Plătesc 520 lei lunar pentru a avea o pensie de :…., Cine merită o pensie mai mare ?, Un sistem de pensii nou ? Un nou tip de pensie: pensia social-electorală .

Ei bine povestea pensiei este de departe cea mai povestită din lume și nu este depășită nici măcar de cea a bibliei. Zorii sistemelor de asigurări sociale erau asimilate precum Oracolul din Delphi prin care ”oamenii muncii” erau asigurați că ei nu mai trebuie să se gândească la asigurarea unui venit lunar odată cu răsăritul din dimineața în care tocmai s-a terminat sărbătoarea de pensionare.
Cineva acolo sus lucra ”pentru ei” ca să le fie bine .. numai bine, după un timp a sosit și decizia de pensionare ( păcat că nu avea în plic și un calmant !) .
Apoi au urmat revolte interioare: cum adică eu am muncit zi și noapte, ore suplimentare, peste program, detașat pe șantierele patriei .. în turnătorii, în condiții grele ..foarte grele și am primit numai atât după 30-40 de ani ? Am fost înșelat tocmai de cei care mă asigurau că statul are grijă de cetățenii ei, mai ales că eu eram unul dintre muncitorii de frunte și acum când și un pahar de apă costă nu îmi mai pot acoperii costurile vitale din pensie ( cinstea statului pentru mine). Am fost înșelat? Am fost dezinformat ?

Meritocrația și pensia

Culmea este că sistemul de asigurări sociale este garantat de către politic adică de către cei în care societatea are cea mai mică încredere iar acest aspect nu este deloc de neglijat. Este aidoma liderilor maghiari din România care doresc doar autonomia dar se afișează la mitingurile pentru autonomie cu cei din Catalonia care au atonomie dar care acum cer independența în Spania.
Curios este, că deși s-a stabilit că fiecare cotizant va primi o pensie în raport cu plata facută, corecțiile făcute de factorul politic nu au ținut cont de acest fapt când au încercat să corecteze ”nedreptățile” din sistemul de pensii.
Era de așteptat ca ”decidentul” să asigure o corecție pentru cei din baza piramidei de salarizare (personal administrativ, portar, bucătar, infirmier, brancardier, paznic, ..etc) care au ocupat TOATĂ viața profesională o funcție penru care SISTEMUL de salarizare a stabilit un salariu minim. Astfel că ei sau trezit după 40 de ani de cotizare că au o pensie ceva mai mare decât Pensia Minimă Obligatorie, cum s-ar spune : curat ..murdar !
Ei bine, cei pentru care legiuitorul a stabilit că trebuie realizate corecții au fost: revoluționarii, femeile cu mai mulți copii, deportații, cei care au realizat minim 15 ani de cotizare, militarii, cei din ambasade, etc ..cred că trebuiau avuți în vedere, dar aceste cazuri NU au nimic cu perioada de contributivitate și poate trebuiau să fie incluși în altă lege și nu cea a pensiilor.
Urmare oameni care au cotizat 35-40 de ani sau trezit că sunt puși pe aceiași bancă cu cei care și-au cumpărat 1-2 luni de cotizare pentru are apoi au primit pensie de ”boală”.

Ești cumva în funcțiile amintite și aștepți o pensie care să te scutească de grijile zilei de mâine ? Fă-ți din timp relații la vânzătorii de legume din piață ! Ai grijă: Iarna nu-i ca vara și nu în fiecare an sunt alegeri .
De reținut: Dacă azi plătești 520 lei lunar pentru pensie, atunci trebuie să ști că trebuie să plătești 10 ani pentru o pensie de 150-160 de lei.

Am îmbunătățit sistemul de asigurări sociale ?

Greu de spus, în mai toată Europa de Est au ajuns la putere odraslele comuniștilor aflați înainte de 1989 la putere, măcar de erau învățați cât de cât cu munca adevărată, dar nu prea a fost așa iar resursele sistemelor de pensii ( uzine, fabrici, etc) au fost eliminate din viața socială și înlocuite cu ospețe, bani de împrumut, minciuni peste minciuni care au adus, cum era normal, la sărăcie și apoi exod.
Orice ai încerca să promiți pensionarilor în schimbul asigurării scaunului de parlamentar ajunge mai repede și nu târziu la ..bani. Pensia nu poate fi acordată pe cartelă și mai mult este rușinos să spui că le dai TU ceva celor care au cotizat o viață pentru o pensie, pensie care NU e un ajutor social ci o PROPRIETATE.
Grav și foarte grav este că acum sistemele de pensii nu sunt predictibile pe termen lung, adică nu pot spune azi că dacă voi cotiza lunar o sumă  și SIGUR voi primi pensia așteptată. Mai mult se anunță CREȘTEREA pensiei minime garantate social, adică se crează un nou timp de pensionar ”de stat”: nu trebuie să cotizezi o perioadă anume de timp, îți dăm NOI (polticienii) o pensie, adică un pesinoar de tip asistat social. De unde se plătesc pensiile noilor pensionari asistaț social ? Din bugetul de stat, din ceea ce trebuiau să primescă adevărații pensionari de invaliditate să nu mai amintesc de cei care au dizabilități și care primesc lunar sume cu care nu se poate murii dar minte să mai și trăiești.
Serviciile de accesare a pensiilor sunt cu mult și demult depășite, mai toate instituțiile din UE care au de a face cu sistemul românesc de pensionare ne așează lângă Tanganica. Modificarea și revenirea asupra unor legiferări aplicate asupra sistemului de pensii ( cca 20 de proiecte legislative/an ) fac aproape imposibilă asigurarea unor servicii de calitate în domeniul pensiilor.
Apariția pe canalele TV a ministrului muncii care declară verzi și uscate ”fără număr” și fără responsabilitate a făcut mult rău sistemului de pensii, practic dintr-un sistem care trebuia să asigure liniștea pensionarilor, aceștia au ajuns să tremure seară de seară cu gândul la ce le mai aduce sau ce la mai ia „sistemul” politic.

Doar pensionar sau și cetățean ?

Sigur am aflat, acum, că nu mai avem cenzura în care în URSS se costruiau spitale și în SUA mureau din cauza drogurilor ( amintiri din Scânteia, Faptul Divers), că pentru ca o monedă să aibă valoare este OBLIGATORIU să se muncească și mai ales cu un cap care utilizează creierul și nu cu unul care doar transportă creierul ( greu de cap). Așa că nu-i tot una să primești pensia în euro sau: lei, ruble..lire turcești ..etc, adică de ce să număr mai multi bani pentru același kg de cartofi ? Numai ca tu politician să îmi spui că mi-ai crescut pensia ?
Un pensionar nu este o rasă distinctă, este înainte de toate un OM care merită MULT respect iar în acest respect, minim respect, intră asigurarea medicației, servicii medicale, servicii de ajutor social, viață socială alături de familie ( a nu se înțelege viața pe net) cu copii și nepoții alături.

Tendințe locale, europene și globale

La început au plecat cei mai în putere, bărbații, apoi și-au chemat soțiile. Criminal a fost că acolo în vest, dar nu numai, au fost primiți ca SCLAVI (exportați de politica), au suportat cu greu că nu au avut de ales , unii și-au dus și averea cea mai de preț: copii, dar tezaurul încă era departe de ei, adică părinții ( pensionarii). Dorul pensionarilor  pentru copii și nepoți nu a fost și nu va fi niciodată stins și de necrezut o parte dintre ei , încă nu mare, a plecat definitiv din România să fie alături de copii și nepoți până la ultima suflare.
În vest pensionarii au migrat și ei  spre țări care asigurau servicii de tip azil mai ieftin decât în țara lor, servicii pe care le pot plăti cu o pensie medie, pensie cu care acasă nu puteau să acceadă într-un centru de sănătate, așa că au fost obligați și ei să-și părăsească locurile natale și să plece în zone din lume în care cultura și tradițiile sunt mult departe față de ceea ce au lăsat, cu durere, în urmă.

Concluzii

Lumea în care trăim și pe care o construim ne va decide soarta în vremurile în care noi nu vom mai putea face nimic pentru lume. Deși dezvoltarea economică și progresul tehnologic înregistrează creșteri semnificative încă nu am reușit să ne creăm un sistem de asigurări sociale și o societate care să elimine cele mai mari temeri ale omului după retragerea din activitatea profesională.

IoCo

2 Comentarii

  • Buna ziua. Sunt nascuta in data de 4 mai 1958 si conform anexei 5 ar trebui sa ies la pensie la 61 ani si o luna, adica in iunie 2019, am 42 ani vechime in munca. As dori sa mai continui munca doar un an ,deci pana la 62 ani nu cum spune legea la 65 ani. Cu ce sunt afectata daca unitatea imi accepta sa mai continui inca un an?

    • Stimată Elena, este bine să vă pensionați și să continuați activitatea, deoarece pensia la limită de vârstă poate fi cumulată cu salariul ( articolul 118 litera a) din legea 263/2010). Efectul asupra valorii pensiei se poate vedea numai în urma unui calcul preliminar al pensiei realizate până acum.

Lasă un comentariu