Având în vedere numărul mare al situaţiilor în care persoanele ajunse în situaţia de a se pensiona (pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parțială,pensionare de invaliditate , pensie de urmaș ,pensie comunitară sau pensie internațională.) sunt nemulţumite de decizia de pensionare emisă de casa teritorială de pensii / de casa de pensii sectorială fie pentru nevalorificarea unor adeverinţe ce atestă realizarea unor venituri cu titlu de sporuri, adaosuri, acord global, adeverințe ce atestă acivitate în grupe superioare de muncă, etc., fie pentru neluarea în calcul a unor perioade de cotizare  şi, astfel, se află în situaţia de a contesta decizia de pensionare,  ne-am propus să prezentăm câteva aspecte legate constestarea unei astfel de decizii de pensionare.

 

Cum procedăm pentru a intra în posesia unei decizii de pensionare?

Persoana îndreptăţită în obţinerea unei anumite categorii de pensie trebuie să formuleze şi să depună o cerere în vederea obţinerii pensiei respective. Astfel, legiuitorul arată că  pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui, a mandatarului sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială.
Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 263/2010, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana.
Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, şi se acordă de la data înregistrării cererii.
Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii. Decizia respectivă cuprinde temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.
Decizia casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de cinci zile (să nu vă supărați dacă comunicarea efectivă se realizează după 5 zile) de la data emiterii.

Cum procedăm dacă suntem nemulţumiţi de decizia de pensionare comunicată de casa teritorială de pensii / casa de pensii sectorială?

În situaţia în care persoana îndreptăţită în obţinerea unei anumite categorii de pensie este nemulţumită de conţinutul deciziei comunicate, potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, decizia de pensie emisă de casa teritorială de pensii / casa de pensii sectorială poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii.

Potrivit legiuitorului, Comisia Centrală de Contestaţii funcţionează în cadrul CNPP.  Află cum trebuie să scri o contestație la consultanta@pensiata.ro ;

Ce se întâmplă dacă decizia de pensionare nu este contestată potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 în termenul de 30 de zile de la comunicare?

În situaţia în care decizia de pensionare nu este contestată în termenul de 30 de zile de la comunicare, aceasta este definitivă, prezumându-se faptul că destinatarul deciziei de pensionare este de acord cu decizia respectivă ce i-a fost comunicată de casa teritorială de pensii / casa de pensii sectorială. Acum trebuie reținut că necontestarea deciziei de pensionare nu însemnă automat bolcarea oricărei acțiuni de corectare a situației rezultate în decizia de pensionare. În acest sens , revizuirea deciziei sau recalcularea sunt posibile fără ca aceaste acțiuni să fie limitate în timp la maxim 30 de zile de la comunicarea deciziei de pensionare.

Este obligatorie contestarea deciziei de pensionare potrivit  art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 sau partea se poate îndrepta direct către instanţa de judecată?

Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării (potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010) reprezintă procedură administrativă prealabilă obligatorie, fără caracter jurisdicţional.
Aceasta presupune că, în situaţia în care contestatorul nu a formulat contestaţie potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, ci s-a adresat direct cu contestaţie către instanţa de judecată, tribunalul va admite excepţia prematurităţii invocată fie de partea adversă, fie din oficiu de către instanţă şi, pe cale de consecinţă, va respinge ca prematur formulată cererea contestatorului reclamant. Acum trebuie reținut că acțiunea în sine nu presupune, din partea pensionarului, o acțiune prin care își exprimă doar nemulțumirea legată de valoarea pensiei fără a motiva punctual care sunt elementele pentru care consideră că valoarea pensiei nu cuprinde toate veniturile pentru care s-a plătit și reținut CAS respectiv pensie suplimentară. Astfel că în lipsa unor elemente care să suțină tehnic și juridic contestarea deciziei, demersul îl puteți considera timp pierdut.
Pe cale de consecinţă reţinem că respectiva contestaţie formulată în baza art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 reprezintă o procedură prealabilă obligatorie ce trebuie îndeplinită de către cel căruia i se comunică decizia de pensionare, mai înainte ca acesta să acţioneze în instanţă casa teritorială de pensii / casa de pensii sectorială care a emis respectiva decizie.

Care este termenul de soluţionare a contestaţiei formulate potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010?

Termenul de soluţionare a contestaţiei este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.

Cum se procedează în soluţionarea contestaţiei formulate potrivit  art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010?

Potrivit art. 150 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, în soluţionarea contestaţiei, Comisia Centrală de Contestaţii,  adoptă o hotărâre. Acum trebuie știut că de regulă Comisia Centrală de Contestații retrimite contestația la casa teritorială de pensii care a ”subțiat” cuantumul pensiei, urmare răspunsul se poate să îl primiți de la casa de pensii care a emis decizia de pensii, răspuns la care veți mai avea 15 zile de ”viață” a demersului de contestare.

Hotărârea Comisiei Centrale de Contestaţii se comunică persoanei în cauză şi casei teritoriale de pensii sau casei de pensii sectorială interesată, după caz, în termen de cinci zile de la adoptare.

Poate fi atacată hotărârea Comisiei Centrale de Contestaţii ?

În conformitate cu prevederile art. 151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, hotărârea prevăzută la art. 150 alin. 3 poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă, în termen de 15 de zile de la comunicare.

Reţinem că nesoluţionarea contestaţiei (în termen de 45 de zile de la data înregistrării acesteia) şi necomunicarea în termenul legal (de cinci zile de la adoptare) a hotărârii Comisiei Centrale de Contestaţii, nu împiedică accesul la justiţie. Aceasta presupune că, chiar dacă contestatorului nu i-a  fost soluţionată contestaţia prin adoptarea unei hotărâri în cele 45 de zile de la data înregistrării acesteia sau nu i-a fost comunicată hotărârea adoptată în termenul legal de cinci zile de la adoptare, acesta are dreptul de a formula o acţiune în instanţă.

Ce se întâmplă dacă  hotărârea prevăzută la art. 150 alin. 3  din Legea nr. 263/2010 nu este atacată la instanţele judecătoreşti în termenul de 30 de zile de la comunicare?

În situaţia în care hotărârea prevăzută la art. 150 alin. 3  din Legea nr. 263/2010 nu este atacată la instanţele judecătoreşti în termenul de 30 de zile de la comunicare, aceasta este definitivă. Termenul prin care decizia este definitivă, de reținut, nu înseamnă că dacă Casa de Pensii , la o reevaluare a deciziei de pensiobare descoperă ca a efectuat erori(proprii)  în stabilirea cunatumului pensiei să nu ceră recuperarea sumelor încasate ”necuvenit” în termenul general de prescripție (3 ani) chiar dacă decizia de pensioare era declarată….definitivă.

Care sunt cheltuielile de judecată suportate de o persoana care formulează contestaţii împotriva unei decizii de pensionare?

Legiuitorul arată că cererile în faţa oricăror organe sau instanţe, precum şi toate actele procedurale în legătură cu litigiile, având ca obiect drepturi sau obligaţii de asigurări sociale (asa cum sunt cele referitoare la contestatiile la deciziile de pensionare), sunt scutite de taxa de timbru.
Pe cale de consecinţă, singurele cheltuieli ocazionate de astfel de litigii sunt cele legate de plata onorariului de avocat, în situaţia în care contestatorul alege să apeleze la servicii juridice de specialitate, şi nu să se reprezinte singur în faţa instanţelor de judecată.
Datele se actualizează după caz..
www.pensiata.ro 18.09.2018

2 Comentarii

  • Buna ziua ! Am primit decizia de pensionare invaliditate grad 3 azi ,litera c !Am depus o adeverință de la ultimul loc de munca de 7 ani si 6 luni ! MAI AM 1 AN 9 LUNI LA UN ALT LOC DE MUNCA SI 1 AN IN ALT LOC PLUS STAGIU MILITAR ACTE NEDEPUSE NESTIIND CA SUNT NECESARE! Mai pot cere o recalculare ? In cat timp !

    • Stimate Bucur Nicu, se pot depune documente la dosar pentru perioadele muncite înainte de data emiterii deciziei de pensionare pentr recalcularea cuantumului pensiei. Stagiul de cotizare realizat după emiterea deciziei de pensionare se va calcula numai la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă.

Dă-i un răspuns lui Bucur Nicu X