Diminuarea cuantumului pensiei anticipate parţiale va fi calculată în funcţie de anii munciţi în plus faţă de stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, fapt ce a fost eliminat în 2010 din vechea lege 19/2000. Practic acum diminuarea maximă este de 30% aferentă celor 60 de luni pentru care se cumulează maxim 0,5% diminuare pentru fiecare lună de anticipare.

Diminuarea cuantumului pensiei anticipate parţiale va fi calculată în funcţie de anii munciţi în plus faţă de stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, conform unui proiect de act normativ care a fost promulgat recent de către preşedintele României.

Astfel diminuarea maximă posibilă pentru pensia anticipată parțială va fi de 30% ; Vestea orecum mai puțin plăcută este că acest proiect va avea ca și aplicabilitate doar pentru pensiile anticipate ce vor fi emise dupa publicarea în monitorul oficial a prezentului proiect . A se vedea aici :proiecte adoptate iulie 2016

Actualizat: Oct 2016

3 Comentarii

  • Potrivit principiului : la conditii egale,pensii egale indiferent de anul de pensionare, precum si a faptului ca legea se aplica pt viitor iar legea veche isi inceteaza existenta , va rog sa reanalizati stirea.

    • buna ziua, va rog sa-mi raspundeti la urmatoarea intrebare: sant pensionara cu pensie anticipat partial din sept 2013, dupa vechea lege cu penaliz max de 45% pe 5 ani, cum pot beneficia de recalcularea penalizarii cf noi legi 142/ 2016 ? ( mentionez ca am un stagiu de cotizatie de 36 ani si 3 luni ) , multumesc anticipat .

Lasă un comentariu