Cum se poate cumpăra stagiu de cotizare ? Care este perioada ce se poate cumpăra ? Cât costă o lună de stagiu ? Se poate cumpăra stagiu în grupe superioare de muncă ? CÂND SE POATE VALORIFICA STAGIUL DE COTIZARE CUMPĂRAT ?

ACTUALIZARE

În atenţia persoanelor care au încheiat contracte de asigurare socială în baza OUG nr.163/2020 cu plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale şi care doresc să depună dosar de pensionare pentru limită de vârstă.

Guvernul, prin intermediul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Casei Naţionale de Pensii Publice, gestionează în mod eficient aplicarea prevederilor OUG nr.163/2020.

În acest moment ne aflăm în plin proces de aplicare a prevederilor acestui act normativ, astfel că persoanele care au încheiat astfel de contracte pot beneficia de recunoaşterea perioadelor de asigurare în scopul deschiderii drepturilor de pensie de limită de vârstă, urmând ca, după depunerea dosarului de pensionare, să primească decizia de pensionare în termen de maxim 45 de zile.

Având în vedere că informaţiile privind stagiul de cotizare realizat în baza unui astfel de contract de asigurare vor fi preluate automat din modulul informatic dedicat acestei activităţi, nu este nevoie de eliberarea unei adeverinţe care să facă dovada perioadei asigurate, aplicaţia informatică pentru implementarea acestui act normativ urmând să fie funcţională în scurt timp iar beneficiarii noştri vor primi drepturile de pensie care li se cuvin. ( Comunicat Casa Națională de Pensii 06.11.2020)


Implicarea ministrului muncii Violeta Alexandru în ajutorarea persoanelor care nu au reușit încă șă-și asigure un stagiu minim de cotizare s-a dovedit a fi salvatoare.


Astfel prin OUG 163/2020 publicată în MO 883/28.09.2020 asigurații care au lipsă de stagiu in ultimii 6 ani pot acum să-și completeze stagiul realizat.

De ce să cumpăr stagiu de cotizare ?

Se cunoaște faptul că pentru a avea o pensie la limită de vârstă trebuie realizat un stagiu minim de cotizare. Azi stagiul minim este de 15 ani, ori în lipsa unui stagiu minim nu se poate încasa o pensie chiar dacă avem un stagiu de 14 ani si 11 luni.
Chiar dacă nu suntem în prag de pensionare, e bine să avem asigurat un stagiu de minim 15 ani realizat prin cotizare efectivă. Trecerea timpului erodează sănătatea iar locurile de muncă cer tot mai mult efort, fapt ce ne poate îndepărta de siguranța unui venit din pensie la vârsta de pensionare.

Care este vârsta minimă de la care se poate cumpăra stagiu ?

Ordonanța de urgență stabilește ca varsta minimă de cel puțin 18 ani iar ca varsta maximă 64 ani si 11 luni în cazul bărbaților iar în cazul femeilor varsta standard de pensionare prevăzută în Anexa Nr. 5 din Legea 263/2010.

Câți ani se pot cumpăra ?

Ordonanta de urgenta stabileste posibilitatea de cumpărare a maximum 6 ani retroactivi de la data incheierii contractului de asigurare.
Astfel dacă, spre exemplu, contractul de asigurare este incheiat la 01.11.2020 se pot cumpăra perioade in care nu s-a cotizat de la inceputul activității profesionale pană la data incheierii contractului, care insumate să nu depășească 6 ani. De asemenea trebuie precizat că se pot cumpăra retroactiv numai perioadele în care nu ați fost asigurat. Pentru a afla care sunt perioadele ce pot fi cumpărate  se poate obține un extras de la casa de pensii cu stagiul de cotizare realizat in perioada 01.04.2001- prezent, unde se pot identifica ”golurile” de stagiu.

 Exemplu:

In anul 2008 sunt 3 luni fără cotizare, în anul 2010 sunt 7 luni fără cotizare, aceste 10 luni se pot cumpăra . Cost 10 * 588 lei = 5880 lei;

Vezi aici model de contract cumpărare vechime conform OUG 163/2020: Contract Cumparare Vechime OUG 163 din 2020.


Cum se poate cumpăra stagiu de cotizare ?

Pentru cumpărarea de stagiu se va incheia un contract de asigurare cu casa de pensii de pe raza domiciliului stabil de către solicitant sau de către persoana imputernicită.
Deoarece din 01.09.2021 va trebui să intre în vigoare noua lege a pensiilor, Legea 127/2019, care prevede de asemenea posibilitatea de cumpărare retroactivă a stagiului de cotizare, cumpărarea de stagiu retroactiv conform ordonanței de urgență se poate realiza până inclusiv la 31.08.2021.
Plata stagiului de cotizare dorit se va putea face: lunar sau in rate stabilite inclusiv cu plata pe loc.

Cât mă costă o lună se stagiu ?

Venitul minim asigurat ce se poate cumpăra lunar este egal cu valoarea Salariului Minim Brut pe Economie de la data semnării contractului de asigurare. Astfel în 2020 acest venit lunar este 2230 lei pentru care se plătește la CAS 25%, urmare cotizația lunară este de 557.5 ( 558) lei. 12 luni de stagiu restant se va putea cumpăra inmulțind 12 cu 558 lei, fiind necesari nu mai puțin de 6696 lei pentru un an de stagiu.

Se poate cumpăra stagiu în grupe superioare de muncă ?

Stagiul de cotizare pentru care poate cotiza solictantul este numai pentru condiții normale de muncă ( grupa a III-a). De altfel trebuie cunoscut că și în cazul angajaților care acum lucrează în condiții grele ( condiții deosebite sau speciale) contribuția CAS aferentă grupelor superioare de muncă este plătită de către angajator, angajatului revenindu-i obligația de a plăti CAS pentru condiții normale în valoare de 25% din venitul brut lunar realizat.

Care sunt formele de pensionare pentru care este valabil stagiul de cotizare cumpărat ?

Conform anexei ordonanței de urgență stagiul de cotizare cumpărat  va putea fi valorificat numai pentru accesarea pensiei la limită de vârstă.

Pentru detalii sau informații suplimentare scrie la consultanta@pensiata.ro

www.pensiata.ro

4 Comentarii

  • Am înțeles că pot cere extras de la casa de pensii cu stagiul de cotizare realizat in perioada 01.04.2001- prezent, unde se pot identifica ”golurile” de stagiu.
    Aș dori să întreb, dacă am realizat stagiu complet de cotizare, chiar ani în plus, dar am goluri, întreruperi în continuitate, în ce măsură asta influențează cuantumul/ limita de vărstă de pensionare?
    Ar fi necesar să acopăr lunile lipsă?

  • M-ar interesa daca pot cumpara doar 3 luni de stagiu, ma refer la martie, aprilie, si mai 2021?

Lasă un comentariu