Recalcularea din oficiu, recalcularea la cerere, recalcularea conform hotărârii instanței judecătorești, recalcularea după deciziile CCR și ÎCCJ R, recalcularea conform noii legi a pensiilor 127/2019, etc, formulare, situații nedorite.

Da, pensiile se recalculează urmare a 6-8 situații distincte, astfel că o statistică a Casei Naționale de Pensii ar putea avea ca primă activitate a operatorilor casei, recalcularea prin modificarea deciziilor existente în detrimentul deciziilor noi.
Numărul mediu de pensionari aflați în plată pentru România este de 4,9-5 milioane, parte dintre ei primesc pensii comunitare sau internaționale.

Recalcularea din oficiu

-este situația în care casa de pensii va trebui să emită o decizie nouă de pensie fără ca pensionarul să depună o solicitare scrisă în acest sens.
Această operațiune este prevăzută în legislația pensiilor publice, dar și a pensiilor militare, pentru situațiile următoare:
1. Trecerea din pensia de invaliditate ( indiferent de grad) în pensie la limită de vârstă ( art. 82 alin. 1 din legea 263/2010).
2. Trecerea din pensie anticipată sau anticipată parțială în pensie pentru limită de vârstă sau limită de vârstă redusă ( art. 64 si art 67 din legea 263/2010).

Recalcularea la cerere

– este operațiunea care se realizează de către casa de pensii urmare a unei solicitări în scris depusă de către beneficiar sau de către medicul de expertiză medicală.

Există trei situații distincte:
1. Cea în care, după pensionare, pensionarul realizează stagiu de cotizare suplimentar, caz în care ( recomandat anual) se depune o cerere prin care se solicită recalcularea pensiei prin adăugarea stagiului de cotizare suplimentar. Nu trebuie uitată nici perioada ce a trecut de la depunerea dosarului și până la emiterea deciziei.
2. De asemenea, dacă în urma unei analize asupra documentelor ce au constituit dosarul de pensionare se constată că au lipsit adeverințe care completează veniturile existente în carnetul de muncă până la 01.04.2001. În acest caz se poate identifica lipsa încadrării unor perioade în grupe superioare de muncă, sau sporuri cum este cel primit pentru munca prestată pe timpul nopții, spor ce nu se trece în carnetul de muncă, etc.
3. În urma revizuirii gradului de invaliditate de către medicul de expertiză medicală, caz în care pe baza noului buletin de expertiză medicală, pensia se recalculează.
Formulare Cerere Recalculare 2

Recalcularea conform legii in vigoare sau a legilor cu caracter special

– Este situația în care legea pensiilor se modifică, urmare a unor legi speciale prin care deciziile de pensionare țintă se recalculează din oficiu la cerere ( vezi OUG 100/2008, OUG 209/2008 sau Legea 221/2018 , etc)

Recalcularea conform unor decizii ale CCR

Atunci când se constată că există excepții de neconstituționalitate sau un volum mare de procese pe aceiași speță pe rolul instanțelor de judecată, Curtea Constituțională a României poate decide recalcularea tuturor deciziilor de pensionare care fac obiectul deciziei ( a se vedea spre exemplu HOT CCR 702/2019);

Recalcularea conform unor decizii ale ICCJ

La solicitare ICCJ poate decide recalcularea unor categorii de pensii sau includerea unor perioade de activitate ca fiind stagiu de cotizare ( vezi Decizia ICCJ nr 18/2015 privind ucenicia).
Ce trebuie reținut în aceste situații în care CCR și ICCJ stabilesc prin decizii recalcularea pensiilor este că dacă în termen de 45 de zile calendaristice nu vă cereți aceste drepturi, recalcularea nu va mai posibilă decât în instanța judecătorească, desigur dacă în cele 45 de zile parlamentul modifică legea pensiilor atunci riscul de a pierde recalcularea încetează.

Recalcularea in urma hotărârilor instanțelor Judecătorești

Acest tip de recalculare este imperios necesar dacă în intervalul celor 45 de zile de la primirea deciziei de pensionare ( ștampila de pe plicul în care se afla decizia de pensionare) se constată un motiv întemeiat pentru care nu se poate corecta valoarea pensiei prin altă procedură.
De regulă, practica arată câteva situații:
– Refuzul casei de pensii de a valida perioade de activitate ca fiind realizate în grupe superioare de muncă ( înscrisuri incomplete sau eronate în documente, etc).
– Eliminarea unor perioade de stagiu din carnetul de muncă de către casa de pensii ( de regulă carnet ”neîncheiat”, lipsă mențiuni cu privire la ”golurile în producție” cazul cooperativelor meșteșugărești, etc).
Pentru situațiile de mai sus sau similare este necesară o acțiune în instanța judecătorească în care pârâta poate fi casa de pensii sau deținătorul arhivei care a emis adeverința cu grupa superioară de muncă etc ( detalii la consultanta@pensiata.ro )
Ce trebuie reținut: durata medie a unui proces este de cca 1 an și poate ajunge chiar la 2 ani, chiar și în cazul unui câștig de cauză, de cele mai multe ori completul de judecată stabilește o sumă forfetară din cheltuielile de judecată iar nu costul total.. De aceea este bine ca înainte de a porni ”la luptă” să aflați printr-o recalculare care este suma ce va fi câștigată.

Recalcularea in urma unei noi legi a pensiilor

Ei bine această recalculare este ca o mană cerească pentru toată lumea dacă este privită ”de sus”. Mai întâi recalcularea va aduce ”pensii egale pentru contribuții egale” , o majorare pentru cei cu pensiile mici și pensia în plată cea mai mare dintre pensia curentă și cea recalculată. O reducere a presiunii exercitate asupra bugetului de stat și nu în ultimul rând voturi din partea pensionarilor, ca răsplată pentru efortul politicienilor implicați.


Tradiția spune că legea pensiilor se înnoiește odată la 10 ani,( aproximativ 2 cincinale) am avut legea 19/2000, legea 263/2010 și acum cu o amânare vom avea legea 127/2019 ..în 2023. Cu toate că, nu numai în România, se anunță reforma sistemului de pensii atunci când au loc recalculări prin noua lege, realitatea arată cu după numai 3-4 ani se impun corecții la ”reformă”.
Din ceea ce cunoșteam la legea 127/2019 ni se mai pregătește ceva :

„Cele aproximativ 5 milioane de dosare le trecem pe toate, le luăm filă cu filă, le separăm, perioadă contributivă, necontributivă, sporuri cu caracter permanent, sporuri fără caracter nepermanent, sume de bani care au fost luate sau au făcut parte din baza de calcul și mă refer aici la cunoscutul acord global, pentru că, atunci când vom termina consultarea cu Banca Mondială și vom avea aceeași formulă sau o nouă formulă, să putem practic să intrăm în acțiune”, a spus Budăi întrebat despre reforma sistemului de pensii, potrivit news.ro.

Capcana

Legea 127/2019 prevede ca pensia în plată să fie cea mai mare dintre cea curentă sau cea rezultată din noua recalculare, numai că în fapt este vorba de o ”înghețare” a pensiei curente dacă este mai mare și orice creștere a pensiilor viitoare se va aplica la pensia, mai mică, rezultată din legea 127/2019 iar pensionarul va cunoaște o creștere a pensiei doar la data la care majorările anuale ale noii pensii vor depăși pensia înghețată.
Informațiile rezultate din ”luatul filă cu filă” aflăm că, în fapt, pe lângă vechimea primită pentru munca în grupe, care va fi trecută la ”perioade asimilate” ( art. 14 litera h din legea 127/2019 și art. 15 din aceiași lege) se caută sporuri cu caracter nepermanent și care acum au fost valorificate. De asemenea este posibil ca cei care au câștigat în instanțe valorificarea venitului realizat ”în acord” să afle acum că nu vor mai face parte din venitul contributiv, deoarece angajatului nu i s-a reținut CAS pentru acest venit. Astfel că dacă pensiile curente vor fi ”înghețate” pensiile celor care sau pensionat până la 01.01.2011 și a celor care speră la primirea unui coeficient de corecție mai mare decât cel pe care îl au, așteptând o creștere a pensiei aflate în plată cu până la 30% , vor putea avea surpriza ca mai întâi o parte din veniturile care au adus punctaj, acum să ..dispară.
Cei care vor trebui să fie cu ochii-n patru vor fi cei cu pensii anticipate parțiale și care au avut muncă realizată în grupe superioare, deoarece vechimea primită pentru munca în grupe va fi acum transformată în stagiu asimilat. Trecerea din pensiile anticipate sau de invaliditate va aduce o valoare calculată după noua lege.

Articolul nu este cu siguranță complet și va fi actualizat după caz.
Pentru detalii și informații suplimentare : consultanta@pensiata.ro 

www.pensiata.ro

2 Comentarii

  • Buna ziua,

    Sunt pensionar limita de virsta din 2019 si va rog sa-mi spuneti care sunt actele necesare pentru recalcularea pensiei, conform legislatiei in vigoare, tinind cont ca am avut salarii brute diferite fata de cele din cartea de munca(am lucrat suplimentar, in zile de weekend, sarbatori legale …, pentru care am fost platit) si pina la ce data pot fi acestea?
    Mentionez ca la depunerea dosarului pentru calcularea pensiei nu mi s-a solicitat si nu am depus nici o adeverinta cu venituri suplimentare fata de ce a fost inscris in cartea de munca.

    Va multumesc pentru raspuns.

    • Stimat Stamate, cel mai probabil pensia dumneavoastră nu cuprinde toate veniturile pentru care s-a plătit și reținut CAS. Chiar dacă e necesar să obțineți adeverințe care arată veniturile și sporurile avute înainte de 01.04.2001, este bine să realizăm o analiză asupra carnetului de muncă pentru a fi sigur că nu rămâne nimic în urmă. Pentru detalii scrieți-ne la consultanta@pensiata.ro .
      De citit și Omenia la Mare nevoie se..

Lasă un comentariu