Ambulantierii se pensioneaza mai repede, 30 de ani stagiu de cotizare, 20 ani ambulantier, statutul personalului profesionist operativ din cadrul serviciilor civile care asigura asistenta publica medicala de urgenta si prim ajutor


Nu de puține ori proiectele de lege își luau zborul precum o barza cu un prunc in cioc iar la aterizare era ca o rata jumulita.

De regula aceste proiecte de lege apar de regula cu puțin timp înainte de alegeri, prin care unor categorii mai numeroase de angajați ai sistemului bugetar li se acorda ceva ”cu caru”;

Așa se face ca pădurarii, ceferiști, cadrele didactice, sau mai nou angajații serviciilor de ambulanta să primească facilitați la pensionare. Desigur nu e cum v-ați așteptat, ca aceste facilitați să fie scrise direct in legea pensiilor publice, deloc. Mai nou intrarea sau ieșirea ( cum vreți) la pensie se face prin SATUT.


 Cum se calculează pensia in 2021 ?


Așa se face ca la senat s-a depus un proiect de lege prin care se dorea ”o pensie specială de serviciu” pentru ambulantieri care să nu fie mai mica de 80% din media veniturilor brute din ultimele 12 luni de activitate.  Pentru cei care depășeau 20 de ani in activitate se mai adaugă cate 1% la 80% pentru fiecare an cu care se depășeau cei 20 de ani, dar fără a depăși 100% din media salariilor brute din ultimele 12 luni . Desigur nu s-a uitat nici vârsta de pensionare  standard, aceasta urma sa fie de minim 57 de ani pentru cei care îndeplineau condiția de vechime ”in specialitate”, recalculare pentru cei pensionați deja etc.

 De la proiect la Monitor urma drumul …horror !

Așa se face că de la camera deputaților  a plecat o lege, legea nr 5/08.01.2021 privind statutul personalului profesionist operativ din cadrul serviciilor civile care asigura asistenta publica medicala de urgenta si prim ajutor calificat mult simplificata.

Nu a mai rămas din pensia speciala de serviciu..nici un procent din cei 80% ….

Pensionare la limita de varsta redusa

Aceasta prevede ca personalul profesionist operativ să se poată pensiona mai timpuriu fără penalizare  daca întrunește următoarele condiții:

  1. are vârsta minima de 57 ani
  2. are minim 30 de ani stagiu de cotizare din care minim 20 ani de activitate ca personal profesionist operativ.

Categoriile de angajați care se vor putea pensiona conform condițiilor de mai sus sunt: asistent medical generalist, moașe, asistent medical  cu activitate de personal profesionist operativ., etc;

Pentru aplicarea efectiva a statutului urmează ca Ministerul Sănătății si cel al Afacerilor Interne să elaboreze in 30 de zile normele metodologice de aplicare ce se aproba prin hotărâre de guvern.

Legea a fost publicata in Monitorul Oficial Nr. 27 /11.01.2021 Partea I.

www.pensiata.ro 11.01.2021

11 Comentarii

  • Buna ziua!
    Conform legii nr. 5/2021, ambulantierii pot iesi la pensie anticipata (fara penalizare) la 57 ani. La pensie limita de varsta, daca nu au grupe superioare de munca, vor iesi tot la 65 ani? Va multumesc pentru un eventual raspuns!

    • Stimat Ionescu Ion, peersonalul operativ din cadrul serviciilor de ambulanță prevăzut în legea 5/2021 vor putea accesa pensia pentru limită de varsta de la 57 ani.

      • Daca nu indeplinim una ditre cele trei conditii cumulate mai ne putem pensiona la 57 de ai?

        • Stimata Mihaela Neagoe, desigur dacă exista anii realizati in grupe superioare de muncă pentru care varsta de pensionare se reduce pana la 57 de ani. Pentru pensionarea conform legii de mai sus nu se poate face decat daca sunt indeplinite toate conditiile.

  • dobre paraschiv lucrez ca ambulantier de6 ani am varsta de 61\7 luni vechime 38 ani din care 12 ani adeverinta de munca grupa a2a pot iesi la pensie .multumesc

    • Stimat Paraschiv, din pacate decretul de promulgare a legii de pensionare mai timpurie a ambulantierilor inca nu a fost dat si nici normele de aplicare. Altfel pentru cei 12 ani de muca realizati in conditii 100% varsta standard de pensionare ( 65 de ani in cazul dumneavoastra) se reduce, conform legii 215/2019 cu 4 ani, urmarea pensionarea se va putea realiza imediat. Pentru detalii legate de valoarea pensiei reveniti la calcul@pensiata.ro .

  • Buna ziua, am urmatoarea intrebare : daca am lucrat 14 luni in cadrul ambulantei (1995 – 1996), incadrata gr. 2, la calculul perioadei de cotizare pentru pensie se calculeaza o vechime mai mare decat 14 luni ? daca da, cu cat creste perioada de contributie ?
    Multumesc

    • Stimata Stanciu, pentru a primi vechime suplimentara pentru anii realizati in grupa a II -a in perioada mentionata trebuie sa aveti minim 5 ani, conform legii 3/1977.

Dă-i un răspuns lui spulber danuta X