Prevederi referitoare la pensii, în Ordonanța ”Trenuleț”(OUG 156/2024):
- Valoarea punctului de pensie se menține în 2025 la nivelul de 81 lei, valoare din 2024.
- Pensiile speciale pentru primari și șefi de consilii județene se amână pentru 2026 (tot aici sunt incluse posturile de viceprimar, președinte al consiliului județean și vicepreședinte al consiliului județean).
- Pensiile speciale ale judecătorilor, procurorilor, grefierilor și altor categorii de personal din instanțele judecătorești nu se actualizează cu inflația.
- Nu se mai actualizează cu rata inflației nici pensiile speciale ale deputaților și senatorilor, personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, membri Corpului diplomatic consular, a celor de la Curtea de Conturi, precum și cele militare.
- Bugetarii nu vor primi în 2025 ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de muncă ori la trecerea în rezervă, cu excepția cazului particular în care a intervenit decesul angajatului.
- În anul 2025 fondul de burse și protecție socială per student se menține la nivelul lunii noiembrie 2024.
- Studenții la zi beneficiază de tarif redus cu 90% pe transportul intern auto și pentru transportul intern feroviar doar pe distanța/distanța dintre localitatea de localitate și localitatea în care se află instituția, pe tot domiciliul universitar. Măsura se aplică și pentru transportul în comun și transportul cu metroul.
Astfel că majorarea pensiilor în urma recalcării se păstrează inclusiv pentru cei care încă nu au primit deciziile recalculate. De asemenea se menține impozitarea pensiilor pentru sumele ce pășesc 3000 lei cu 10%.
Extras din Ordonanță:
Art. XVI – (1) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. V din Legea nr. 282/2023 din 19 octombrie 2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în anul 2025, pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
(2) În anul 2025 pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii pentru grefieri și alte categorii de personal care ocupã funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângã acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice, nu se actualizeazã cu rata medie anualã a inflației.
(3) În anul 2025, indemnizaţiile pentru limită de vârstă acordate în temeiul Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
(4) Prin derogare de la art. 42^5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
(5) Prin derogare de la alin. (5) al art. 73^1 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
(6) Prin derogare de la alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu completările ulterioare, în anul 2025 pensiile de serviciu și pensiile de urmaș stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
(7) Prin derogare de la alin. (10) al art. 51 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
(8) Prin derogare de la art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025 pensiile militare de stat stabilite în condiţiile legii nu se actualizează indexează cu rata medie anuală a inflaţiei.
Art. XVII – (1) În anul 2025 valoarea punctului de referință prevăzut la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii se menține la nivelul de 81 lei.
Vezi aici textul integral al ordonanței
Știrea se actualizează…
31.12.2024
www.pensiata.ro