Oglinda oglijoara ?… Cine-i cel mai special din tara ?
Senatorii jurişti au avizat, miercuri, un proiect de lege, iniţiat de şase deputaţi PSD, care prevede reintroducerea pensiilor mărite pentru angajaţii Parlamentului, taiate în 2010 de către Emil Boc. Proiectul a primit aviz favorabil atât de la Comisia de Muncă, cât şi de la Comisia pentru Drepturile Omului din Senat.
Valoarea pensiei „La împlinirea vârstei de pensionare, funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie unde serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimile 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz”, se arată în proiectul de lege al PSD. Comisia Juridică a adoptat proiectul de lege cu şase voturi „pentru“ şi niciun vot împotrivă, urmând să intre în dezbaterea Senatului, în calitate de primă cameră sesizată.angajat parlament                Reducerile salariale din 2010 au dus la gesturi extreme chiar in parlament;
În plus, angajaţii cu vechime mai mare de 14 ani primesc 1% din venitul mediu calculat pentru fiecare an suplimentar. „Pentru fiecare an ce depăşeşte vechimea de 14 ani în Parlament, se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venit, fără a se putea depăşi venitul brut avut la data pensionării”, mai prevede proiectul de lege. Nici cei care au mai puţin de 14 ani de activitate desfăşurată în Parlament nu vor rămâne pe dinafară. „De drepturile din prezenta lege beneficiază şşi funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care în structurile parlamentare între 4 – 14 ani; în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea de 14 ani“, se mai prevede în proiectul de lege.
„Nu am calculat un impact bugetar“
Creierul proiectului de lege, deputatul PSD Florin Iordache, spune că nu a calculat nici impactul bugetar, nici câţi angajaţi vor beneficia de pensii speciale (n.r. peste 2200). „Activitatea parlamentară, fără funcţionarii publici parlamentari, nu se poate desfăşura. Nu am calculat un impact bugetar. Este un proiect care revine la pensile speciale care au existat până în 2008, când au fost tăiate. Din cele şapte categorii, să beneficieze de pensii speciale şi funcţionarii publici parlamentari. Noi am iniţiat proiectul, iar Guvernul va spune dacă susţine sau nu susţine.
Bani sa fie …
Nu am estimat câţi funcţionari sunt“, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, iniţiatorul proiectului. În expunerea de motive, aleşii vorbesc de o măsură „reparatorie pentru o nedreptate“ făcută de Emil Boc în 2010, atunci când a tăiat pensiile mai multor categorii socio-profesionale. „Propunerea legislativă urmăreşte instituirea unui regim juridic reparatoriu aşa cum sa procedat şi cu alte categorii socio-ofesionale care în anul 2010 au fost deposedate de drepturi legal câştigate cât şi cadru legislativ nediscriminatoriu, atât în cadrul aceleaşi profesii cât şi în raport cu alte categorii socio-profesionale”, se arată în expunerea de motive.
Salariile angajatilor deloc de plans
„Fantoma“ de la Cameră s-ar putea bucura de pensia mărită Purtătoarea de cuvânt a Secretariatului General din Camera Deputaţilor, Luminiţa Iordăchescu, care a intrat recent în atenţia presei după ce s-a descoperit că este remunerată cu 7.000 de lei pe lună, deşi este invizibilă în funcţia pe care o ocupă va primi o asfel de pensie specială (CALCUL www.pensiata.ro = 5600 lei). „Fantoma“ de la Camera Deputaţilor, aşa cum a fost denumită sugestiv, este angajata Camerei Deputaţilor de 11 ani. Luminiţa Iordăchescu a fost şefa Direcţiei pentru Relaţii Externe din 2004 până în 2013. În 2013, pentru că nu putea fi concediată, a fost numită în funcţia de purtător de cuvânt la Cabinetul Secretarului General.
Primii pe lista „specialilor” sunt initiatorii proiectului de lege
În urmă cu trei săptămâni, aleşii din toate partidele politice, 255 la număr, au semnat o propunere pentru modificarea Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede majorarea pensiilor parlamentarilor în funcţie de numărul de mandate obţinute. Potrivit proiectului iniţiat de către deputatul PSD Petre Daea, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul, după încetarea mandatului, la o indemnizaţie specială pentru activitatea depusă în Parlament, care se va adăuga oricărui alt tip de pensie sau de venit realizat. Calculul pensiei speciale se va face prin înmulţirea a 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar, care în prezent este de aproximativ 7.000 de lei, cu numărul lunilor în care şi-au exercitat mandatele. Majorarea pensiei va ţine pasul şi cu majorarea indemnizaţiei pentru parlamentari. Iniţiatorul legii, deputatul PSD Petre Daea, a arătat că suma maximă pe care ar putea-o primi un ales ieşit la pensie ar fi de 4.000 de lei.
Angajatii parlamentului nu ar fi singurii care completeaza lista „specialilor” din tara …
În plin scandal al pensiilor speciale pentru parlamentari, un senator UNPR vrea să bage şi jurnaliştii pe lista celor privilegiaţi la bătrâneţe. informează www.stiripesurse.ro. Senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu a depus în Parlament o propunere legislativă pentru completarea art.1 din Legea nr. 8 din 11 ianuarie 2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Senatorul vrea ca şi jurnaliştii să beneficieze, în calitate de creatori, de o indemnizaţie de 50% din pensia normală.
„Având în vedere că a fost omisă creația jurnalistică (din legea 8/2006 – n.r.), Uniunea Ziariștilor din România s-a adresat în acest sens Academiei Române, iar răspunsul primit de la Secretarul General al Academiei Române ne prezintă următoarele concluzii:
Secția de Filologie și Literatură și Secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual, unde președinți sunt academicienii Eugen Simion și Răzvan Teodorescu, au opinat că actul jurnalistic, publicistic din presa scrisă și cea audiovizuală constituie un act de creație a jurnalistului, când produsul jurnalistic este de calitate și respectă Codul deontologic al profesiei de jurnalist.
Calitatea actului de creație jurnalistică, conform acelorași opinii a secțiilor Academiei Române, poate fi stabilită numai de Uniunea de profil a breslei, adică Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, pe baza criteriilor de ordin estetic și deontologic.’
Stirea se actualizeaza

1 Comentariu

Lasă un comentariu

/* ]]> */