Actualizare 02.01.2024:

   Conform articolului XII din Ordonanța de Urgență Nr 115/2023 indemnizațiile acordate conform Legii 109/2005 actualizată nu vor fi majorate în anul 2024. Citez:
Articolul XII
În anul 2024 se mențin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2023:
a) indemnizația prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, republicată;

Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România
Beneficiari:

  • artiştii interpreţi sau executanţi, cetăţeni români, care au desfăşurat activitate artistic-interpretativă în regim de liber-profesionist în perioada 1 ianuarie 1950 – 27 septembrie 1999 pe teritoriul României sau în străinătate;
  • artiştii interpreţi sau executanţi liber-profesionişti care, urmare a unei boli profesionale, nu au mai putut desfăşura activitatea artistică şi care dovedesc această situaţie, precum şi faptul că au realizat o perioadă de activitate artistic-interpretativă în regim de liber-profesionist de minimum 5 ani.

În sensul prezentei legi:

  1. prin artişti interpreţi sau executanţi se înţelege actorii, cântăreţii, muzicienii dansatorii, artiştii de circ şi alte persoane care prezintă cântă, dansează, recită, declamă, joacă interpretează, dirijează, exprimă ori execută în orice modalitate o operă literară sau artistică,un spectacol de orice fel.
  2. prin activitate artistic-interpretativă în regim de liber-profesionist se înţelege activitatea artiştilor interpreţi sau executanţi, realizată în condiţiile prevăzute mai sus în regim de colaborare cu instituţii publice de stat, cu persoane juridice de drept public sau cu persoane juridice de drept privat de profil.

În categoria artiştilor interpreţi sau executanţi se încadrează:

  1. soliştii şi interpreţii vocali de:
    • muzică clasică – operă, lied, operetă;
    • muzică uşoară, folk, pop, rock;
    • muzică folclorică.
  2. soliştii instrumentişti şi instrumentiştii de:
    • muzică clasică;
    • muzică uşoară;
    • muzică folclorică.
  3. dirijorii de:
    • muzică clasică;
    • muzică uşoară;
    • muzică folclorică.
  4. actorii:prezentatorii de spectacole:
    • de teatru;
    • mânuitori păpuşi;
    • de pantomimă;
    • de cinema;
  5. soliştii de balet şi dans, balerinii şi dansatorii, coregrafii;
  6. artiştii de circ şi cascadorii.

Drepturi :

 Artiştii interpreţi sau executanţi care au desfăşurat activitate artistic-interpretativă în regim de liber-profesionist beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru activitatea artistic-interpretativă, la îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

  1. au vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ;
  2. au realizat o perioadă de activitate artistic-interpretativă de minimum 10 ani;
  3. realizează venituri nete lunare sub nivelul pensiei medii anuale pentru limită de vârstă şi stagiul complet de cotizare, din sistemul public de pensii, comunicată de Institutul Naţional de Statistică, aferentă anului anterior acordării indemnizaţiei.

Perioada prevăzută la lit. b) se constituie din:

  1. însumarea anilor calendaristici în care s-a realizat o activitate artistic-interpretativă de cel puţin 92 de zile lucrătoare;
  2. însumarea perioadelor reprezentând vechime în specialitate, realizată prin desfăşurarea de activitate artistic-interpretativă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, dar insuficientă pentru obţinerea unei pensii în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
    • 339 lei – artiştii interpreţi sau executanţi prevăzuţi la lit. a), b), c), d), e), f) şi g) din lege, cu atestat categoria I, eliberat de Ministerul Culturii şi Cultelor;
    • 254 lei – artiştii interpreţi sau executanţi prevăzuţi la lit. a), b), c), d), e), f) şi g) din lege, cu atestat categoria II, eliberat de Ministerul Culturii şi Cultelor;
    • 198 lei – artiştii interpreţi sau executanţi prevăzuţi la lit. a), b), c), e), f)  si g) din lege, cu atestat categoria III, eliberat de Ministerul Culturii şi Cultelor;

În funcţie de documentele oficiale şi/sau de dovezile depuse de solicitant, Comisia va stabili nivelul indemnizaţiei pentru activitatea artistic-interpretativă, după cum urmează:

  1. persoanele care au studii superioare ori medii de specialitate, care fac dovada că au prestat activitate artistic-interpretativă, în condiţiile prezentei legi, vor beneficia de indemnizaţia corespunzătoare atestatului de categoria I;
  2. artiştii interpreţi sau executanţi care fac dovada că au prestat activităţi artistic-interpretative în condiţiile prezentei legi, dar care nu mai deţin atestatele vor beneficia de indemnizaţia corespunzătoare atestatului de categoria a II-a;
  3. artiştii interpreţi sau executanţi care fac dovada că au prestat activităţi artistic-interpretative în condiţiile prezentei legi, fără a fi obţinut atestate, vor beneficia de indemnizaţia corespunzătoare atestatului de categoria a III-a;
  4. artiştii de circ, fără atestate, angajaţi ai Circului de Stat, care fac dovada că au prestat activitate artistic-interpretativă, în condiţiile prezentei legi, beneficiază de indemnizaţie corespunzătoare atestatului de categoria I.

În funcţie de notorietatea persoanelor prevăzute la lit. b) şi c), Comisia poate hotărî, cu unanimitate de voturi, acordarea indemnizaţiei corespunzătoare atestatului de categoria I.

Acte necesare:

  1. cererea privind atestarea calităţii de beneficiar al indemnizaţiei;
  2. procură specială, în cazul în care cererea se face prin mandatar;
  3. împuternicirea persoanei îndreptăţite să solicite atestarea calităţii de beneficiar al indemnizaţiei, în cazul cererilor formulate de UALPR;
  4. actul de identitate/paşaportul, în copie legalizată, al persoanei îndreptăţite să solicite atestarea calităţii de beneficiar al indemnizaţiei, din care să rezulte ultimul domiciliu al acesteia;
  5. declaraţia persoanei îndreptăţite să solicite atestarea calităţii de beneficiar al indemnizaţiei, pe propria răspundere, sub sancţiunea săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, că perioadele de activitate artistic-interpretative pentru care solicită acordarea indemnizaţiei nu au fost valorificate pentru obţinerea unei pensii în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
  6. atestatul de artist liber-profesionist sau diploma de studii superioare de specialitate care se echivalează cu atestat categoria I, în copie legalizată;
  7. documentele justificative care atestă faptul că solicitantul a fost distribuit preponderent în roluri principale, respectiv în roluri secundare;
  8. adeverinţele eliberate de Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, ARTEXIM, ELECTRECORD, precum şi de către orice altă instituţie publică sau persoană juridică de profil, care atestă că solicitantul a prestat activităţi artistic-interpretative în regim de colaborare;
  9. documentele sau înscrisurile recunoscute ca fiind publice, care să ateste obţinerea unor premii sau distincţii prin participarea la evenimente artistice naţionale ori internaţionale de prestigiu;
  10. carnetul de muncă, în copie legalizată;
  11. dovada veniturilor realizate;
  12. actele medicale emise de medicul specialist în medicina muncii, prin care se certifică dobândirea uneia dintre bolile profesionale stabilite, dacă este cazul

www.pensiata.ro

02.01.2024

20 Comentarii

  • Influienţiază cu ceva Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2017 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1010 din 20 decembrie 2017 Indemnizatia de 50% din pensie ce o primeau militarii muzicieni de la Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania (UCIMR) din 1 ianuarie 2018?
    Multumesc anticipat si astept raspuns!!

    • Stimate Gogu, din păcate indemnizația aordată prin lege cu caracter special nu va putea fi păstrată în paralel cu pensia militară. În acest sens va trebui să primiți o notificare de la casa de pensii prin care să alegeți pensia sau indemnizația.

      • Dar dupa emiterea OUG nr. 116/2017 – unele măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Indemnizatia de 50% din pensie ce o primeau militarii muzicieni de la Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania (UCIMR) din 1 ianuarie 2018 ???????
        Multumesc anticipat si astept raspuns!!

  • Stie cineva ce se poate face in cazul unui solist care a cintat 30 ani in restaurant dar nu are o carte de munca ? Doar contracte de colaborare incepind din 1985.la institutii diferite.atestat 1.multumesc mult pt un raspuns.

    • Stimată Mihaela, pentru a vedea dacă nu e ca în povestea cu furnica și greierul, trebuie calculat stagiul de cotizare realizat prin aceste contracte de colaborare, apoi dacă se impune cumpărare de stagiu. Desigur se va analiza oportunitatea accesării indemnzației pentru artiști.În cazul în care doriți să accesați serviciile noastre vă recomand să reveniți la calcul@pensiata.ro.

  • Buna ziua,stie cineva ce acte trebuie depuse si unde,pentru cineva care a cantat 20 de ani cu contract de colaborare la ONT Carpati si Societatea Poiana Brasov.Multumesc

  • As dori daca mi raspunde cineva la cei care primesc indemnizatie de liber profesionist nu se mai mareste deloc aceasta indemnizatie ––- Multumesc !!!!

  • In 1989 am luat atestatul de liber profesionist A 2 solist instrumentist (examen la Bucuresti). Din pacate am pierdut atestatul . Unde m-as putea adresa pentru a obtine o adeverinta in care sa se precizeze ca am avut acest atestat.

    Multumesc anticipat

  • As dori sa stiu unde trebuie trimise acte necesare dobandirii pensiei prevazute de legea 109?

  • Buna ziua,

    Cum pot obtine indemnizatia pentru tatal meu? Unde pot depune dosarul? Mentionez ca am adeverinta eliberata de ARTEXIM pentru colaborarile avute de-a lungul timpului. Deasemenea are si atestat categoria I.

    Mentionez ca tatal meu nu are pensie deoarece nu a avut stagiul minim de cotizare.

    Multumesc

Dă-i un răspuns lui Ioan COVACIU X