Stirea se actualizeaza

4 iunie 2015: Camera Deputatilor a votat propunerea de modificare  si completare a articolelor nr 55 si 158 din  Legea 263/2010 cu 314 voturi pentru si 1 impotriva. Dupa promulgare de catre presedinte si publicare in Monitorul Oficial vom afla data de la care aceste prevederi se vor aplica efectiv. Stati pe aproape..

…………………………………………..

Deputaţii din Comisia pentru muncă și protecție socială au adoptat un proiect de lege care prevede recunoaşterea grupei I de muncă pentru toate persoanele care au cel puţin doi ani lucraţi în această grupă, ca fiind activitate desfaşurată în condiţii speciale. Proiectul urmează să fie dezbătut şi supus la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților a adoptat marți, 26 mai, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolelor 55 și 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice astfel încât de reducerea vârstei standard de pensionare să beneficieze și persoanele care au desfășurat activități în grupa I de muncă pe o perioadă mai mică de 6 ani.

Concret, propunerea legislativă modifică art. 55 și art. 158 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul recunoașterii grupei I de muncă pentru toți pensionarii care au cel puțin 2 ani lucrați în această grupă, ca fiind activitate desfășurată în condiții speciale, nu doar pentru cei care au efectuat un stagiu minim de 6 ani în grupa I de muncă, așa cum prevede legislația actuală.

Citeste cum arata acum situatia celor care au realizat ani de munca in grupa I

Totodată, se prevede și faptul că la stabilirea stagiului de cotizare realizat în condiții deosebite să se ia în considerare și perioadele se vechime în muncă mai mici de 2 ani realizate în grupa I și II de muncă până la data de 1 aprilie 2011.

‘Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 380/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice s-a reglementat încadrarea în condiții speciale a activităților desfășurate, anterior datei de 1 ianuarie 2001, în grupa I de muncă, ceea ce a condus la reducerea corespunzătoare a vârstei standard de pensionare, dar numai pentru persoanele care au lucrat în aceste condiții cel puțin 6 ani’, explică senatorul PSD Liviu Pop, unul dintre inițiatorii propunerii legislative.

Propunerea legislativă urmează să fie supusă votului Plenului Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

De retinut ca in acest moment mai sunt inca alte 17 propuneri legislative afla in dezbateri ce vizeaza legea pensiilor;

5 Comentarii

  • Am lucrat din anul 1983 la sonde interventie pana in 1990 ni-sa pus grupa a-2-a din 1990 am avut grupa a-1-a am lucrat pana in anul 2005 in 2006 am stat in somaj iar din 2007 pana in 2010 am lucrat la drumuri pa utilaj greu. Vreau sa stiu in ce an ma pot pensiona. Am 52 de ani

  • Buna ziua! Ma puteti ajuta si pe mine? Am lucrat din 10.1989 in industria de aparare pana in 12.1992, dupa care am intrat in somaj tehnic cu 75% pana in 12.1997. Pot beneficia de grupa II si in ce conditii? Pentru perioada de somaj tehnic adica 5 ani pot aplica 75% si rezulta 3 ani si 8 luni plus 3 ani si 2 luni de dinainte? Daca de ce acte sunt necesare? Va multumesc anticipat.

Dă-i un răspuns lui Todea Gheorghe X