Senatul României are în lucru un proiect de lege L 736/2018 prin care asigură șanse egale de pensionare în cazul minerilor care își întrerup activitatea ca urmare a unor programe europene legate de mediu dar nu numai.
Astfel prin Jurnalul Oficial C 107 al UE se asigură României un fond de ajutor (echivalent a 447,862 milioane RON) pentru închiderea unor mine de cărbune aflate în administarea Complexului Energetic Hunedoara. Perioada in care se desfășoară procesul de închidere a minelor este 01.11.2016-31.12.2024 fiind în directa coordonare a Ministerului Energiei.
Astfel dacă pentru minerii care își desfășoară activitatea în alte mine condiția de realizare a unui stagiu de 20 ani rămâne, minerii care vor fi disponibilizați ca urmare a aplicării Planului de Închidere Autorizat CE prin Decizia C 127 (2016)/7719 Final, condiția de stagiu minim în minerit coboară la 15 ani pentru ca ei să-și încaseze pensia de la 45 de ani.

Rămâne de văzut care va fi forma finală a legii după ce aceasta va primi votul final al Camerei Deputaților.

Surse (https://eur-lex.europa.eu, www.senat.ro )

IOCO 06.02.2019

Lasă un comentariu