Actualizare: 06.01.2018

Ei bine, nu a tușit cocoșul sfârșitul de an că, măcinați de gîndul pierderii meritelor profesionale pentru care aleșii puteau cumula pensia cu indemnizația ( mii de lei), guvernații au hotărât în ultima zi de muncă să nu strice revelionul confraților de suferință, au emis ordonanță de ( mare) urgență 116/28 Dec 2017 prin care  citez:” luând în considerare prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora pensia din sistemul public de pensii nu poate fi cumulată cu o pensie de serviciu/indemnizaţie pentru limită de vârstă reglementate de legi cu caracter special,   având în vedere prevederile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate,    luând în considerare principiul egalităţii prin care se asigură un tratament nediscriminatoriu pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege,  în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,” au anulat/abrogat prevederea prin care pensia publică nu putea fi cumulată cu alte pensii sau indemnizații plătite din bugetul public.

extras din OUG 116/28.12.2017 :

ART. 5
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 36 va avea următorul cuprins:
„ART. 36
Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.”

2. La articolul 51, alineatele (4) şi (5) se abrogă.
3. La articolul 68, alineatul (1^1) se abrogă.

Vezi aici textul integral ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr 116 28.12.2017 

21.12.2017

A trecut deja o lună din calendarul României, așa că avem 99 de ani și 1 lună, puțin pînă la ultimul cântat de cocoș al anului 2017 și așteptăm ca anul 2018 să aducă decizii pentru pensionari pe măsura timpului pe care îl trăim.
Într-o economie care crește constant an de an în statistici și mai puțin în buzunarele angajaților, presiunea bugetului sistemului public de pensii asupra bugetului de stat începe să-și  arate efectele, citez din textul ordonanței ”...dar și pentru evitarea unor cheltuieli semnificative din bugetul de stat se impune adoptarea unei soluții imediate...”
Astfel că, prin Ordonanța de Urgență nr 103 din 14 .12.2017 publicată în Monitorul Oficial din 20.12.2017 (partea 1 nr 1010) sunt modificate/abrogate sau adăugate articole însumând un total de 165 de modificări, astfel se poate spune, fără a evita greutatea cuvintelor, că avem deja o nouă lege a pensiilor.
Pe scurt modificarea aduce tăieri de pensii, îngrădirea unor drepturi și blocarea accesului unor categorii de asigurați la pensiile anticipate.
Modificări semnificative:
– asigurații care realizează stagiu de cotizare contributiv prin Contract de Asigurare Socială NU mai pot accesa pensiile anticipate dacă nu au realizat stagiul complet de cotizare fără perioada realizată prin contract de asigurare. Putem spune că avem un nou tip de stagiu, tot contributiv, dar care este asimilat celor în care nu s-a contribuit ( perioada serviciului militar obligatoriu, perioada studiilor superioare). Personal cred că această modificare nu va sta mult în picioare.
Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru obținerea mai multor pensii de serviciu/indemnizație pentru limită de vârstă, reglementate de legi cu caracter special, optează ( obligatoriu)  pentru obținerea uneia dintre acestea. Pensia din sistemul public de pensii nu poate fi cumulată cu o pensie de serviciu/indemnizație pentru limită de vârstă reglementate de legi cu caracter special. ( ABROGATĂ PRIN OUG 116/28.12.2017)
Pensia de Invaliditate nu va mai fi la fel de accesibilă, astfel invaliditatea cauzată de boli și accidente care nu au legătura cu munca nu mai poate fi accesată dacă nu aveți minim 2 ani stagiu de cotizare din ultimi 5 ani de la data dobândirii gradului de invaliditate( data de pe Buletinul de Expertiză Medicală). Atenție cei 2 ani de stagiu nu se iau în considerare dacă i-ați realizat prin Contract de Asigurare Socială. (Abrogată prin OUG 116/28.12.2017).
Ajutorul de deces nu se mai achită în 24 de ore ci în 3 zile.
Varianta integrală a ordonanței care cuprinde și modificări din legislația muncii se poate consultată aici: OUG 103_2017
Cum pentru anul 2018 se anunță noi modificări și cel mai probabil o nouă lege este de așteptat ca noua formă să cunoască ajustări și mai dureroase.
Datele sunt în curs de completare
30.12.2017

 

24 Comentarii

  • „Putem spune că avem un nou tip de stagiu, tot contributiv, dar care este asimilat celor în care nu s-a contribuit” – Ha ha, asta e „buna! WTF, de ce sa mai contribuim VOLUNTAR atunci? Nu recuperezi banii nici in 20-25 ani, dacca mai traiesti atat dupa 66 (cat o sa fie varsta standard de pensionare foarte curand), ne aliniem la UE. „Sa traiti bine!”

  • Buna ziua d-le Covaciu,ma numesc Ion Parvanescu,sunt nascut in data de 02 10 1956. Am lucrat din data de 01 10 1974 si pana in prezent. Mentionez ca in perioada 23 02 1976–10 06 1977 am efectuat stagiul militar. Va rog sa ma ajutati si sa-mi comunicati ,cand pot sa depun dosarul pentru pensie anticipata fara penalizare… Va multumesc !

  • Buna ziua ,am inteles ca pentru persoanele care au stagiul de cel 40 ani de contributie ,pot iesi la pensie la 58.8 ani ? MULTUMESC .

  • Buna ziua
    De ce nu face incasari contributie c.a.s.conform contractului de asigurare ,fiind vorba de casa de pensii oradea.in 25-01-2018 mi-a refuzat incasarea lunara,cand am fost sa platesc pt.decembrie 2017.De ce nu se poate plati contributia la caserie ?

    • Stimate Clonda Cezar, această situație mi-a mai fost semnalată. Dacă nu este o problemă tehnică la mijloc atunci situația nu poate fi înțeleasă. Mă voi documenta și voi reveni cu răspunsul așteptat.

  • BUNA ZIUA.SOTUL MEU ESTE NASCUT IN 19.O1 1964,,ARE 32 ANI LUCRATI DIN CARE 16 ANI SI 8 LUNI IN GRUPA I,DUPA CALCULELE MELE ARE IN TOTAL 40 ANI SI 4 LUNI.VA ROG SA-MI SPUNETI CARE ESTE VARSTA LA CARE S-AR PUTEA PENSIONA.MENTIONEZ CA ANII DE GRUPA II ARE IN PERIOADA 1982-1998.VA MULTUMESC

  • Buna ziua! Stimate domn, sunt un barbat nascut in februarie 1958, am un stagiu de cotizare de 34 ani si 3 luni, fara armata, am lucrat doar in conditii normale de munca, insa din decembrie 2016 nu am mai lucrat sau achitat contributii de asigurari sociale.
    As dori sa-mi spuneti daca achit contributia conform oug 186, pentru completarea stagiului de 35 de ani, imi pot depune dosarul pentru pensie anticipata partiala sau ma impiedica OUG 103/2017? Va multumesc!

    • Stimate IONESCU, din păcate OUG 103/2017 elimină stagiul de cotizare realizat prin plată directă ( Contract de Asigurare Socială) din calculul stagiului de cotizare valabil pentru pensiile anticipate. În aceste condiții veți putea accesa doar pensia pentru limită de vârstă.

      • Va multumesc foarte mult pentru raspuns! As mai avea o intrebare: daca as fi incheiat un contract de asigurare sociala pana la sfarsitul anului 2017 si as fi platit diferenta de stagiu necesara, as fi putut depune dosarul de pensionare anticipata in 2018? Sa aveti o zi asa cum v-o doriti!

        • Din nefericire și in acest caz există problema, deoarece OUG 103/2017 a intrat in vigoare de la 01.01.2018, astfel că stagiul de cotizare realizat prin Contract de Asigurare Socială putea fi valorificat la toate categoriile de pensii numai pînă în 31.12.2017 ( prcatic numai pînă în ultima zi lucrătoare din 2017). Din 01.01.2018 se ia in calcul numai la pensiile pentru limită de vârstă indiferent cand a fost realizat stagiul de cotizare prin Contract de Asigurare Socială.

          • Multi au achitat sume mari prin aceste contracte, ca sa poata sa-si indeplineasca stagiul complet de cotizare si sa primeasca pensie anticipata partiala, iar ca urmare a aplicarii OUG 103/2017, va trebui sa astepte chiar cativa ani pana la pensia pentru limita de varsta, pana isi vor recupera parte din banii achitati.
            Unii s-au imprumutat sa achite contributiile, iar acum se vad inselati…
            Consider ca e o nedreptate sa nu se valorifice, dupa data de 01.01.2018, stagiul de cotizare realizat prin Contract de Asigurare Socială pana la 31.12.2017.
            Daca Reprezentantii Guvernului ar fi spus cetatenilor in momentul prelungirii aplicarii Legii 186/2016, ce urma sa apara in OUG 103/2017 in acest sens, multi nu ar mai fi achitat contributii prin aceste Contracte de Asigurari Sociale.

  • Va salut, cu respect! Va deranjez cu o intrebare: am un nepot de 22 de ani cu indemnizatie de handicap grav, afectiunea fiind din nastere, el nefiind asigurat niciodata pana in prezent. Cand a fost la comisia pentru expertizarea capacitatii de munca i s-a spus ca pentru obtinerea unei pensii de invaliditate ii trebuie un stagiu de cotizare, insa in prezent, ca urmare a ultimelor modificari legislative, e posibil chiar daca ar face un contract de plata a contributiei cu Casa de Pensii si i s-ar emite decizia de incadrare in grad de invaliditate, nu ar putea fi pensionar. Imi puteti spune de ce?

    • Stimate Vasilescu, este adevărat, din păcate din OUG 103/2017 a eliminat stagiul de cotizare realizat prin Contract de Asigurare ca fiind stagiu de cotizare valabil la stabilirea stagiului de cotizare necesar pensiilor de invaliditate.

  • Sunt nascuta in 1959 /21.01.si am 35 de ani vechime in munca ,va rog sa-mi spuneti daca ma pot pensiona anticipat si daca da ,ce penalitati as avea.
    Va multumesc

    • Stimată Gabriela, dacă în cei 35 de ani stagiu de cotizare realizat aveți minim 31 de ani și 4 luni, atunci puteți accesa imediat pensia anticipată parțială.

  • Sânt născută pe data de 01 11 1958 și am un stagiu de cotizare realizat de 31 de ani și două luni vă rog frumos să îmi spuneți când pot ieși la pensie sau măcar la pensie să anticipată

  • Buna ziua.
    Ce staiti despre noua lege a pensiilor in ceea ce priveste plata retroactiva a stagiului de cotizare prin contract de asigurare sociala.
    va mai fi posibil? pe ce perioada 5 ani -10 ani?
    Se va lua in considerare la vechime sau doar la cuantumul pensiei?

    Va multumesc

    • Stimate Dan Dudu, proiectul legii pensiilor ce este de așteptat să intre total în vigoare din ianuarie 2021, prevede câteva condiții pentru ca o persoană să poate cumpăra retroactiv maxim 5 ani de stagiu:
      1. Trebuie să aibă realizat un stagiu minim de 15 ani ( nu este precizat dacă acest stagiu va fi contributiv sau nu ).
      2. Să aibă vârsta pentru care să poată fi încadrat ( acum dacă la 16-18 ani adăugăm 15 ani de stagiu, rezultă că se va putea cumpăra numai după împlinirea varstei de 31-33 ani).
      3. Perioada retroactivă ce face obiectul cumpărării ( maxim 5 ani) trebuie să fie una în care nu ați realizat stagiu de cotizare.
      Desigur aceste informații vor trebui să fie clarificate în normele de aplicare a noii legi ( din 2021). Stagiul astfel cumpărat va fi fructificat atât la calculul stagiului cțt și la cuantumul pensiei.

  • Buna ziua domnule Covaciu, angajatii CNPP sustin ca vechimea cumparata retroactiv prin contract CAS in baza legii 186 / 2016, este considerata stagiu de cotizare valid in calculul tuturor tipurilor de pensii, implicit si in cazul pensilor anticipate. Am primit aceasta confirmare de la trei surse diferite ale institutiei. S-a schimbat ceva din februarie 2018 pana in prezent? In cazul in care nu, puteti indica va rog alineatul in cauza din OUG 103/2017? Multumesc.

    • Bună ziua, OUG 103/2017 stabilește că ”c) contract de asigurare socială – contractul încheiat, voluntar, între persoane fizice și casele teritoriale de pensii în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie” practic se subliniază cu subiect si predicat că stagiul cumpărat poate fi folosit dosr la stabilirea drepturilor pentru pensia la limită de vârstă.

Dă-i un răspuns lui Ion Ionescu X