si 15 zile.
    Stagiu aferent gr.I si II 6 ani si 9 luni !
    Cu stima va multumesc anticipat !

  • Buna seara.Am iesit la pensie in august 2017 cu 22 ani 3 luni lucrați în condiții speciale de munca + 1 an 5 luni gr 2 cu un stagiu total de cotizație de 46 ani si 8 luni si stagiu de cotizație de 35 ani de la compania OMV bucurești din ramura interventie si reparatii sonde.Va rog sa ma lămuriți dc ma incadrez în legea 221 din 2018 .Va multumesc

  • Cei care s-au pensionat in anul 2015 cu stagiul de cotizare de peste 40 ani ,intre care grupa a doua de munca 25 ani si au iesit cu „Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială”,beneficiaza de acea marire cu noua lege ?

    • În acest caz punctajulul aferent grupei a II-a a fost calculat corect. Recalcularea cuantumului pensiei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare redus la 25 de ani este realizată numai pentru cei care au realizat minim 25 de ani în grupa 1.

  • Buna ziua,
    tatal meu a lucrat 5 ani la grupa I la CFR si 26 de ani la grupa II, ca brutar, iesind la pensie in anul 1996. Se recalculeaza pensia? Multumesc frumos!

    • Stimate Dan Matei, tatăl dumneavoastră trebuia să primească o ultimă decizie de pensionare după 2011, dacă nu a primit atunci punctajul aferent grupelor va trebui recalculat. Recalcularea cu un stagiu de cotizare redus la 25 de ani se va aplica doar celor care au realizat minim 25 de ani în grupa 1 de muncă.

  • Buna
    M-am pensionat in iunie 2003 am în grupa 1.
    28 de ani si 3 luni beneficiez
    de mărire pensiei .
    multumesc.

    • Stimate Alexandru deoarece aveți mai mult de 25 ani realizați în grupa 1 pensia dumneavoastră va fi recalculată prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare redus la 25 de ani.

  • legea 221 cu recalcularea grupei de munca provoaca discriminare,,,eu am 23 de ani grupa speciala ,pensionat in 2013 nu beneficiez de recalculare ,,altu cu 25 ani beneficiaza,,cred ca nu este corect. mentionez ca stagiu complet de cotizare am peste 35de ani

  • Va rog sa-mi spuneti daca nu se iau in considerare 4 ani lucrati in grupele 2 si 3, pe langa cei 22 ani din grupa 1 lucrati ca pictor decorator intr-o fabrica de sticla. Am iesit ia pensie in 2000 cu legea 3/1977. Eu stiam ca este obligatoriu sa avem 25 ani in grupa1, dar am auzit-o pe d-na Parcalab cand spunea cuiva care avea in grupa1 numai 19 ani ca s-ar putea sa beneficieze de recalculare daca stagiul COMPLET de cotizare este de cel putin 25 ani. Va multumesc!

    • Stimată Silvia, de la TV până la scrisul negru pe alb în decizie este drum lung si mult diferit. În cazul dumneavoastră recalcularea este posibilă doar pentru punctajul grupei a II-a, dacă după 2008 nu ați mai primit alte decizii.

  • Buna ziua
    M-am pensionat in 25.iun2008,pensie de boala,iar in 26apr 2010,am trecut la pensia ptr limita de varsta.
    Am 37 ani vechime totala in munca,din care 20ani 3luni și 6zile,în grupa 2a de munca,voi beneficia și eu de recalcularea pensiei ?

    • Stimate Alexandru, in acest caz veți beneficia de recalcularea punctajului aferent grupei a II-a, numai dacă punctajul de grupa nu a fost calculat cu ocreștere procentuală de 25%, altfel nu sunteți eligibil pentru recalcularea cu un stagiu complet de cotizare redus la 25 ani.

  • Am iesit la pensie in 2013 ,stagiul de cotizare 31 ani, 25,6 ani gr. conditii speciale . Ma incadrez la recalcularea din 221/2018 ?

  • Domnule Ioan COVAIU, am fost la Casa de pensii din Targoviste si m-am interesat , spunandu-mi ca au dreptul la recalculare in conditii speciale numai acei care au lucrat in mina si in sectia de forjare,forjorii restul nu au dreptul !? De mentionat ca eu am lucrat la Cuptoare adanci in sectia de laminoare !? Deci va rog frumos sa imi spuneti care este adevarul si totodata va spun ca, m-am intalnit cu un fost coleg de servici iesit la pensi cu meseria de LAMINATOR si i-a venit decizia de recalculare acasa cu pensia marita !? VA MULTUMESC ANTICIPAT .

    • Cel mai probabil nu ați vorbit cu persoana potrivită la casa de pensii și cel mai grav a fost că ați primit această informație de la o persoană care nu este autorizată să dea aceste informații.

  • M-am pensionat in 2004,cu 21ani,11luni grupa 2 ,industrie usoara,total ani lucrati 36.Beneficiez de recalculare?Multumesc

  • buna ziua,
    tatal meu a lucrat la cfr si a iesit la pensie in februarie 1999. Vechimea totala in munca 46 ani, 6 luni si 18 zile (inregistrat la 47 ani) din care grupa I 30 ani, 2 luni si 12 zile. Beneficiaza de recalcularea pensiei conform legii ?
    Multumesc.

  • Am iesit la pensie in anul 2004 de la SNCFR ca mecanic locomotiva am 25 ani o luna si 13 zile la gr1. In anul 2008 am primit o noua decizie ca ma incadrez la Legea 226/2006 (lege speciala). Va rog sa-mi spuneti daca am dreptul la recalculare. Multumesc.

    • Stimate Dumitru, în cazul dumneavoastră legea 226/2206 prevede recalcularea mediu anual după 2 stagii complet de cotizare: 20 de ani pentru perioada muncită în grupa 1 si 35 de ani pentru perioada realizată în condiții normale si stagiu asimilat. Recalcularea se va realiza cu un stagiu complet de 25 de ani pentru toată perioada muncita. Dacă valoarea rezultată este mai mică se va păstra în plată valoarea actuală. Pentru detalii suplimentare scrieți la consultanta@pensiata.ro .

      • In cazul d-nului Moise Dumitru recalcularea in baza legii 221/2018 inseamna urmatoarele:Primeste majorarea de 50% pentru stagiul in conditii speciale, apoi total puncte acumulate in care intra si majorarea se raporteaza la stagiul complet de 25 ani.Pe legea 226/2006 nu s-au acordat punctaje suplimentare(50%) pentru conditii speciale.S-a beneficiat doar de stagiul complet tredus de 25 ani.

  • 2014 iesit la pensie de invaliditate stagiu complet de cotizare 35ani.
    2016 castig in instanta grupa 2 si realiez in total 21 ani de grupa astfel ca pensia de invaliditate se schimba in pensie definitiva. la schimbare punctul de pensie creste de la 2,60 la 2,63. As dori sa stiu daca sunt eligibil la recalculare conform legii actuale .Multumesc cu respect.

    • Stimate Corcodel, din datele primite rezultă că punctajul aferent grupei a II-a de muncă a fost calculat corect in raport cu legislația curentă. Recalcularea cuantumului pensiei cu un stagiu de cotizare redus la 25 de ani realizează doar pentru cei care au minim 25 de ani realizați în grupa 1.

  • Multumesc ptr. raspuns, apelez tot la dumneavoastra in legatura cu legea 221/2018 .Va aduc noi detalii : Am iesit la pensie in anul 2004de la SNCFR cu un stagiu total de:46 ani o luna si 13zile din care :25 ani o luna si 13zile legea 226/2006 , ca mecanic loc. ,gr 2: 3ani 9luni 13zile, conditii normale:4ani 3luni 15zile. Ma incadrez la recalculare? Multumesc .

  • Titlul carew il gasesc pe site,,ai 20 ani in grupe,primesti recalculare,,dar…se pare ca nu este asa apare si aici propaganda politica.M-am pensionat in 2004 ,total ani de cotizare 45 ani,9 luni din care 21 ani,9luni in grupa a doua,in 2011 am primit o crestere a punctajului mediu anual cu 0,24401,conformart.169 din legea 263/2010,OGU nr. 209/2008 sau LG NR.218/2008,mai spune acolo ceva si de OGU 100/2008.Deci nu am recalculare nici la punctul de pensie ,nici la stagiul de cotizare.A-si dori si parerea dv.CU TOT RESPETUL

    • Stimate GHIORGHI, aveți dreptate, după 20 de ani de muncă în domeniu și urmărind evoluția sitemului de pensii din România și din lume, câteodată mai scriu și despre injecțiile propagandei politice în evoluția legislației de pensii. Pe viitor sper să nu mai fie cazul.
      Din informațiile primite rezultă că punctajul aferent grupei a II-a a fost revizuit în cazul dumneavoastră, deoarece acordarea punctajului conform OUG 100/2008 (0,25 puncte/an) a fost recalculat prin aplicarea unei cresteri cu 25% a punctajului din perioada de grupa, rezultând o diferență în plus de 0,24401. Revizuirea deciziei prin recalcularea valorii pensiei cu un stagiu de cotizare redus la 25 de ani se va aplica numai celor care au minim 25 de ani realizați în grupa 1 sau 20 de ani dacă au realizat 20 de ani în minerit subteran. Urmare dosarul dumneavoastră nu va fi recalculat conform legii 221/2018. Dcaă lucrurile nu stau așa reveniți la cnsultanta@pensiata.ro .

  • buna seara,am peste 25 de ani lucrati in grupa unu (1972-2001) cu hotarare judecatoreasca,si m-am pensionat in iunie 2011,va rog sa-mi spuneti daca beneficiez de stagiu redus la 25 de ani dupa legea 221/2018,va multumesc

    • Stimate Constantin, în acest caz valoarea pensiei va fi recalculată prin aplicarea unui stagiu complet de 25 ani în loc de 35, deoarecece aveți 25 de ani realizați în grupa 1.

    • Nu.Am sute si sute de colegi cu peste 30 ani de grupa I care nu fac obiectul legii 221/2018.

  • buna seara,am 23 de ani in grupa unu cu hotarare judecatoreasca si 10 ani in grupa doi,m-am pensionat in sept.2011,va rog sa-mi spuneti daca beneficiez de legea 221/2018

  • Buna ziua,
    Am iesit la pensie in august 2011, cu un stagiu total de cotizare de 45 ani 10 luni 26zile, dintre care, 21 ani 6 luni 14 zile, grupa 1 (lg. 3/1977) si 7 ani 1 luni 29 zile, conditii speciale.
    Doresc sa stiu daca ma incadrez la recalcularea pensiei, cu reducerea stagiului de cotizare la 25 ani.
    Cand am iesit la pensie în 2011, grupa 1 de munca a fost calculata pentru reducerea varstei de pensionare, ca grupa a doua, beneficiind prin cumulare de la grupa speciala, de o reducere de 8 ani din varsta standard de pensionare. Mentionez ca am lucrat la o intreprindere ce se regaseste in anexa 3 din legea 263/2010, si ca la pensionare, am depus o adeverinta Anexa 14 din HG 257/2011. Intre timp, legea 263/2010 a fost modificata, insa nu stiu dacă modificarile survenite ma vor avantaja la recalculare.
    Va multumesc!

  • Sticlarii din Gherla au primit deciziile. Le-au fost marite pensiile cu aproximativ 900 lei, desi n-au lucrat la circ si nici n-au cantat la instrumente muzicale de suflat!!! Au cantat numai la teava si nu le-a fost usor. Scuzati-ma ca va retin atentia dar sant foatre suparata pe aceasta lege care recalculeaza pensiile artistilor cu minim 20 de ani iar noi care am lucrat 22, 23,24ani zi de zi in grupa 1 nu indeplinim conditiile. Cum se reduce diferenta dintre pensii daca cel care are 25ani mai primeste 900 iar cel cu 24ani nu primeste nimic? Au uitat ca la vot merg si cei cu vechime sub25 ani!!!

    • Pentru cei care au mai puţin de 25 de ani în gr.1 şi 2 am inşiat o petiţie online cu titlul „Modificarea Legii 221/2018”. Intraţi pe http://www.petitieonline.com şi semnaţi petiţia , poate reuşim să determinăm modificarea legii, evident prin altă lege, aşa cum s-a întâmplat cu pensionarea anticipată. Spuneţi si altora care sunt în aceeaşi situaţie. cu cât vom fi mai mulţi cu atât mai bine.

      Viorel Pascaru.

  • Dumnule Ion COVACIU, am fost la Casa de pensii si m-au trimes la oficiul juritic la etajul trei si acolo le-am aratat decizia de pensie 20 mai 2014 cu stagiul de 31 ani , dintre care 25,6 luni conditii speciale si uitandu-se pe acel tabel nominal cu cei care au de primit deciziile de recalculare , nu m-au gasit pe acel tabel si deci au spus ca nu intru la recalculare deoarece mie mi s-a recalculat !? VA MULTUMESC .

  • Buna ziua dl. Covaciu,
    Am un stagiu de cotizare de 39 ani si 8 luni din care:
    -20 ani 7 luni si 27 zile – grupa I
    – 9 ani 0 luni si 3 zile – conditii normale
    -10 ani stagiu aferent grupa I
    Plata drepturilor s-a deschis incepand cu data de 08.05.2001 conform Decizie nr. 115347/2001.
    Intrebarea mea este daca beneficiez de recalculare.
    Va multumesc.

  • Iesit la pensie in 2016 si am lucrati 35 de ani in dupa speciala de munca(Metrorex),Beneficiez de recalculare ??

  • Buna seara,
    Am iesit la pensie in august 2004, 22 ani si 2 luni gr.1 ( CFR ). Beneficiez de recalculare ?
    Multumesc !

    • Stimae Pascaru, în acest caz este posibilă recalcularea punctajului pentru grupa 1 dacă OUG 209/2008 sau legea 263/2010 nu sau aplicat prin emiterea unei noi deczii. Recalcularea cu un stagiu complet de cotizare redus la 25 de ani si cresterea pensiei cu 40% se aplică, din păcate, numai celor care au minim 25 de ani realizați în condiții speciale.

  • M-am pensionat pentru limita de varsta in anul 2012-03-12, am 26 de ani, 6 luni si 4 zile lucrate in grupa 2 de munca, stagiul total de cotizare realizat 50 ani- 10 luni- 27 zile. Am trecute in decizia de pensionare nr. de puncte suplimentare pentru grupa/conditii de munca. Beneficiez si eu de recalculare conform legi 221/2018 a stagiului complet de cotizare de la 35 de ani la 25 de ani? Va multumesc anticipat!

    • Stimate Alexandru, în acest caz calculul pensiei s-a făcut corect în raport cu prevederile legii 221/2018, urmare aceasta nu va intra in recalculare pentru punctajul aferent grupei a II-a iar recalcularea cu un stagiu complet redus la 25 de ani se putea realiza numai dacă aveați minim 25 ani în condiții speciale.

    • Stimate Pascu Ilie, legea 221/2018 stabileste si recalcularea punctajului realizat in perioada de grupa 2 dacă nu ati primit decizie de pensionare prin care punctajul aferent conditiilor de grupa nu a fost recalculat prin OUG 209/2008 sau după 2011 prin legea 263/2010. Astfel că dacă aceste 2 lucruri nu sau întâmplat, decizia dumneavoastră de pensionare va fi revizuită prin recalcularea punctajului realizat in grupa 2. Pentru clarificare puteți reveni la consultanta2pensiata.ro cu o copie scanata a deciziei de pensionare si după cuponul de pensie.

  • Am iesit la pensie in 20.05.2014 ,total realizare cotizat 46,2 ani – conditii normale de munca 4,3 ani – conditii deosebite 9 luni si 21 zile – conditii speciale de munca 25,2 ani si 18zile – Punctajul mediu anual 1.37372 aferent indicelui de corectie 0,08951 , – Valoarea punctului de pensie 790,7lei , – nr. puncte realizate 44.94702 din care , 1. nr. puncte realizate in sistemul public in conditii normale de munca 10.45218 , 2. nr. puncte conditii speciale de munca 18.87759, 3.nr. puncte corespunzatoare pensiei suplimentare 2.93771, 4.puncte aferente stagiului suplimentar 0.00000, – 5. nr.puncte suplimentare pt. grupe/conditii de munca 12.68014 , – Procente majorate art.11 aln.3 din legea nr. 80/1995 0 la suta. Varog frumos IOAN COVACIU sa imi spuneti daca am dreptul la recalculare dupa datele de decizie a pensiei ale mele, VA MULTUMESC !!!

    • Stimate Nelu, cu siguranță veți avea o decizie nouă recalculată cu un stagiu complet de cotizare redus la 25 de ani. Veți primi pe adresa de e-mail noile valori ale punctajului mediu anual si al pensiei.
      Revenire: se pare că adresa de e-mail nu este validă. Noul punctaj mediu anual va fi: 1,88741 iar pensia neta: 2067 lei.

  • Bună ziua,
    Sunt născută în mai, 1958. Am ieşit la pensie în august 2011, cu un stagiu total de cotizare de 45 ani 10 luni 26zile, dintre care, 21 ani, grupa 1 (lg. 3/1977) şi 7 ani , condiţii speciale, obţinute prin hotărâre judecătorească.
    Doresc să ştiu dacă mă încadrez la recalcularea pensiei, cu reducerea stagiului de cotizare la 25 ani.
    *
    Când am ieşit la pensie în 2011, grupa 1 de muncă a fost calculată pentru reducerea vârstei de pensionare, ca grupa a doua, iar din grupa specială, am beneficiat de o reducere de 3 ani şi 6 luni, restul, adică punctaj, vechime totală, au fost calculate ca pentru grupa 1 (specială) de muncă, pentru toată perioada lucrată. Menţionez că am lucrat la o întreprindere ce se regăseşte în anexa 3 din legea 263/2010. Între timp, legea 263/2010 a fost modificată, prin legea 155/ 2015, însă nu ştiu dacă modificările survenite mă vor avantaja pentru recalculare.
    Vă mulţumesc!

  • Buna ziua.
    As dori sa stiu daca beneficiez de recalcularea pensiei conform legii 221/2018. Mentionez ca stagiul total de cotizare este de 46 de ani, 8 luni, 27 de zile, din care conditii speciale: 1 an , 10 luni, 29 de zile, grupa 1, legea 3/77: 24 ani, 10 luni, 3 zile; conditii normale: 6 ani, 7 luni, 3 zile. Stagiul aferent grupe/conditii de munca: 12 ani.
    Doresc sa stiu daca se pot cumula cele 2 perioade (de 24 ani, 10 luni, 3 zile+1 an 10 luni, 29 zile) pentru a depasi cei 25 de ani de vechime.
    Multumesc.

    • Stimate Stelian, vă mulțumesc penru încrederea acordată și pentru alegerea serviciilor noastre. Din datele primite rezultă fără echivoc că decizia va fi RECALCULATĂ. Voi analiza documentele primite pe e-mail si o să revin cu date concrete.

  • Buna ziua, doresc un raspuns clar referitor la aplicarea legii nr. 221/2018.Am iesit la pensie la limita de varsta in aug. 2004 de la SNCFR ca mecanic locomotiva, cu un stagiu complet de cotizare de 30 ani.,stagiu total de cotizare de 44ani, 3luni si 29zile. din care la gr.1:L 3 /1977=21 ani 9luni si, Gr. 2,l 3/1977=3 ani, 13zile, conditii deosebite =2ani, 8luni si 27zile. conditii normale =3ani, 2luni si 28zile. stagiu asimilat =1an, 3luni si 21zile.,stagiu aferent gr.1 si 2 =11ani si 6luni. Numar puncte realizate =49.37350. P.M.A.=1.62324 . In luna ian. 2008 primesc o noua decizie ca ma incadrez la Legea nr 226/2006. cu un stagiu complet de cotizare de 25 ani, total stagiu de cotizare 46ani, 5luni si 3 zile. din care la gr.1 =L.3/1977=0 ani ,0luni si 0zile. Gr.2=L 3/1977=3 ani, 9 luni si 13 zile. Legea 226/2006 = 25ani 1 luna si 14 zile ,conditii speciale =25 ani, 1 luna si 14 zile.,anterior lui 2001=21 ani 9 luni. conditii normale =4ani, 8 luni 15 zile. stagiu asimilat =1an, 3luni si 21 zile. stagiu aferent gr.1 si 2=11ani si 4luni. Puncte realizate =53 .11382. P.M.A.=2.12455 . Mentionez ca nu am primit nimic pe: OG. 100/2008 ,OG. :209/2008 ,L. 218/2009 , art. 169 din legea nr 263 /2010 . si nici alte punctaje suplimentare. Rog sa-mi spuneti daca am dreptul la recalculare conform legii 221/2018. Va multumesc mult.

    • Stimate Dumitru, in cazul in care nu ati primit recalcuarea deciziei din 2008, atunci va trebui sa primiti un punctaj suplimentar aferent perioadelor muncite in grupe superioare de muncă.

  • V-am scris in ianuarie 2008 am primit o noua decizie ca ma incadrez la Legea nr 226/2006 si stagiul complet de cotizare s-a modificat de la 30 ani la 25 ani iar nr. total de puncte s-a impartit la 25. In acest caz dupa legea 221/2018 e considerat punctaj suplimentar ?

    • Stimate Moise Dumitru, prin legea 221/2018 se obtine un punctaj mediu anual nou dar nu puncte suplimentare, deoarece punctajul total este acelasi dar se imparte la 25 si nu la 30, in cazul dumneavoastra.

    • Stimate Moise Dumitru, prin legea 221/2018 se obtine un punctaj mediu anual nou dar nu puncte suplimentare, deoarece punctajul total este acelasi dar se imparte la 25 si nu la 30, in cazul dumneavoastra.

    • Desi au trecut aproape 3 ani, eu cred ca intre timp ati beneficiat de prevederile art.169^2 din legea 263/2010 in forma prevazuta de legea 221/2018.Adica vi s-a acordat punctaj suplimentar de 50% pentru conditii speciale.Toate punctele aferente conditiilor speciale in care intra si majorarea de 50% vi s-au raportat la stagiul complet de 25 ani.Pentru punctele realizate infara conditiilor speciale vi s-a utilizat un stagiu complet de 35 ani.

  • In acest caz legea nr 221/2018 nu-mi este favorabila pentru ca in cazul meu numărul total de puncte a fost impartit la 25 conform deciziei primita in ian. 2008 cand am fost încadrat la Legea nr 226/2006 . Multumesc ptr. raspuns.

  • Alexe Mircea
    Bună ziua.
    Intrat în pensie la 05.01.2010, cu un stagiu de cotizare, cf. legii 19/2000, de 32 de ani, 6 luni, am benefiaciat de reducerea vârstei de pensionare datorită condițiilor deosebite și speciale cu 13 ani, lucrând la secția mașină la Petromar Constanța.
    Grupa de muncă 1, legea 3/1977 22 de ani, 4 luni și 2 zile, condiții speciale, legea 226/2006, 6 ani, 6 luni, 20 zile.
    Nu am primit nicio o altă decizie de recalculare potrivit legii 221/2018, deși în total sunt 28 de ani de gr.1
    Mulțumesc

    • Stimate Alexe Mircea, in cazul dumneavoastră legea 221/2018 va este eligibilă deoarece aveti un stagiu de cotizare realizat in gr 1 si condiții speciale mai mare de 25 ani incadrandu-va la art 1 punct din legea 221 deoarece activitatea si societatea la care ați activat se regăsesc la Anexa Nr 3 punct 2 din Legea 263 /2010. Astfel pensia va trebui recalculată cu un stagiu complet de cotizare in valoarea de 25 ani.

  • Bună ziua stimate domn Covaciu.
    Cred că trebuia să mai adaug următoarele:
    Total stagiu de cotizare, 44 de ani, 2 luni și 12 zile
    Nr.puncte realizate 78,78322
    Număr pct cof. OUG 209/2008: 20.957
    Vă mulțumesc

  • Da, bună ziua și vă mulțumesc, pentru răspuns. Da, așa este, toate societățile care au grupe de muncă se regăsesc la diferite poziții, ele, și ele sunt menționate în toate documentele originale, adeverințe, depuse la dosar. Nu am regăsit la timp pagina cu răspunsul dumneavoastră.
    Nu am primit nicio adresă în sensul menționat de dumneavoastră, ceea ce mă face să trimit o adresă către Casa Județeană de Pensii Constanța, cu documentele necesare, să vedem ce răspuns primesc. Cred că va trebui să mă îndrept apoi cu o contestație către CAasă și apoi în instanță sau direct în instanță?
    Cu gratitudine, Mircea ALEXE.

  • Tatal meu a iesit la pensie ca mecanic de locomotiva in anul 1999, cu 29 de ani si 12 zile la grupa I, trecuti si in decizia de pensionare. Pana acum nu a primit nicio recalculare conform legii 221/2018. Ce putem face in caz ca se depaseste data de 30 Septembrie si nu primeste decizia. Va multumesc !

    • Stimate OVIDIU, va trebui să cereți relații de la Casa Teritorială de Pensii în legătură cu stadiul recalculării sau dacă decizia este cuprinsă între cele care mai sunt lde recalculat. Altfel va trebui să faceți un demers oficial. Dacă doriți sprijin în acest sens vă rog să reveniți la consultanta@pensiata.ro .

      • Buna ziua,
        asa cum m-ati sfatuit, pe data de 10 Octombrie m-am adresat cu o cerere catre Casa Judeteana de Pensii. Azi, asa cum ma asteptam, am primit un raspuns nefavorabil pe care l-am trimis spre dumneavoastra pe adresa de mail indicata. Va rog din suflet sa-mi dati o parere in legatura cu raspunsul lor. Va multumesc !

    • Tatal d-voastra nu are nicio legatura cu legea 221/2018.Tatal d-voastra face obiectul Deciziei nr.11/2015 a ICCJ.

  • Bună ziua,
    Sunt născută în mai, 1958. Am ieşit la pensie în august 2011, cu un stagiu total de cotizare de 45 ani 10 luni 26zile, dintre care, 21 ani, grupa 1 (lg. 3/1977; poz. 61,62/Anexa 1, Ord. 50/1990R), şi 7 ani , condiţii speciale ( Legea 226/2006), obţinute prin hotărîre judecătorească.
    Pe decizia de pensionare, la punctual G este trecut:
    Număr total puncte realizate: 50,69403, din care:
    1. – număr puncte realizate în sistemul public – condiţii normale de muncă : 26.04174
    2. – număr puncte realizate în sistemul public – condiţii speciale de muncă: 6,05764
    3. –
    4. –
    5. – număr puncte corespunzătoare pensiei suplimentare – 3.63628
    6. –
    7. – număr puncte suplimentare pentru grupe/condiţii de muncă – 14.95837
    În perioada decembrie 2008 – august 2011 am beneficiat de ordonanţa de disponibilizare din activitate, 22/2004.
    Numărul total de puncte pentru întreaga perioada de activitate: 32.09938

    V-am scris în urmă cu câteva luni pentru că nu ştiam dacă voi beneficia de recalcularea pensiei, cu reducerea stagiului de cotizare la 25 ani.
    Prin decizia primita săptămâna aceasta, am beneficiat de recalcularea pensiei,
    însă nu ştiu cât de corectă este această recalculare:
    Pe decizie apare:
    1. Situaţia înainte de aplicarea art. 169/2 din legea 263/2010/ Art. II din legea 221/2018
    : Nr. total puncte realizate: 50,69403; stagiu complet de cotizare, 31 ani , 1 luni; condiţii speciale de muncă 31 ani 1 luni, (punctajul mediu anual la data pensionării, 1,63091), punctajul mediu anual la 01.10.2018: 1,82662
    2. . Situaţia după aplicarea art. 169/2 din legea 263/2010/ Art. II din legea 221/2018:
    Nr. total puncte realizate: 50,69403; stagiu complet de cotizare, 31 ani , 1 luni; condiţii speciale de muncă 25 ani, punctajul mediu anual rezultat: 1, 89775, valoarea punctului de pensie la 01.10.2018, 1100 lei, cuantumul pensiei cuvenit după aplicarea recalculării: 2088 lei.
    Vă mulţumesc!

    • Stimată Anghelache, din ceea ce constat pare că stagiul complet de cotizare redus la 25 de ani s-a aplicat numai pentru perioada muncită în grupa 1 și condiții speciale iar pentru perioada muncită în condiții normale s-a aplicat stagiul complet de cotizare existent înainte de recalculare. Un răspuns concret se poate oferi numai după o analiză pe baza documentelor existente la dosar. În acest sens vă recomand să scrieți la calcul@pensiata.ro.

  • Buna ziua,

    O singura intrebare am: Anul meu de nastere 1966 / 32 ani de munca in contributivitate / si 14 ani lucrati in grupa 1 , MApN ca civil(1987-2001). La acest moment, sunt angajat.
    – Cand as putea iesi la pensie(anticipat vs legal varsta de pensionare)?. Va multumesc.

    • Stimate Călin Liviu, varsta standard redusă de pensionare, în cazul dumneavoastră, este 58 de ani. Aceasta fiind de altfel, în condițiile actuale, cea mai timpurie varsta de pensionare. Pentru un răspuns mai concret este necesară o analiză asupra dosarului de pensionare.

  • Unde m-ati directiona pentru aceasta analiza a dosarului respectiv,sa apelez?.

    Va multumesc!.

  • Buna ziua ,sunt pensionar limita de varsta gr.1 balerin dupa 01,01.2011 .Am primit decizia de recalculare ,dar as dori sa va intreb care este stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru Balerini.Decizia este cu 25 ani.Este corecta?
    Va multumesc

    • Stimate Caragea Anton, legea 221/2018 prevede că în cazul balerinilor ( Anexa Nr 4 din legea 216/2010) dacă au realizat minim 20 de ani în domeniu artistic vor avea un stagiu complet de cotizare 25 ani, stagiu utilizat la stabilirea punctajului mediu anual. Sărbători Fericite !

  • Buna ziua,Stimate Ioan Covaciu, Am iesit la pensie in baza Legii nr.263/2010,la data de 07.01.2014,lucrand in industria siderurgica,fiind nascut la data de 12.07.1956,avand un stagiu total de cotizare de 51 ani 3 luni 7 zile din care in grupa I,23 ani 2 luni 12 zile,conditii deosebite de munca 2 ani 3 luni 13 zile,conditii normale de munca 12 ani 5 luni,stagiu aferentgrupe/conditii de munca 12 ani perioade asimilate 1 ani 3 luni 15 zile. Cu respect, va rog sa-mi raspundeti daca am dreptul la recalcularea pensiei la un stagiu de 25 ani in conformitate cu Legea nr. 221/2018. Va multumesc mult!

    • Stimat Grosoiu Vasile, vă mulțumesc pentru alegere si pentru increderea acordata. În cazul dumneavoastră legea 221/2018 nu vă este eligibilă( aveți mai pușin de 25 ani de gr.1) astfel nu se pune problema recalculării pensiei cu stagiul de cotizare redus la 25 de ani. Este important de aflat dacă legea 226/2006 poate fi aplicată în acest caz sau dacă a fost aplicată. Pentru clarificare scrieți la consutanta@pensiata.ro.

  • am esit la pensie an iunie 2009
    am 30 de ani grupa 2
    la ca-ti ani se amparte cei din grupa 2
    la 20 de ani sau 25 de ani va multumesc

    • Stimat ION, nu se imparte nici la 20 si nici la 25, fapt valabil numai pentru anii realizati in conditii speciale ( lege 221/2018). In cazul grupei a II-a imparteala se face la stagiul complet de cotizare prevazut in legea 263/2010 ( 35 de ani la barbatii nascuti după 01.03.1950). Detalii la office@pensiata.ro .

  • Buna ziua.
    Stimate domn, as aprecia daca m-ati putea ajuta cu un raspuns. Am lucrat in grupa 1 de munca, din octombrie 1990 pana in noiembrie 2013. Daca elimin stagiul militar, am lucrat efectiv 22 de ani.
    Ulterior, am lucrat la o firma privata. Din 2014-2022.Cu contribuiile sociale platite la zi.
    Am implinit 50 de ani. Cand pot iesi la pensie?
    Va multumesc pentru un eventual raspuns.

    • Stimat Marian Nicolae, reducerea maximă de vârstă este de 13 ani, urmare vârsta cea mai timpurie va fi de la 52 de ani. Cu siguranță un răspuns concret si bazat pe analizarea documentelor suport se poate realiza numai dacă voi primii copii după documentele care arată perioada de timp muncită în grupă superioară de muncă și desigur mediul in care s-a desfășurat activitatea. Pentru alte detalii scrieți la calcul@pensiata.ro . Mulțumesc !

  • Buna seara . Am iesit la pensie pe caz de boala in anul 2007 si la limita de varsta in anul 2017 . Am lucrat 19 ani si 6 luni in grupa 1 inainte de 2001 si 4 ani si 6 luni in grupa 2 2001-2006 .Ma regasesc in anexa 2 pct 24 din legea 263/2010 in locurile de munca incadrate in gr 1 cond speciale dar in anexa 3 din legea 263/2010 intreprinderea nu are avizul pt incadrare in cond speciale la casa de pensii spune ca nu ma incadrez deoarece intrep la care am lucrat nu are avizul de incadrare cf anexei 3 din legea 263/2010 .Pun intrebarea ma incadrez in legea 218/2018 da sau nu si daca nu ce trebuie facut . Va Multumesc !

Dă-i un răspuns lui tudor sambeteanu X