Statutul personalului feroviar 2019-2021, modificări mari si nu prea la accesarea pensiei.
Modificările statutului personalului feroviar (inclusiv metrou) au pornit foarte optimist și sau terminat mult.. mult sub așteptări, așa ca un tren de mare viteză, MAGLEV, la plecare iar la sosire a ajuns un tren de personal.
Afirmația nu este lipsită de suport dacă comparăm varianta statutului votat la Senat față de cea care a ajuns la Monitorul Oficial. Vezi aci forma adoptată de Senat statut-personal-feroviar-senat-dec-2016 (1)
Iată câteva dintre ”victoriile” cfr-iștilor la Senat:
1.Pensie minim 80% din media salariului brut al utimelor 12 luni
Personalul din siguranța feroviară care au minim 20 de ani de activitate vor avea pensia calculată prin aplicarea unui procent de 80% asupra mediei veniturilor brute totale din ultimile 12 luni de activitate.
Dacă ați crezut că e suficient, atunci v-ați înșelat. Suplimentar pentru cei care au realizat peste cei minim 20 de ani vechime în această meserie se acordă la cele 80 de procente câte 1% din media salariilor brute, urmare s-a stabilit, totuși ca procentul final să nu depășească 100% din media salariilor brute din ultimele 12 luni.
Exemplu: dacă media veniturilor unui mecanic de locomotivă (clasa 33) pe ultimele 12 luni este 4000 lei, atunci pensia ar fi trebui să fie de 4000*0,8 = 3200 lei. Iar dacă spre exemplu, mecanicul a realizat 30 de ani în meserie mai primește 10% , atunci pensia crește la 4000*0,9=3600 lei, adică la 90% din media veniturilor brute din ultimul an.
Cum această pensie, numită : Pensie de Serviciu, risca să fie mai mică decât cea care ar fi fost calculată după modelul legii 263/2020 , feroviarii au stabilit că dacă calculul rezultat după criteriul contributivității este mai mic decât cel retributiv (procentual), să se acorde vaoarea cea mai mare, urmând ca statul să acopere diferența direct din bugetul de stat.
Creșterea anuală a pensiei a fost securizată prin stabilirea unui procent de creștere egal cu cel al punctului de pensie.
2. Pensia de urmaș : 100% din pensia soțului decedat
Aici nimeni nu s-a mai gândit la calcule complicate legate de procente și au stabilit că obligatoriu trebuie să fie acordată tuturor urmașilor indiferent de numărul lor în valoare egală cu a susținătorului decedat, adică 100%.
Exemplu: Pensionar decedat cu o pensie de 3600 lei și 3 urmași, automat fiecare urmaș eligibil va primi câte 3600 lei și nu 50% cum este stabilit acum în legea pensiilor.
3. Pensionare la cerere cu 5 ani mai repede fără diminuări sau stagii eliminate.
Pensionarea se poate realiza la cerere cu 5 ani mai devreme decât este stabilită varsta standard de pensionare, dacă solicitanul a realizat 35 de ani stagiu de cotizare, fără ca valoarea pensiei să cunoască penalizări sau diminuări.
Exemplu : Bărbat cu varsta de 60 de ani care ar trebui în fapt să se pensioneze de drept la 65 de ani poate solicita pensionarea de la 60 de ani fără diminuare.
Astfel dacă legea acum prevede în acest caz o diminuare de 30%, pensionarul din exemplul de mai sus, care ar avea o medie a salariilor brute de 4000 lei si o pensie rezultată de 3600 lei o primește 100%, în condițiile în care prin legea actuală, ar fi primit 2520 lei, adică cu 1080 lei lunar mai puțin.
Nu zic că personalul care deservește sistemul de transport pe calea ferată din România nu merită mai mult, cu siguranță că DA, însă forma statutului feroviarilor de la Senat s-a adoptat de parcă a fost votată de ”nașii” de pe trenurile de călători.
Ca toate să meargă ca pe șine, trebuiau puse toate barierele în fața celor care opreau statutul spre Monitorul Oficial cu toate articolele intacte după el. Doamne ferește de vreo manevră greșită la triaje sau macazuri uitate spre alte direcții.
Așa s-a ajuns la comisiile Camerei Deputaților și după cateva hopuri trecute ( Cultura, Minorități, etc) a venit rândul Comisiei de la Muncă, aici se poate spune că ”a sărit de pe șine”.
În final: Să se schimbe pe ici pe colo dar să rămână … cum a fost .
Practic Comisia de Muncă a retezat pur și simplu pensia de serviciu și a restabilit condițiile de pensionare la fel ca și a celorlați muritori de rând inclusiv în cazul pensiei de urmaș așa cum sunt stabilite prin legea 263/2010.
Singurul aspect care a rămas în picioare este cel legat de pensionarea la cerere cu 5 ani mai repede decât limita de vârstă, numai că aici sau introdus 2 restricții și anume sunt necesari mimim 30 de ani din cei 35 necesari să fie realizați în condiții pentru care se acordă condiții speciale de muncă.
Numai că pentru condiții speciale, legislația curentă, cere doar 10 ani pentru ca varsta standard de pensionare să se reducă cu 5 ani. Desigur categoriile de personal nominalizate la articolul 31 aliniat 1 din Statutul ce a fost adoptat pot conține și activități ce nu sunt incluse în condiții speciale. Vezi LEGE PRIVIND STATUTUL PERSONALULUI FEROVIAR – 07.05.2019 (2) (1) forma adoptată de Camera Deputaților .
În concluzie, nu e MAGLEV, pensia ceferiștilor a rămas tot așa cum este acum.
Mai mult, după cum știm de prin 2016 tradiția guvernării actuale, cunoaștem deja că se votează o lege azi iar de plătit să plătească cei care vor guverna din 01.09.2021, pentru că și acest statut stabilește că deși statutul intră în vigoare după 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, beneficiile importante legate de pensionare vor intra în vigoare doar din 01.09.2021.
02.06.2019 www.pensiata.ro
Datele se actualizează după caz.