Pensia pentru limita de varsta 2020, cerere, condiții, case de pensii, pensie comunitară la limită de vârstă, pensie internațională la limită de vârstă.

Pensia pentru limită de vârstă poate fi denumită, funcție de țările în care ați cotizat: pensie comunitară sau pensie internațională.

În România pensia pentru limită de vârstă se acordă tuturor celor care au cotizat la sistemul public de pensii și care îndeplinesc condițiile minime cerute de legea 263/2010 cu modificările și completările la data depunerii dosarului pentru pensionare.

Condiții

Prima condiție ce trebuie îndeplinită este realizarea unui stagiu de cotizare de minim 180 luni.
A doua condiție este de vârstă, adică trebuie atinsă varsta de pensionare standard, care are valori diferite funcție de sex, dacă în cazul bărbaților născuți după 01.03.1950 este de 65 ani, în cazul femeilor, varsta crește funcție de data nașterii și va ajunge în 2030 la 63 de ani.
Stagiu de cotizare se compune din perioade în care s-a contribuit (contract de muncă sau plată voluntară) și perioade în care nu s-a contribuit ( studii superioare, serviciu militar, șomaj, etc);
Pensionarea mai timpurie față de vârsta standard este posibilă dacă ați muncit în condiții grele de muncă, cum sunt : mineritul, siderurgia, industria chimică, extracția de gaze și petrol, etc, caz în care vârsta de pensionare se reduce cu 4 luni pentru munca în grupa a II-a și 6 luni pentru munca în grupa a I-a, condiții de muncă care se mai numesc deosebite și speciale.

Cum se calculează pensia

Cum în cazul nostru analizăm pensia din sistemul public contributiv. La stabilirea valorii acesteia grosul îl aduce venitul din care s-a reținut taxa CAS, adică contribuția la sistemul de asigurări sociale. A nu se face confuzia cu CASS adică contribuția pentru sistemul de asigurări de sănătate.

Valoarea cotizației lunare reținute de către angajator pentru pensie a variat ca procent aplicat venitului brut lunar realizat sau declarat, funție de legea pensiilor în vigoare, respectiv codul fiscal. Oricare ar fi valoarea cotei reținute, baza de calcul rămâne venitul lunar supus acestei taxe (voi reveni asupra acestuia).


CALCULUL PENSIILOR ÎN 2020


Valorile principale ce vor trebui reținute sunt:

1 Punctajul total realizat
2 Stagiul total cerut de legea pensiilor
3 Punctajul Mediu Anual
4 Valoarea punctului de pensie

În fond fiecare venit lunar (Vl) se imparte la venitul mediu brut lunar pe economie (VMBEC), astfel pentru 1 an vom avea:

Vl1/VMBEC1 +………+Vl12/VMBEC12 = PAN 1 ( Ex 1,5 puncte)

În cazul în care sunt realizați 15 ani vom avea un punctaj total (PT) ca suma( PA1..PA15)

Pentru un bărbat stagiul complet de cotizare este 35 ani.

Acum sunt îndeplinite condițiile pentru calculul Punctajului Mediu Anual ( PMA)

PMA = PT/35

Dacă vom lua, pentru simplitate, 1,5 puncte pentru fiecare an din cei 15, atunci punctajul total realizat este: 22,5 puncte.
Urmare PMA= 22,5/35= 0,64285 puncte

Valoarea punctului de pensie este stabilită anual de guvern, iar în anul 2020 are valoarea de 1265 lei.

Valorea pensiei va fi: PMA * 1265 = 813,5 LEI

Calculul de mai sus este orientativ și ne ajută să ne facem o idee asupra modalității prin care veniturile lunare se tranformă în pensie. La stabilirea punctajului mediu anual se aplică un indice de corecție stabilit anual de către guvern, în 2020 valoarea indicelui de corecție ese 1,41.

Pentru modul de calcul al pensiilor comunitare sau internaționale accesați www.europensie.ro .

Unde solicit dreptul la pensie ?

În acest caz un rol decisiv îl are domiciliul stabil, fapt ce are o nouă conotație după 1989, deoarece dacă spre exemplu locuiți într-un stat membru al EU sau cu care România are încheiat acord în domeniul pensiilor, atunci documentele se depun la instituția responsabilă de pensii de pe raza domiciliului stabil din țara în care vă aflați chiar dacă veți solicita pensia din România.

Exemplu: cetățean român cu domiciliul stabil în Italia va solicita pensia pentru limită de varsta pe care trebuie să o primească din România la reprezentanța INPS Italia din raza domiciliului său din Italia.

În cazul rezidențiolor din România, dosarul de pensionare se va depune la Casa de Pensii județeană sau de sector.

Dacă aveți domiciliul stabil în Brazilia, atunci domcumentele trebuie depuse la Casa de Pensii din România unde ați avut ultimul domiciliu stabil, caz în care dosarul poate fi depus și de către o persoană împuternicită din România.

Documente necesare

Documentele ce trebui să se regăsească în dosarul de pensionare pe lângă cererea standard (Cerere pensie limită de vârstă) sunt:
Acte care au legătură cu perioada de cotizare:
– carnetul de muncă în original și copie
– adeverințe cu sporuri, grupa superioară de muncă, alte venituri obținute în original.
– extras cu perioada muncită în alte țări;
– adeverința cu indemnizația de șomaj în original;
– Carnetul de asigurat în cazul celor care au cotizat înainte de 1989.
– Adeverință și Fișă individuală în cazul elor care au mucit în sectorul agricol ( CAP, IAS, etc);
Acte care atesta starea civila și identitatea:
– carte de identitate în copie
– certificatul de nastere si/sau casatorie în copie
– sentința de divorț în copie( după caz);
Acte legate de stagiile asimilate:
– adeverința cu studiile superioare în original sau Diploma si foaia matricolă în copie;
– livret militar în copie;
Acte pentru drepturi conferite de legi speciale:
– adeverința privind rezidența în zone cu poluare remanentă în original;
– adeverința privind calitatea de revoluționar în original;
– adeverința privind calitatea de deportat, deținut politic, etc în original.
Acte pentru încasare:
– extras de cont și Anexa nr 2 în original pentru cei care doresc plata pensiei în cont bancar. Detalii:ACTE NECESARE LA DOSAR


SERVICII DE CALCUL , INTOCMIRE ȘI DEPUNERE DOSAR DE PENSIONARE


Decizia de pensionare

Actul care consființește: independența financiară, întrarea în concediu permanent sau continuarea activității pentru completarea veniturilor necesare traiului de zi cu zi se numește Decizie de Pensionare.
Deși formatul în care este editată arată date și informații cât să fie înțeleasă de mai toată lumea, adevărat e că la deschiderea plicului cu decizia, ochii tânărului pensionar se îndreaptă țintă spre valoarea pensiei care, nu întâmplător, se găsește în fruntea listei cu date și informații.
Din cele două pagini sle deciziei, trebuie reținute încă de la deschidere: valoarea pensiei, a punctajului mediu anual, și stagiul de cotizare dar mai cu seamă a punctajului mediu anual care se va afla înscris și pe cuponul de pensie.
Apoi, după ce am trecut de emoțiile plăcute sau mai puțin plăcute din cititul deciziei de pensionare, va trebui să citiți la aliniatul MOTIVARE dacă există înscrisuri, deoarece veți avea la dispoziție 45 de zile colendaristice în care trebuie să ”rezolvați” problemele menționate.

Pensie și salariu

În mod concret pensia pentru limită de vârstă poate fi cumulată cu orice tip de venit indiferent de valoarea și natura lui, adică dacă trebuie sau nu plătită contribuție la sistemul de asigurări sociale, fapt prevăzut la art 118 din legea 263/2010.

Poate fi lăsată moștenire ?

Pensia pentru limită de vârstă nu poate fi cedată sau cesionată, dreptul de a o încasa o are numai beneficiarul sau imputernicitul/tutore.
La trecerea în neființă a beneficiarului, parte din pensie (50%) poate fi încasată sub forma pensiei de urmaș de către soțul supraviețuitor și după caz de copii dacă aceștia nu au mai mult de 26 ani și îndeplinesc condițiile suplimentare prevăzute în legea 263/2010.

Pot pierde pensia ?

Pentru cei care au domiciliul stabil în altă țară decât România, trebuie cunoscut că anual ( luna Octombrie) vor primi la domiciliul indicat o scrisoare de viață prin care trebuie să confirme existența, altfel plata pensiei va fi sistată. Ca urmare dacă vă veți schimba domiciliul stabil nu uitați să comunicați casei de pensii din România acest fapt, chiar dacă pensia este încasată în cont bancar.

Ai nevoie de ajutor ?  Scrie la consultanta@pensiata.ro sau sună la 0724 414 043.

Mărturii :

Buna ziua,

Mulțumesc mult. Ținem legătura. O zi și o săptămâna cu spor și sănătate.

Cu stima,

A. Dumitrescu (Iasi 09.11.2020)

18.03.2021 Buna ziua dl.Covaciu

Ieri am primit decizia de pensionare anticipată parțială și am avut plăcută surpriza sa constat ca pensia stabilita de Casa de pensii  este identică cu cea calculată de dvs.

Va multumesc mult pentru analiza făcută  de dvs. și  va asigur  ca deja v-am recomandat unor prieteni.

Multă sănătate și putere de muncă

Georgeta T.

Datele se actualizează după caz..

18.03.2021 www.pensiata.ro

9 Comentarii

  • Decizia CCR 702/2019 se aplică și persoanelor care s-au pensionat de invaliditate în baza legii 263/2010?
    Mai precis se aplică indicile de corecţie când ajung la limită de vârstă?
    Mulţumesc!

  • Buna ziua! Ma numesc ELENA EPURE. Sunt locuitor al orasului Slatina-Olt de peste 30 ani.Sunt nascuta la 01/08/1960.Va rog sa-mi spuneti daca pot beneficia de reducerea de 2 ani,la varsta de pensionare,avand 25 ani vechime in munca.

    • Stimată Elena Epure, dacă adeverința cu rezidența permanentă ce va fi eliberată de Serviciul de Evidență al Populației OLT va stabili că aveți minim 30 de ani rezidență permanentă în zonele cu poluare remanentă din OLT ( inclusiv Slatina) atunci conform articolului 65 de legea 263/2010 veți putea accesa Pensia Anticipată Parțială FĂRĂ diminuare cu maxim 2 ani de a implini varsta standard de pensionare, desigur dacă aveți stagiul contributiv egal cu stagiul total de cotizare cerut de legea 263/2010 în Anexa nr 5.
      Concret dumneavoastră puteți accesa această formă de pensionare IMEDIAT dacă aveți minim 31 ani si 10 luni ”in campul muncii”. Pentru alte detalii scrieți la consultanta@pensiata.ro .

  • Buna seara!Va scriu in numele tatalui meu.A fost mecanic de locomotiva s-a pensionat in anul 1999 in martie.Are 21 de ani la grupa1 patru ani normali si citiva ani pensionat pe caz de boala cu diferite grade.Dupa pensionare a iesit cu o pensie destul de mica am mers la casa de pensii si ne-au spus ca-i lipsesc doi ani.Am platit doi ani ia ca eu aveam o docietate comerciala si mi-a permis sa platesc doi ani din urma toate cotizatiile aici i-au mai urcat un pic.In anul 2008 ne-am pus in contact cu un avocat laboralist a avut loc un proces unde tatalui meu i-a urcat pensia cu 70 de lei.Din cate am inteles de la tata imi cer scuze pentru ignoranta mea dar eu nu inteleg prea bine ,inaitea procesului pensia a fost impartita la 25 si ca dupa procas i-a impartit-o la 35.Imi spune ca avocatul i-a spus sa faca o cerere la casa de pensii pentru recalculare lucru pe care nu-l cred din moment ce nu l-a obtinut el nu-l pot obtine eu ca persoana fizica.As vrea sa ma lamuriti la cat trebuie impartita pensia la 25 sau la 35.Daca aici pot contesta sau nu?Va spun tata are doar 21 de ani la grupa1.
    Daca cu legea 263/2018 i sre poate recalcula punctul de pensie sau daca aceasta recalculare se face din oficiu sau trebuia sa o cer eu.Daca cer recalcularea pensia poate sa scada sau in cel mai rau caz ii ramane la fel?
    Si inca un punct care nu il stiu este daca atunci cind ceri recalcularea pensie se face cu legea care este in vigoare sau cu legea care era in vigoare in anul care s-a pensionat-1999?Mi-as dorit sa stiu toate aceste lucruri inaite de a incepe vreo actiune.Va multumesc anticipat!

    • Stimată Mădălina, situația pare oreacum complicată și un raspuns concret se poate oferi numai după analiza documentelor existente la dosar. Nu am inteles de ce a trebuit să mai cumpărati ani, dar acum îi aveți. Pentru perioada de timp in care tatăl dumneavoastră a avut funcția de mecanic de locomotivă trebuie utiizat un stagiu complet de 25 ani ( L 226/2006 sau 221/2018). Pentru alte detalii scrieți la calcul@pensiata.ro .

  • Bună ziua, mă numesc Kiss Levente ;
    – am lucrat din 1998 – 1992 în condiții de muncă normale 3 ani 7 luni și 25 de zile (eram persoană cu handicap dar fără certificat, nu se dădea pe vremea aceea),
    sunt pensionar de invaliditate:
    – din anul 1992 și până în prezent (1992-2011 am fost in grad 2 (accentuat permanent))
    – din anul 2011-2021 sunt în grad grav (permanent)!
    Întrebare,
    – pot beneficia de reducerea de 15 ani ca să mă pensionez la limită de vârstă?
    Am primit o negație din partea CNPP „…. vă facem cunoscut că nu vă putem răspunde favorabil solicitării dumneavoastră (trecerea de la pensia de invaliditate la pensia de limită de vărstă), deoarece nu ați realizat stagiu de cotizare…. conf. art.58 din legea 263/2010, în contextul deciziei CCR nr. 632 / 2018”
    Din ce înțeleg eu, zice că nu am vechime! E am 3 ani, 7 luni și 25 de zile în condiții normale + 11 ani, 11 luni și 25 de zile perioadă asimilată (fiind pensionar de invaliditate din anul 1992 până în prezent!)
    Dacă am vârsta de 50 de ani împliniți, cotizația din perioada normală nu se calculează împreună cu perioada asimilată? (pe o decizie de recalculare din anul 2011, când am trecut la gradul grav de invaliditate), la perioada stagiului cotizat total este 15 ani, 8 luni și 15 zile (condiții normale + perioadă asimilată!)
    Țin să precizez că am și o facultate la zi făcută în perioada când eram pensionat pe caz de boală, (am fost sunat de cei de la CNPP să mă întrebe pentru care din modul de calcul doresc să optez 1. să fiu calculat ca pensionar de invaliditate sau să se pună facultatea !?!) Eu am zis că nu știu care din cele 2 opțiuni îmi este favorabil și i-am lăsat pe ei să îmi calculeze, varianta cea mai avantajoasă !

  • AM 62 DE ANI SI UN STAGIU DE COTIZARE DE 32 ANI 5 LUNI SI 29 DE ZILE.
    POT SA PLATESC PENTRU CEI 2 ANI SI 6 LUNI CARE LIPSESC PENTRU STAGIUL DE COTIZARE DE 35 ANI ?
    CARE ESTE SUMA PE CARE TREBUIE SA O PLATESC ?

    • Stimat Vasile Corbeanu, cumpărarea de stagiu necesar pana la 35 de ani este necesara numai dacă aveti ani realizati in grupe superioare de muncă, caz in care pensionarea se poate accesa mai repede decat 65 ani. Altfel 1 lună de stagiu costa 588 lei. Pentru siguranta trebuie să vă calculați foarte exact stagiul de cotizare realizat. In acest sens puteati accesa si serviciile noastre ( consultanta@pensiata.ro )

Dă-i un răspuns lui Ioan COVACIU X